Tableta de vineri
Situația creată în sistemul energetic mă face să mă simt deopotrivă îngrijorat de ceea ce se întâmplă și afectat de faptul că gazele și curentul electric ne-ar costa mai mult decât cifrele incluse în facturi. Or, marja de „satisfacție/frustrare” este mai mare decât ne-am fi dorit-o: de la unele ieftiniri și promisiuni că totul va fi bine, cel puțin până în luna martie sau următoarele două luni, până la înalta trădare exprimată prin încovoiere în fața GAZPROM-ului/Moscovei și netezirea pe cap a regimului separatist de la Tiraspol.
Nu sunt specialist în materie și nu pot da verdicte, dar în rolul de consumator de energie nu sunt de părerea că acum confortul meu merită orice fel de sacrificii și că cineva trebuie să-și calce pe propriile orgolii numai ca să mă facă fericit. Dimpotrivă, întotdeauna am fost de părerea că trebuie să jertfim ceva astăzi, poate chiar ceva mare și important, pentru ca mâine să nu mai fim supuși batjocurii și șantajării. Apropo, dacă e să credem experților, nu există o părere unică și un consens în ceea ce ține de acest subiect important. Și când zic aceasta nu-i am în vedere pe experții de ocazie și pe politicienii care sunt deprinși să scoată lacrimi din orice, dar mă refer la specialiștii care, am impresia încă, se află pe aceeași parte a baricadei. Nu de alta, dar discuțiile în contradictoriu nu doar fac deliciul oponenților și toarnă apă la moara oportuniștilor, dar ne-au debusolat și pe acei care credeam că Racul, Broasca și Știuca s-au înhămat la aceeași căruță.
Bunăoară, persoana X (nu-i dau numele, fiindcă, vorba unui om deștept de la București, „nu am dezlegarea lui”), pe care o consider „de-a noastră”, afirmă răspicat că decizia de a oferi tot gazul transnistrenilor, în locul energiei electrice de la Cuciurgan și ceilalți pași întreprinși de autorități sunt nimic altceva decât avantaje — chipurile, acest acord ne asigură cu energie electrică, contribuie la reducerea prețului de achiziție a luminii, generează riscuri mai mici pentru securitate și reduce riscul unui val de refugiați interni. Adică, în opinia lui, nu există pur și simplu alte soluții pentru a evita prețurile exagerate și riscul de a rămâne în întuneric. Ba mai mult, semnând acest acord, noi salvăm Transnistria de o catastrofă umanitară (!?) și întindem o mână de ajutor cetățenilor noștri de peste Nistru(!?). Pe de altă parte, persoana Y (căreia din aceleași considerente nu-i dau numele), la fel de „a noastră” și la fel de inițiată în temă, spune fără echivoc că RM s-a grăbit la încheierea acestui contract și că situația dată aduce beneficii doar malului stâng — chipurile, malul drept nu s-a angajat să fie salvatorul malului stâng și poate cumpăra energie electrică din alte surse. Ba mai mult, în situația în care cetățenii RM de pe malul drept economisesc, Chișinăul a oferit regiunii transnistrene un confort nemeritat celor de pe malul stâng. Ca să nu mai vorbim despre ce preț achită pentru gaz transnistrenii (nu mai mult de un leu!) și ce se poate întâmpla dacă rușii se supără, iar gazele din stocuri se termină. Apropo, cunoscătorii afirmă că într-un an când nu se fac economii locuitorii transnistreni, persoane fizice și juridice, au nevoie de 120 de milioane de metri cubi de gaze naturale, iar acum noi, dându-le toate volumele și cerând în schimb doar 200 MW de energie electrică, le-am creat un confort de consum propriu de 100 de milioane de metri cubi. Este cam generos, spune Y.
Acum, să stăm strâmb și să judecăm drept — pe cine să cred eu în această situație? Ale cui argumente sunt mai plauzibile? Sunt sau nu transnistrenii cetățeni loiali ai RM sau ne învârt pe deget cum doresc ei? Negocierile cu Tiraspolul au fost un real succes sau un eșec lamentabil? Este vorba despre un pas bine gândit sau despre o capcană rusească? Cine, la urma urmei, este trădătorul și cine este cel trădat? Dacă Dumneavoastră cunoașteți răspuns la aceste întrebări vă felicit, dar eu mai rămân în ceață. Or, dacă cineva și-a pus scopul să ne „tumănească” (pentru buzoieni — „să ne buimăcească în ultimul hal”), acesta poate să-și frece palmele de satisfacție. Și dacă dorința de a face față lucrurilor, de a salva această iarnă care pare să fie una obișnuită — nici mai bună și nici mai rea (din punct de vedere climateric), de a nu rămâne pradă sentimentelor, dar de a rămâne pragmatic, rece și echidistant până la capăt se îmbârligă cu trădarea și promovarea unor interese obscure (Doamne ferește), atunci lucruri stranii de tot de întâmplă, iar viitorul sună rău de tot.
Sau, poate, exagerez și lucrurile sunt mai puțin complicate decât cred eu? Oricum ar fi, nu-mi doresc ca pentru confortul meu cineva să piardă sprijinul politic. Luați această destăinuire cum doriți – cu ironie sau cu toată seriozitatea.
