A pus fructele într-un bol cu orez. Ce s-a întâmplat în doar câteva ore s-a transformat într-un truc de milioane

0
1114

Unele dintre cele mai eficiente trucuri pentru casă au fost descoperite din întâmplare. Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă dacă pui fructele într-un bol cu orez? Ai putea crede că asocierea nu ar avea niciun efect, dar te înșeli! Când vei vedea rezultatul, după doar câteva ore de așteptare, vei face mereu așa.

Știm deja prea bine că boabele de orez sunt ca un burete, putând să absoarbă umezeala din jur, fiind ultima speranță a celor care și-au scăpat telefonul mobil în apă. Dacă ți s-a întâmplat asta, trebuie să desfaci repede dispozitivul, dacă este posibil, să ștergi bine apa folosind un prosop de hârtie, și să îi pui componentele într-un vas plin cu orez.

A doua zi, după ce orezul a absorbit umezeala din telefon, acesta ar putea să funcționeze din nou.

Trucul ce nu trebuie să îți lipsească din arsenal

În ultimii ani, pe rafturile magazinelor din toată țara au apărut diferite tipuri de fructe exotice. Doar că cele mai multe dintre ele sunt aproape crude. O problemă pe care o poți rezolva foarte ușor acasă.

Dacă ai kiwi, banane, mandarine, mango, avocado, chiar și mere sau pere – trucul poate fi folosit în cazul oricărui fruct ce emană etilenă – aproape verzi și pe care le dorești coapte, nu trebuie decât să le pui într-un bol cu orez astfel încât să fie parțial acoperite. Lasă-le două zile sau, dacă nu ai timp, măcar câteva ore, iar rezultatele vor fi spectaculoase. Vor fi nu doar mai coapte, dar și mai dulci.

Boabele de orez pot fi folosite și pentru a ascuți lamele de la blender, dacă ți se pare că acestea s-au tocit. Tot ce trebuie să faci este să pui câteva linguri de orez în blender și să pornești aparatul cel mult un minut.

sursa: playtech.ro


  • ETICHETE
  • EC
Articolul precedentDe ce să adaugi un măr în cuptorul încins. Trucul genial pe care îl cunosc puțini oameni
Articolul următorUn autobuz s-a ciocnit cu un Volvo XC60. Ghici cine a avut de suferit mai mult? / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.