TABLETA DE VINERI. Am citit recent că 44 de foști parlamentari, din legislatura trecută, așa și nu au întors Ministerului de Externe pașapoartele diplomatice de care au beneficiat până de curând, în calitatea lor de deputați. Dacă ținem cont de faptul că din cei 101 deputați din legislatura anterioară au fost aleși și în actualul legislativ 40, aritmetica spune că doar 13 foști aleși ai poporului au întors statului un „atribut” ce nu le aparține, dar care încă le mai încălzește sufletele și le mai amintește că, aproape ca în vestita poezie dedicată lui Lenin, au fost și ei deputați și au păstrat în buzunare pe vremuri această „cărticică” care îi făcea, aidoma unui gânsac/gâscă de care nu se ține apa, invulnerabili în fața mai multor circumstanțe.
De altfel, acești 44 nu sunt primii și nici ultimii care se debarasează greu de privilegiile avute (vorba ceea, cu binele este mai ușor să te deprinzi) și care revin, și mai greu, la realitățile de care au fost detașați pentru o perioadă de timp (vorba ceea, după bine este foarte dureros să revii la actualitate) și astfel de exemple sunt o sumedenie. Ba mai mult, mulți dintre acei care se sacrifică pentru binele comun, dar care, la un moment dat, ori nu mai fac față lucrurilor, ori fac parte din altă tabără decât cea aflată la guvernare se țin cu mâinile și cu dinții de fotolii, aproape ca la Lăpușneanu — dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau! (Apropo, în original, conform cronicarului Grigore Ureche, Lăpușneanu ar fi zis: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie“). Nu vreau să par ironic și sarcastic, dar astăzi vremurile sunt altele și „vrerile” de atunci și cele de acum sunt incomparabile și ca dorințe, și ca consecințe.
Să zicem, cât mai trebuia să fie bătută șaua ca să înțeleagă (ex?)procurorul general că nu este dorit de actuala guvernare și că celebra „eu îi voiu pe ei și eu îi iubescu pre dânșii” nu mai este valabilă. Fără îndoială, respect proporțiile și înțeleg toată stupiditatea momentului, dar vorbele de duh gen „nu mor caii, când vor câinii” nu-și prea au rostul când nu doar câinii sunt mulți, dar și când nu ai cu ce le sta în cale — vezi lipsa de rezultate palpabile din activitatea acestei instituții importante a statului. Or, nu trăim în secolul XV și nu așteptăm venirea unui Vlad Țepeș care ar pune punctele pe „i”. Pe de altă parte, îmi dau bine seama că legile trebuie respectate și onorate, iar procurorul general, indiferent cum se numește acesta, trebuie respectat și onorat ca și oricare dintre noi, dar… ”dragoste cu forța nu se face” și când acest deziderat este mai clar ca „bună ziua”, nu salvezi cu orice preț niște prietenii, nu te mai cramponezi, nu te avânți în declarații politice și nu mai cauți ieșiri legale din situație, oricât de straniu ar părea acest lucru. În astfel de cazuri mai bine calci pe propriile orgolii, tai poalele și te duci, lăsând locul celui care consideră că este mai bun ca tine, dar care ar putea să nu fie. Și faci acest lucru, srâșnind din dinți, nu în numele legii, dar în numele concordiei. Nu de alta, dar pentru toată lumea este clar că actuala guvernare și (deja fostul?) procurorul general nu pot trage la aceeași căruță, orice s-ar întâmpla mai departe.
Fără îndoială, această abordare a problemei este una superficială și chiar periculoasă (orice precedent care sfidează legea în favoarea bunului-simț poate fi molipsitor și poate avea consecințe dezastruoase), dar cunoaște cineva o altă soluție, când și actuala guvernare să facă schimbarea promisă, și procurorul general să nu-i stea ca un pai în ochi? Crede cineva că mai este posibilă pacea dintre „părțile beligerante” și contrele existente pot fi șterse cu buretele? Avem noi oare timp să așteptăm ca acest conflict să dispară de la sine? Ce ar trebui să facă actualul (???) procuror general pentru a intra în grația guvernării (adică, poate să facă ceea ce nu a făcut mai bine de doi ani — să tragă la răspunde rechinii care au furat miliarde, dar să nu se limiteze la penalizarea unor scrumbii care au furat „un sac cu porumb”) și ce ar trebui să facă actuala majoritate parlamentară (care după ce a zis „A” ar trebui să zică „B”, „C” și toate literele alfabetului) pentru a demonstra verticalitate și, în consecință, pentru a nu-și pierde electoratul? Dacă, eventual, cunoașteți răspunsurile la aceste întrebări, sunteți niște norocoși și meritați felicitări.
…În fine, cei 44 de ex-parlamentari care nu au returnat pașapoartele diplomatice „pot face borș cu ele”, fiindcă Parlamentul deja a anunțat că acele documente au fost radiate din evidența actelor aflate în circuit și declarate nevalabile.
