Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a depistat mai multe neconformităţi în urma controalelor în sectorul produselor alimentare de origine animală și nonanimală, desfășurate în perioada 25-30 august 2022, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituţiei, ca urmare a neconformităților constatate au fost întreprinse următoarele măsuri: restricționarea și interzicerea introducerii pe piață pentru mai multe loturi de caise şi prune uscate, produse de cofetărie, struguri, produse lactate, carne de pui; nimicirea unui lot de pepeni galbeni din import; utilizarea condiţionată a unui lot de lapte praf în calitate de ingredient pentru hrana de animale; nimicirea unui lot de peste 30.000 ouă de găina (prezența Salmonella Enteritidis în fecale).
În acest context, Agenția vine cu recomandarea de a procura produse alimentare doar din locuri autorizate/înregistrate de către ANSA. „Comercianții trebuie să dețină acte prin care să confirme calitatea și inofensivitatea produselor alimentare pe care le comercializează și la solicitare să le poată prezenta consumatorului. În cazul în care se depistează produse alimentare neconforme sau abateri de la prevederile legislației pentru protecția consumatorului, cetățenii sunt îndemnați să depună petiție pe sesizare@ansa.gov.md sau să anunţe la nr. de telefon: 0(22) 26 46 43; Linia Verde: 0 800 800 33; Viber: 067675544”, a rezumat Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
Foto: ANSA