100 de fotografii de la spectacolul stradal “Secolul Guguță” din Soroca / GALERIE FOTO

0
461

Duminică, 5 iunie 2022, la Soroca a avut loc loc un eveniment cultural deosebit, cu genericul “Secolul Guguță”, spectacol stradal la care au fost invitați sorocenii și oaspeții orașului. Evenimentul a fost organizat de Teatrul „Veniamin Apostol și Direcția Învățământ, fiind prilejuit de împlinirea celor 90 de ani ai scriitorului Spiridon Vangheli.

Spectacolul a început de la Cetatea Soroca, continuând cu „Alaiul lui Guguță” pe străzile municipiului, până în parcul „Mihai Eminescu”, unde și-a deschis larg porțile „Școala lui Guguță”. Sute de copii însoțiți de părinți, educatori și profesori au venit la eveniment să-l omagieze pe scriitorul Spiridon Vangheli, cu cărțile căruia au crescut mai multe generații. Cu toate că urma să fie prezent și însăși omagiatul, care peste o săptămână va aniversa 90 de ani de la naștere, starea sănătății nu i-a permis să revină la Soroca. Printre colegii de condei care au venit la Soroca, sunt Teo Chiriac, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova și Ivan Pilchin, vicepreşedintele acestei organizații profesionale. 

Tinerii pictori, elevi ai Școlii de Arte Plastice pentru Copii din Soroca, îndrumați de profesorii lor, au desenat pe asfalt, așa cum înțeleg ei, fragmente din opera lui Spiridon Vangheli.

100 de Guguței și Guguțe, de la grădinițele din municipiu, s-au adunat în fața Cetății unde a evoluat corul “Belcanto” și fanfara Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”. 

Apoi, Alaiul lui Guguță a pornit spre Școala lui Guguță, aflată în Parcul “Mihai Eminescu”.

Fiindcă cei mici au venit la lecții cu tema pe acasă făcută, la repaosuri au avut parte și de surprize frumoase din partea organizatorilor.

 

Articolul precedent  După sârguință și răsplată – 10 elevi au luat nota 10 la examenul de bacalaureat, din oficiu
Articolul următorSe așteaptă deconectări ale energiei electrice în Soroca, Căinarii Vechi, Volovița, Iorjnița și alte localități
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.