Zilele Filmului Românesc ajung la Călărași

0
59

La fel ca anul trecut, ZFR continuă şi în alte cinci oraşe din Republica Moldova – Bălţi, Soroca, Nisporeni, Călăraşi şi Cahul, unde sunt prezentate câteva dintre filmele din selecţia de la Chişinău. Pe 15 – 16 octombrie, ZFR ajunge la Călărași. Proiecțiile vor derula la Casa de Cultură.

Evenimentul se va deschide cu un film dedicat copiilor. Astfel, publicul tânăr va putea să vadă “Străjerii Deltei” (2021), un film de aventuri realizat de Liviu Mărghidan. Mai mulţi copii îşi petrec vacanţa de vară într-o tabără din Delta Dunării, unde învaţă cum să supravieţuiască în sălbăticie. Într-o zi, în timp ce curăţă apele Deltei de sticle de plastic, dau peste doi braconieri care pescuiesc ilegal folosind un dispozitiv electric, aşa că acum copiii au o misiune importantă.

De la San Sebastian, unde a fost inclus în secţiunea competiţională New Directors, vine “Marocco” (2021), al doilea lungmetraj regizat de Emanuel Pârvu. Filmul, care a fost selectat anul acesta şi în competiția internaţională de la TIFF, urmărește destinele a două iubiri ce ajung în situații de viață și de moarte, ca urmare a neîncrederii.

Din secțiunea FOCUS Dorel Vișan, cu ocazia împlinirii a 85 de ani a marelui actor, se va proiecta “Senatorul melcilor” (1995, regia Mircea Daneliuc), un film care a făcut parte din competiţia Festivalului de la Cannes. Dorel Vişan interpretează un senator aflat într-o vizită într-un sat, unde trece prin evenimente comice în timp ce profită de ospitalitatea localnicilor, ignorând în acelaşi timp problemele lor majore.

“Crai nou” (2021), debutul regizoarei Alina Grigore, are în prim-plan o tânără care se zbate să urmeze studii superioare și să scape de violența bărbaţilor din familia sa disfuncțională. Filmul a câştigat anul trecut premiul cel mare, Scoica de Aur, la Festivalul de la San Sebastian.

Zilele Filmului Românesc este un eveniment organizat de Asociaţia Cineaştilor Independenţi ALTERNATIVE CINEMA din Republica Moldova și casa de producţie ROVA FILM din România.

Proiectul este realizat cu sprijinul: Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Uniunii Cineaştilor din România.

Parteneri: Arhiva Naţională de Filme din România, Consiliul Raional Călărași, Direcţia Cultură şi Turism Călăraşi, Casa de Cultură Călărași.

Sponsori: Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova, Balkan Pharmaceuticals, Lucru Manual Moldova, Symbol Media, Idegraf.

Parteneri media: TVR Moldova, Jurnal TV, Prime TV, Diez, Moldova.org, Agora, Ziarul de Gardă, Ziarul Național, Realitatea TV, RLive, Vocea Basarabiei, Radio Chișinău, Radio Noroc, Radio Zum, Deschide.md, Ea.md, Moldpres, Tezaur TV, Expresul.md și Unghiul.


Articolul precedentÎn atenția sorocenilor: Punctul de trecere a frontierei Otaci și-a sistat activitatea
Articolul următorUltima oră: restricția de la Punctul de trecere a frontierei Otaci a fost ridicată
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.