Vloggerița din „Dealul Sorocii”

0
322

Are 12 ani și este pasionată de filmări, indiferent de care parte a obiectivului se află. Este vorba de Maria Banda, o tânără vlogheriță din Soroca, cunoscută în mediul online ca “The Mashaguy”. Fetița are deja peste 1650 de abonați la canalul său de pe Youtube. Vloggerița este elevă în clasa a VII-a la Liceul Teoretic “Alexandr Pușkin”, dorește să studieze regia și să îmbrățișeze o carieră cinematografică, iar planurile sale și le leagă de “Hollywood”.

Maria Banda este pasionată de vloguri de vreo doi ani, iar din telefonul conectat la internet află tot ce o interesează despre cum se filmează și montează un film de scurt metraj. Producțiile sale le realizează cu ajutorul unor aplicații copiate pe mobil, astfel că prin exemplul său Maria arată semenilor că telefonul este bun nu doar pentru comunicare sau a pierde timpul cu jocuri ori navigare pe internet fără un scop anume, dar și pentru a crea. „Eu fac acest lucru pentru că sunt pasionată de regie, aș vrea ca lumea să fie interesată de filmulețele mele, să știe că romii au și ei un rol important în lume, îmi spune Maria. Noi avem mulți romi talentați la Soroca. Unii pot cânta și dansa, dar eu am ales să filmez, să fiu actriță și regizoare. Eu mă filmez uneori pe mine, alteori ne filmăm cu prietenii fiindcă singură mă plictisesc. Printre cei cu care apar în filmulețele mele sunt verișorul Mihai, sora Liza, prietenul meu Vasile, căruia noi îi spunem Hrustik, și alții. Visez să fiu actriță profesionistă, aș vrea mult să ajung la Hollywood. Recent a avut loc un casting pentru un film la Soroca și am trecut preselecția. Aștept deja să fiu invitată la filmări”.

Tânăra alături de cea mai mare admiratoare – bunica

„Este tare fain când te recunoaște cineva pe stradă sau îți propune să faci o fotografie. Am avut astfel de cazuri, am dat deja și două autografe, iar când o fată din Chișinău mi-a propus să facem o fotografie împreună, nu știam ce să spun. M-am rușinat atunci, dar îmi place să fiu vedetă.”

Părinții Nicolae și Nona își susțin fiica. „Familia mă ajută mult, mama îmi cumpără păpuși, iar tata dulciuri ca să facem diverse chelenge-uri. Chelenge este un fel de provocare, de exemplu, cine va mânca mai repede bomboanele, iar câștigătorul are parte de un premiu. Bunelul Robert apreciază tot ce fac și mi-a cumpărat chiar și o cameră de filmat, eu însă tot cu telefonul filmez, fiindcă îmi este mai ușor. Și al doilea bunel tot îmi este de ajutor.” Buneii sunt principalii fani ai acesteia, uneori fiind primii care văd filmulețele nepoțicăi, chiar și până a apărea online. „Nepoata face bine, vrea să fie artistă și să păstreze tradiția romilor, afirmă bunica Lealea Preida. Să vadă și alții cum se fac la noi mâncărurile tradiționale, care este îmbrăcămintea noastră și cât de frumoase sunt nunțile și cumătriile romilor. Ea îi seamănă bunelului Robert Cerari. Am urmărit unele filme de-ale ei și îmi pare bine că am așa o nepoțică care se ocupă cu treburi bune”.

Filmuleț realizat de Maria (video)

Deocamdată filmele realizate de fetiță sunt doar în limba rusă, dar zice că ar putea pe viitor să încerce să filmeze și în limba română sau romani. „Eu încă nu le-am spus abonaților mei că sunt de etnie romă, mulți nu știu deocamdată acest lucru. Nu am realizat încă filmulețe în limba română fiindcă doar 17% din abonații canalului sunt din Republica Moldova, restul sunt din Rusia și Kazahstan. Recent am numărat 1650 de abonați ai canalului meu, este puțin, dar o să mai fie. Și pe instagram am vreo 1200 de urmăritori. Colegii de la școală vor să se filmeze cu mine, ba chiar au creat un canal pe youtube, dar am amânat pentru altă dată filmările cu ei.”

Așa apar filmulețele tinere (video)

Vlogherița “The Mashaguy” nu se limitează la filmulețe simple, dar a încercat și lucruri mai complicate. Cum ar fi stop motion-urile, o tehnică de animație care face ca elementele să se deplaseze singure, în timp ce obiectul este de fapt mutat cu pași mici de către un om. Fotografiile făcute la un anumit interval creează iluzia de mișcare atunci când sunt rulate ca o secvență continuă. ”Pentru un astfel de film de 3 minute lucrez cam vreo patru ore, zice Maria. Cel mai mult îmi place cum mi-a ieșit filmul „Короче говоря — cестры нет дома” (Pe scurt — sora nu este acasă — trad.). Pentru această producție filmările au durat șapte ore. Eu am jucat rolul surorii mai mari, care a lăsat copiii cu frații. Dar aceștia făceau diferite poante și capcane în care au căzut adulții, așa că i-au certat. Dar oricum cei mici le-au dat o lecție celor mari. Am făcut mai demult și un stop motion hazliu cu unchiul meu Ion, numită nunta la romi. Am filmat cum un băiat fură o fată și o duce în Chișinău, unde-i cumpără lucruri scumpe. Apoi negociază cu părinții și plătește cu aur și nestemate”.
În timp ce Maria se pregătește să ne demonstreze cum decurge o filmare stop motion, intru în discuție cu Mihai Preida, un copil care o susține pe Maria pe „platoul de filmare”. „Mie îmi place ce și cum filmează Maria, îmi spune acesta. Privesc aceste filmulețe, le pun like și m-am abonat la canalul ei ”.

Intrăm în casa care este și studio de filmare, iar acolo gazda ne prezintă mai multe păpuși pe care le regăsim și în filmulețele ei. Sunt 70 de păpuși, iar Maria le-a botezat pe toate. Două dintre acestea îi sunt cele mai dragi — Raven Queen și Zaura. „Raven Queen era foarte scumpă când am văzut-o prima dată în vânzare, costa 1200 lei. Apoi când a scăzut prețul la 600 de lei, am pus jumătate eu și altă jumătate bunelul și am cumpărat-o. Îmi place această păpușă fiindcă are multe detalii și unele elemente se pot scoate. Iar această păpușă se numește Zaura (fotografia principală, păpușa din mână – n.r.), așa i-a pus numele bunica, fiindcă este păpușa ei cu care se juca pe atunci când era mică”. Maria așează păpușile preferate pe o măsuță, improvizează un trepied dintr-o altă jucărie și… motor, începe o nouă filmare.

Puteți vedea mai multe filmulețe realizate de Maria pe canalul ei de pe youtube – https://www.youtube.com/channel/UCxEZf8mzSmAR9-cXZtpSRWA/videos

Articolul a fost scris în cadrul Proiectului ”Promovarea sporită a participării copiilor romi în educație”, care este implementat de către Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA în parteneriat și cu suportul Reprezentanței UNICEF din Moldova, care are ca scop incluziunea copiilor romi din municipiul Soroca și satul Vulcănești în educație de calitate.


Articolul precedentCORUL DE COPII „BELCANTO” — CÂȘTIGĂTOR AL DIPLOMEI DE AUR!
Articolul următor(Video) 13 concurenți au cântat la Festivalul de romanță din acest an. Află cine a cucerit Premiul Mare
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.