TABLETA DE VINERI:
Sărbătorile din aprilie-mai au devenit istorie, dar speranțele că acestea vor mai limpezi apele și vor însemna instaurarea păcii și concordiei, în această parte a lumii, nu s-au materializat. Cu părere de rău, nici Paștele cu încărcătura sa spirituală și religioasă aparte, nici Ziua Victoriei, care, tradițional, este elogiată de multă lume, nu a topit inimile și nu a înnobilat sufletele celor de care depinde sfârșitul acestui masacru fratricid, nedemn și sălbatic pentru vremurile în care trăim.
De altfel, bine că nu s-au adeverit zvonurile precum că anume în ziua de 9 mai Federația Rusă ar fi putut declara război Ucrainei, de parcă ceea ce s-a întâmplat până acum a fost un joc de-a „zarnița” (pentru buzoieni și acei din generațiile mai tinere — un fel de joc de-a războiul, practicat în școlile sovietice, pentru a educa la copii spiritul patriotismului și dragostei față de patrie, dar și de a-i pregăti să riposteze în caz de intervenție a imperialiștilor!!!). Recunosc, am ascultat și eu, cu sufletul la gură, discursul liderului de la Kremlin la parada militară de la Moscova, care nu avea nimic comun cu fanfaronadele și defilările de cândva și mai mult semăna a panahidă, dar de data aceasta glonțul ne-a trecut pe lângă ureche, iar discursul țarului a fost unul mai mult defensiv decât ofensiv. Înconjurat de puținii veterani care au mai rămas și de omuleții verzi deghizați în „simpli spectatori”, acesta nicidecum nu emana putere și încredere în sine. Sincer vorbind, nu știu ce au văzut alții, dar eu am văzut nu un cocoș cu creastă mare sau un războinic gata să-i „mocească în sortir” pe toți acei care îi stau în cale (pentru buzoieni — să-i pună la respect, să-i bage cu nasul în rahat), dar un bătrânel gârbovit și cu fața schimonosită (de durere sau de ură?), un om necăjit și depășit de circumstanțe, un comandant care mai degrabă este resemnat de insuccesele soldaților săi decât de mândria etalată altădată cu atâta fast și trâmbițe, un președinte uitat de toți și aplaudat doar de veșnicul prieten „de conjunctură” Lucașenco și lingăii de serviciu. Am văzut, la urma urmei, un om care și-a supraapreciat puterile și posibilitățile, care a crezut că tot ce zboară se mănâncă, un om căruia îi pare, probabil, rău de ceea ce a făcut, dar care nu mai are cale înapoi și care este nevoit să tragă ponoasele până la sfârșit. Or, nu poate o țară care mereu și-a dorit să fie etichetată drept „oază a păcii și prosperării” să recunoască că de bună voie și nesilită de nimeni a retrogradat din grupul țărilor care au un viitor în grupul țărilor din lumea a treia, dacă nu chiar a patra.
Și dacă țarul are motive să fie supărat pe cineva, de ceea ce se întâmplă și de ceea ce se va mai întâmpla, atunci nu are decât să-și verse ura și veninul nu pe omologul său ucrainean, nu pe UE și NATO, nu pe femeile și copiii din Ucraina, la urma urmei, dar pe propriii săi propagandiști și generali, care i-au spus ceea ce au vrut să-i audă urechile și care au delapidat banii alocați de stat pentru înzestrarea defensivă a celei de-a doua armate a lumii. Ba mai mult, este de ajuns să privești unele televiziuni rusești ca să înțelegi că și acum, când victoriile de pe frontul ucrainean sunt mai mult o iluzie „optică” și un fel de a vedea lucrurile numai în culori roze decât o realitate, propagandiștii continuă să-și facă lucrul murdar și să-și rezolve propriile frustrări (vezi averile sechestrate peste hotare sau includerea lor în listele negre) cu prețul miilor de ucraineni uciși numai pe motiv că privesc spre lumea civilizată, dar nu spre acei cu apucături de nomazi, dar și cu prețul miilor de soldați încorporați „cu arcanul” din guberniile rusești.
Și încă ceva. Ziua Victoriei a fost sărbătorită anul acesta mai altfel ca altă dată. Este pentru prima dată când și în Republica Moldova au fost interzise panglica bicoloră și însemnele care propagă ideologia altui stat și politica lui expansionistă — lucru salutabil. Îi place sau nu-i place cuiva acest lucru, dar legea se execută, dar nu se discută, fiindcă prin aceasta se deosebește un stat liber și democratic de un stat dictatorial și cu cetățeni loiali regimului și nostalgici după ziua de ieri. În linii mari, cetățenii au respectat prevederile legale, mai puțin acest lucru se referă la unii parlamentari și lideri politici cu pretenții de mare mahări. Ce-i drept, organele de ordine publică nu au lăsat în umbră aceste încălcări și urmează o „paradă” a amenzilor — cel puțin 140 de persoane (inclusiv una din Soroca) riscă să-și aducă aportul la completarea bugetului. Chiar dacă unii ne-au „speriat” cu adresări tocmai la CEDO…
În fine, viața continuă, și vreau să închei cu o veste bună — săptămâna aceasta, pentru prima dată după doi ani de pandemie, nu sunt pacienți internați în secțiile de terapie intensivă COVID.
