Strămoșii noștri, copleșiți de frumusețea regiunii, au decis să se așeze în acest amfiteatru natural, chiar pe malul Nistrului. Dar orașul nostru a cunoscut de-a lungul secolelor zeci de inundații, unele dintre care au adus transformări mai mici sau mai mari în infrastructura Sorocii. Râul, care a fost de-a lungul timpului hotarul Țării, era sursă de apă și alimentație, loc de răcorire, dar, din când în când, și pericol de potop.
Ultima inundație a Sorocii a avut loc acum 12 ani, când apele Nistrului s-au revărsat peste o regiune a orașului. Cu natura, desigur, nu te pui, dar ținând cont de inundațiile anterioare ale Sorocii și practica unor orașe riverane, am putea face municipiul nostru mai sigur, cu o infrastructură pregătită și pentru astfel de cazuri.
Despre inundațiile din Soroca pomeneau și sursele istorice, unele dintre care au fost menționate în volumul “Județul Soroca: file de istorie”, autor Nicolae Bulat. „Cetatea Soroca a fost parţial refăcută de inginerii-constructori polonezi. Cetatea era mereu ameninţată de revărsările Nistrului, care îşi ridica câteodată apele mai sus de 10 metri, ograda cetăţii fiind inundată. Polonezii, lărgind șanțul din jurul cetăţii, aduc pământ înăuntru, ridicând nivelul ogrăzii cu 1,9 m, sapă încă o fântână, de formă pătrată, iar la nivelul ogrăzii, încăperile din lemn au fost înlocuite cu altele din piatră, obţinându-se astfel 13 beciuri”. Inundația din 1874 a deteriorat “Podul Bechir”, care pe atunci era din lemn.
Zemstva Sorocii a rugat Guvernatorul Basarabiei să aloce bani pentru reparația acestuia, mai ales că puntea era pe cale de a se prăbuși. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost ridicat un pod de piatră, care s-a păstrat până astăzi. Inundația din 1932 a distrus multe clădiri din oraș, inclusiv a Școlii Normale „Petru Maior”, care a fost transferată la Bălți, se mai menționează în monografia “Județul Soroca: file de istorie”. “Liceul de băieţi „A. D. Xenopol” iniţial a fost pe strada Regele Ferdinand I, lângă iarmaroc, unde în prezent se află stadionul, vis-a-vis de casa familiei Klucerov și casa profesorului de gimnastică Jelezneak. După marea inundaţie din 1932, liceul a fost mutat în altă clădire, unde mai înainte funcţionase Tribunalul Judeţean, pe strada ce ducea de la Grădina Publică spre casele lui Brazuli şi Petrencu.
Un alt liceu de o mare importanţă era Liceul Tehnic Agricol — unicul liceu de acest fel din România. Era situat pe malul Nistrului, cu intrarea din strada Principele Nicolae, având în stânga, lângă Nistru, Casa Ianevschi, care aparţinea moşieriţei comunei Dubna. În ordinea importanţei urma Școala Normală „Petru Maior” — şcoală de băieţi. Şcoala era situată într-o clădire particulară pe strada Regele Ferdinand I colţ cu strada I. G. Duca — singura stradă asfaltată din oraş”. Atunci, în 1932, a avut loc un caz dramatic în Soroca, despre care vestea s-a dus în toată Țara. Despre acest caz găsim informații mai detaliate în aceeași sursă.
“Elevii liceului de băieţi, membri ai fanfarei şcolare, se reţinuseră mai mult timp: pregăteau un nou concert, care, odată cu cântecul de primăvară al păsărilor, avea să răsune în grădina publică a oraşului. Când repetiţia era în toi, în clădirea internatului a început să pătrundă apa. Luaţi prin surprindere, copiii nu au apucat să se retragă. Pedagogul Mitrofan Corneț le-a ordonat copiilor să urce în pod. De acolo, prin ferestruica din acoperiş, i-a ridicat unul câte unul pe acoperiş. De la înălţime copiii au devenit martori oculari ai agoniei oraşului. Apa tulbure, cu gheţari, pătrunsese departe.
Oamenii încercau să-şi salveze bunurile, iar la vale torentul de apă ducea tot mai multe lemne, poloboace, pluteau animale înecate — totul era înghiţit de apă. Situaţia devenise critică. Apa ajunsese la acoperişul caselor. Gheţarii loveau casele, demolându-le. Ajunşi la disperare, copiii, care mai strângeau la piept bogăţia lor — instrumentele muzicale —, au început a cânta. Deasupra oraşului inundat a răsunat melodia unui marş funebru. Oamenii, ocupaţi cu salvarea iluzorie a bunurilor, şi-au ridicat capetele, şi-au îndreptat privirile spre clădirea Liceului. Cei care au avut bărci s-au îndreptat spre Liceu.
Când bărcile s-au apropiat de Liceu, apa rece şi tulbure, amestecată cu gheţari, ajunsese la streşini. Învăţătorul Mitrofan Corneț i-a ajutat pe copii să urce în luntri şi, când mai rămăsese un pas până la salvarea sa, când de acum ultimul elev era în luntre, a alunecat pe foaia de zinc şi a căzut în apă, fiind acoperit de un sloi enorm de gheaţă. În zădar priveau cei din luntri la apa tulbure. Mitrofan Cornet, învăţătorul de la Liceul „A. D. Xenopol”, nu a mai ieşit la suprafaţă”. Corpul profesorului Mitrofan Corneț a fost găsit abia peste o lună, iar profesorii și elevii au ridicat pe acel loc o cruce de piatră. Numele lui nu a fost uitat totuși de soroceni, astfel că acum zece ani Grigore Zănoagă, regretatul muzician care a activat la Soroca, a format la Liceul “Petru Rareș” o fanfară a elevilor cu numele “Mitrofan Corneț”.
Soroceanul Eugen Radţibor, martor ocular la inundaţia din 1932, i-a povestit lui Nicolae Bulat despre acea inundație:
„Trista înmormântare a pedagogului Mitrofan Corneț pe mine m-a impresionat atunci şi am făcut fotografia pe care v-am trimis-o. Sunt documente ale acelui an de tristă amintire 1932, când oraşul de jos a fost greu lovit şi distrus parţial. Noroc că totuşi n-au fost multe victime omeneşti. Eu personal, cu un grup de colegi, toţi elevi, am pornit în ajutorul celor care se aflau în situaţii disperate, căţăraţi pe case, cerând ajutor. Cu o plută improvizată din lemnăria ce se afla în depozitul lui Ketroser, am întocmit o plută şi am pornit în ajutorul oamenilor. Din colţul casei lui Solovei, colţ str. Regele Ferdinand I şi Principele Nicolae, am ajuns la şcoala primară a lui Terziev şi până la a doua casă mai jos, unde prietenul nostru Gleb Socolovschi striga să fim atenţi şi să venim mai repede, că este îngheţat şi nu se mai poate ţine. Sloiurile de gheaţă ne înconjurau din toate părţile şi totuşi, cu tot riscul, am reuşit să-l luăm pe Gleb pe plută. Din cauza sloiurilor, care deveniseră tot mai dense, n-am mai putut înainta până la Liceul „Xenopol”, unde prietenul meu Pavel Piontechevici striga şi el după ajutor după ce pedagogul M. Corneţ căzuse deja în apă. Noi aşa şi nu am mai ajuns cu pluta până la liceu şi, cu mare greutate, ținându-ne de crengile salcâmilor de pe trotuare, care de abia se vedeau din apă, am reuşit să trecem pe strada în care trăiau familiile Mija, Nervicev, Platonov şi a profesorului de fizică Carauş. Eram uzi complect şi dârdâiam, că ne săreau dinţii din gură. Am fost preluaţi de profesorul Carauş şi de ceilalţi locuitori ai casei şi duşi în casă, unde ne-au dat lenjerie uscată şi ne-au dat şi câte o stopcă de rachiu, pe care am băut-o ca pe apă. Ni s-au luat hainele la uscat. După un timp i s-a comunicat şi mamei mele că pluta cu care am plecat în ajutorul altora s-a întors cu bine şi cu un elev salvat de noi. La puţin timp am plecat şi eu spre casă, dar de la cinematograf şi până ce am străbătut Piaţa Unirii tot prin apă am mers. Ajuns acasă (stăteam în strada Principesa Elizabeta, în casa lui Turcuman, la demisol), casa era plină de eleve de la Internatul de fete al Liceului „Domniţa Ruxandra”, care, văzându-mă, m-au primit cu braţele deschise, declarând că sunt un „Erou”. De, am ajuns să fiu erou, dar e bine că am scăpat şi că am reuşit, la rândul nostru, să mai scăpăm un om. Înaintea plecării plutei noastre în ajutorul altora, plecase încă o plută, pe care o construise Fedea Vahnovschi; fiind luată de torentul de apă, pluta a fost dusă mai jos, trecând peste terenul iarmarocului (azi stadionul) şi erau gata ca să se înece, dar ştiu că Fedea Vahnovschi, bun înotător, a reuşit să iasă la mal tocmai în apropiere de casele generalului rus Iaghelov, la fel ca şi Ghenadie Frunză, elev de la Liceul Tehnic Agricol, care şi el s-a salvat înotând. A fost jale mare la Soroca”.
Vasile Popușoi s-a născut în satul Cosăuți, a învățat la Soroca, iar acum 57 de ani s-a stabilit cu traiul în orașul nostru. Ține minte și acum inundațiile din primăvara anului 1967, când apele au intrat iarăși în Soroca.
“Nu am prins inundațiile din 1932, dar am auzit că atunci ghețarii distrugeau totul în calea lor, ei pluteau cu viteză la vale și dădeau jos casele. Atunci nu erau ca acum case din piatră, dar din saman. Țin bine minte inundațiile din primăvara anului 1967, apa a ajuns până la actuala stradă Vasile Alecsandri. Construcția zidului de protecție de pe malul Nistrului a început abia pe vremea lui Ivan Șincari, fost președinte al raispolkom-ului de cândva. În tot cazul, până atunci erau șanțuri pe unde se scurgea apa. Partea din vale a orașului Soroca și mai ales intrarea în oraș este zona cu pericol sporit de inundații. Apa de la podul lui Bechir vine încoace. Uneori ajunge și-n curțile oamenilor care locuiesc în această zonă a localității noastre. Am observat acest lucru de câteva ori în timpul inundațiilor”.
Mergem cu domnul Popușoi prin zona de jos orașului care este cea mai predispusă inundațiilor. Bărbatul dorea să-mi arate canalele de scurgere a apelor pluviale de pe strada Constantin Stere, care în locurile unde sunt descoperite par mai degrabă un hibrid între grădina botanică și gunoiște. “Uitați-vă la aceste canale de scurgere a apelor pluviale din Soroca, în ce stare sunt ele?, îmi arată interlocutorul. Ele seamănă mai degrabă a gunoiște.
Ar trebui mai întâi curățite, apoi acoperite peste tot cu beton, la fel cum este în anumite locuri. Noi tot timpul vom avea neplăceri cu străzile chiar și după ploi, nu-i neapărat să vină apa din Nistru, fiindcă nu ne gândim la scurgerea apei. Aruncăm bani în reparația străzilor, dar nu facem nimic pentru scurgerea apei. Iar când sunt inundații, apa ajunge și până la policlinică”. Și într-adevăr, canalele de scurgere cu greu fac față ploilor abundente, cum a fost după fiecare ploaie mai mare, iar în fața inundațiilor sunt într-adevăr neputincioase.
Îl întreb pe domnul Popușoi ce ar trebui să facem, în opinia dumnealui, pentru a face față altor inundații. “O soluție pe care o văd eu ar fi ca zidul de protecție să fie extins până la podul lui Bechir și să fie un pic mai înalt. Ca să nu dea drumul la apă să intre prin acea zonă a orașului. Dar o parte din apă intră în oraș înapoi prin canalele de scurgere a apei și îneacă unele case din vale”.
Victor Jamba, fost șef al Direcției Gospodăriei Locativ Comunale a orașului Soroca, a fost și este legat de Nistru. Ba și pentru înaintașii săi fluviul a fost mai mult decât un simplu râu lângă care viețuiau. Străbunelul său Trofim a fost angajat la ameliorarea albiei Nistrului pentru scopuri de navigație, din 1884 până în 1902, fiind responsabil de perimetrul satelor Balinți și Cosăuți (la praguri). Iar bunelul său a fost șef de debarcader la Holoșnița. Aceasta l-a motivat să caute mereu informații despre Nistru.
“Am trăit toată viața pe malul Nistrului, fie la Holoșnița, fie la Soroca, cu excepția anilor de studii în Chișinău și a unor deplasări, ne spune domnul Jamba. Tot timpul aveam interes să știu ce se întâmplă cu Nistrul”. La începutul anilor ’90 era responsabil de domeniul gospodăriei locativ-comunale, când orașul se confrunta cu o situație excepțională: exista riscul ca lacul Ivancea, situat în partea din deal a localității, să se reverse peste o parte din oraș.
“În perioada 1991-1994, am fost numit șef al gospodăriei comunale. Din start am fost antrenat în activitățile de lichidare a consecințelor ploilor torențiale din 3-5 iulie 1991. Acestea au condus la inundații mari, catastrofând municipiul, dar, cu părere de rău, s-a uitat și nu se trag nici azi învățături pe seama acelui caz. Atunci au avut loc inundații pe valea lacului Ivancea și 15 gospodării au fost mâlite până la ferestre. Drumul care lega dealul cu valea, mai sus de dispensarul ftiziopneumologic (str. Oleinicov), a fost surpat și era ruptă legătura dealului cu valea.
Abia în 1994 drumul a fost betonat. Atunci, în 1991, apa Nistrului nu s-a ridicat prea tare și nu a inundat orașul, dar în schimb apele pluviale au făcut mari probleme și Guvernul a declarat stare excepțională în Soroca. Mai mult ca atât, lângă Otaci niște cisterne cu păcură au fost deversate în Nistru și s-a stopat conștient activitatea apeductului Soroca-Bălți pe vreo 3-4 luni. Orașul a rămas fără apă, dar canalizările funcționau, pentru că oamenii aduceau apă de la fântână. Concluziile și învățămintele trebuiesc trase de atunci și îmi pare rău că nu se face aceasta, fiindcă ele se repetă și tot timpul călcăm pe aceeași greblă”.
Cât a trăit la Soroca, a fost martor de mai multe ori când Nistrul a ieșit din albia sa firească și înainta în oraș. De fiecare dată inundațiile schimbau un pic percepția autorităților și acționau post-factum, se gândeau la prevenirea acestora, dar mai apoi uitau și iarăși își aminteau de subiect odată cu venirea apelor. “Cât eram student și mai apoi profesor la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, eram antrenați în timpul inundației Nistrului pentru acordarea ajutorului sinistraților și evacuarea acestora, își amintește Victor Jamba. În 1971, de exemplu, au fost mai mici inundații, s-ar părea, decât în 1968, dar au avut un impact mai mare.
Victor Jamba: Eu sunt născut în Holoșnița și părinții îmi povesteau multe despre inundația din 1932. Holoșnița este situată ceva mai sus și chiar dacă este lunca Nistrului între Holoșnița și Cureșnița, oamenii la noi niciodată nu construiau casele în apropierea apei. Așa că holoșnițenii nu pătimeau prea tare în urma inundațiilor, cum era în alte sate. De exemplu, fiind inundat Trifăuțiul a fost creat mai sus satul Inundeni.
Inundația de atunci a fost pe o perioadă mai lungă, iar apa nu a intrat în oraș, dar a inundat drumul dintre oraș și Podul lui Bechir. Atunci a fost ruptă legătura orașului și a centrului raional cu Capitala pentru mai mult de o săptămână. Șoseaua de centură nu era încă, aceasta a impus autoritățile locale să găsească soluții. Cunosc faptul că atunci Direcția de Construcție și Reparație a Drumurilor trebuia să găsească soluții, iar responsabil de aceasta era tânărul specialist Nicolae Barancean.
Cu economia planificată de atunci nu puteai construi și repara nimic dacă nu aveai totul planificat cel puțin cu un an înainte. El a găsit totuși o soluție. La Cariera din Cosăuți, de unde se extrăgea piatra, erau și unii bolovani care nu se puteau sparge, așa-numiți “negabarit”. Aceștia erau mari și împiedicau la producere, iar cei de pe loc nu aveau un teritoriu unde să-i depoziteze și au adus bolovanii ceia în zona inundată și a fost o idee salvatoare. Foarte repede a ridicat profilul cu bolovanii aceia. Fiindcă dealul nu era împădurit și în timpul ploilor se eroda, s-a construit un parapet care este și astăzi. Dar în centrul orașului, pe strada de astăzi Grigore Vieru, înainta o râpă de la Nistru spre str. Independenței.
La fel și în fața Palatului de cultură mai era o râpă, pe strada Dimitrie Bolintineanu încă una. Atunci, în 1971, a apărut ideea construcției falezei Nistrului, care a fost finisată în 1995. Mai departe nu a mai fost finanțată. Dar faleza nu poate substitui protecția orașului de inundații, digul cu saci de nisip nu protejează mult, iar apa poate pătrunde în oraș prin scurgerea canalelor pentru apele pluviale. Cât privește îndiguirea orașului, ca să fie protejat de Nistru, nu cred că-i cea mai bună idee. Există experiențe, inclusiv și în România din perioada lui Ceaușescu, când luncile Prutului au fost secate și făcute diguri.
La Dunăre în Banat au făcut diguri, iar după ploile torențiale din zona Banatului dar și Galați pătimesc de la inundații nu atât de la apele râului, dar de la cele care se acumulează între râu și dig. Deci, construcția de dig sau baraj nu cred că ar fi o soluție pentru Soroca. Noi nu trebuie să mergem contra naturii, aceasta a arătat și Inundeniul, care s-a ridicat sus, ori Nemțenii mai sus de Prut. Soroca este de obicei mai sus de oglinda Nistrului cu vreo 10 metri. Dar sunt anumite zone, ca intrarea în oraș dinspre Chișinău, care este la limită și parțial se inundă. Nu cred că trebuie strămutate sau interzise construcțiile în această parte, dar de ținut cont că periodic pot fi inundații și construcțiile trebuie să corespundă acestor norme.
De exemplu, Școala sportivă are ridicată fundația cu un metru și ceva, apa vine și se duce, iar școala rămâne, sau magazinul “Oțel” tot așa. Dar sunt și alte construcții noi, nu doar private, dar și de stat, care ignoră așa lucruri elementare”. Aici, potrivit interlocutorului meu, ar fi nevoie de o strategie de lungă durată a autorităților locale și pregătirea din timp pentru astfel de calamități. “Autoritățile locale sunt responsabile de amenajarea teritoriului și sunt obligate să organizeze întreținerea orașului și să o supravegheze. Toate proiectele pentru construcții trebuie să fie aprobate și în afară de cerințele generale trebuie să fie și cele care țin de protecția împotriva inundațiilor”, zice domnul Jamba.
“Ținând cont de specificul reliefului, bine ar fi ca în oraș să fie pentru acea zonă cu inundații anumite cerințe specifice în construcții, continuă interlocutorul nostru Victor Jamba. Aici nu-i chestia personală a proprietarului, fiindcă în caz de calamități este obligația autorităților publice de a salva, așa că sunt obligați să elaboreze aceste cerințe mai ales la ridicarea fundației. Cât privește casele deja construite, pot fi împrejmuite cu un zid ca la Colegiul “Mihai Eminescu”, iar în caz de cataclisme poarta poate fi blocată cu saci de nisip. Astfel mai poate fi pompat câte ceva local. Nu ar fi rău să avem și pompe pentru pomparea apei, iar fiindcă în regiunile inundate electricitate nu este, ar trebui să fie motopompe. Și populația trebuie să fie conștientă de zona în care trăiesc, iar bunurile materiale să le poată ridica la alt nivel, cum ar fi în pod, ca să nu implice autoritățile locale la căratul a tot felul de dulapuri”. Cât privește inundația de acum un deceniu din Soroca, soroceanul are altă opinie despre cauza acesteia decât cea enunțată de primarul municipiului.
Victor Jamba: “Construcția barajului de la Novodnestrovsc a schimbat mult comportamentul Nistrului. Eu știam încă din copilărie că inundațiile apăreau de obicei în primăvară, în două etape. Prima era după iernile grele, când Nistrul îngheța într-un strat gros de la mal la mal, iar primăvară gheața se ridica și crăpa. Noi la Holoșnița trăiam la peste un kilometru de Nistru, dar auzeam trosnetele și vuietele acelea. Atunci urmăream cum gheața se urnește din loc, dar erau anumite locuri unde gheața groasă nu putea trece. Așa era la vadul de la Cureșnița, acolo se acumula gheața și făcea un dig, iar apa se ridica brusc. Al doilea baraj se forma “La praguri”, lângă Cosăuți, apoi la podul lui Bechir și a patra la Vărăncău, la cotul cela. Aceste inundații nu erau cele mai grele, totul depindea de iarna care a fost și ce gheață se forma. Al doilea val de inundații era când primăvara întârzia și deodată se încălzea brusc, iar toată zăpada acumulată în Carpați se topea odată. Atunci nivelul Nistrului putea fi mai mare și mai de lungă durată. Inundațiile acestea erau o metodă naturală de curățire a Nistrului. Problema este că omul nu trebuie să meargă contra naturii, dar să-și facă locuințele la o anumită distanță de râu”.
“Ceea ce a spus domnul primar pentru “Observatorul de Nord” că în 2008 nu a fost o buna coordonare între Guvernul Republicii Moldova și ucraineni este un semi-adevăr. Am aflat că Novodnestrovsc-ul, având doar scopul de producere a energiei electrice, nu monitorizează rezervele de apă acumulate iarna în Carpați ca să facă loc suficient în bazin să o acumuleze primăvara. Dar având doar scopuri energetice și interesul ca bazinul să fie cât mai plin, s-au trezit în vara anului 2008, când au mai fost și niște ploi mari, și au fost nevoiți să arunce surplusul de apă într-o perioadă nenaturală de inundații pentru Nistru.
Astăzi nu se mai amintește, dar după inundațiile din 2008, când apele s-au retras, în oraș mai era mult timp miros neplăcut de urină în acea zonă. În anii ’60, s-a făcut canalizarea mai întâi în centrul orașului și toate rețelele duc prin scurgere liberă la stația de pompare de lângă Gara auto. Din acel bazin deșeurile sunt pompate printr-o țeavă până la spital, iar de acolo continuă prin scurgere liberă spre cetate. Iar acolo deja sunt fântâni. De la Gară la spital era țeava întreagă, astăzi sunt scurgeri lângă piață, unde-i trecerea cu barca peste Nistru. S-a făcut conștient o deschidere a țevii ca să curgă în Nistru. Dar când se ridică Nistrul, de pe țeava aceasta nu se mai pot scurge deșeurile și rămân înăuntru, se acumulează și se blochează canalizarea. Acum 10 ani așa a fost și acolo, s-a făcut un bazin de dejecții. Acesta este riscul cel mai mare, inundațiile din prezent nu pot demola casele ca în 1932, dar în rezultatul inundațiilor tot teritoriul devine un veceu”.
La Primăria Soroca, arhitectul municipiului ne-a prezentat o hartă cu zonele care sunt supuse riscului de inundații. Aceasta a fost realizată luându-se în calcul și inundațiile anterioare.
“Noi avem o planșă cu situația hidrotehnică a municipiului, la scara 1:5000, ne-o prezintă Grigore Guțu. Aici vedem și zona de risc din timpul inundațiilor, care pe hartă este însemnată cu litera “K”. Cea mai mare situație de risc a inundației o avem: la intrarea în oraș, de la râu până la zid, la râul Racovăț și la celelalte pâraie. Această regiune, se menționează în legendă, este zonă condițional favorabilă pentru construcții și după necesitate construcțiile noi pot fi amplasate numai pe terasamente mai sus de linia posibilelor inundații. Sunt și alte elemente tehnice la ridicarea fundației de care trebuie să țină seama constructorii. Acest lucru se referă la toate construcțiile, indiferent că-s de stat, private ale agenților economici sau case de locuit, orice obiect cu orice funcție ar avea, cerințele sunt analogice”.
Grigore Guțu, arhitectul municipiului Soroca:
“Cea mai mare situație de risc a inundației o avem la intrarea în oraș, de la râu până la zid, la râul Racovăț și la celelalte pâraie. Această regiune, se menționează în legendă, este zonă condițional favorabilă pentru construcții și după necesitate construcțiile noi pot fi amplasate numai pe terasamente mai sus de linia posibilelor inundații. Sunt și alte elemente tehnice la ridicarea fundației de care trebuie să țină seama constructorii”.
Și dacă cei care au deja casele în zonele inundabile nu prea pot face mare lucru fără intervenții consistente în construcțiile existente, atunci cei care abia intenționează să construiască în aceste zone sunt îndemnați să țină cont de anumite reguli.
“Noi trebuie să ținem cont de propunerile specialiștilor în documentația arhitectural-urbanistică, și anume descrierea tehnică la perfectarea documentelor urbanistice pentru obținerea autorizației de construire, continuă arhitectul. Nu poți să faci o proiectare neavând datele inițiale, cum sunt studierea stratului de sol, situațiile de risc care sunt — apa, vântul și așa mai departe. Ele trebuie luate în calcul în mod obligatoriu. Noi am propus acum 12 ani într-un proiect, pe care, cu părere de rău, nu l-am câștigat, și anume în ceea ce privește situațiile de risc în centru, ca să extindem în continuare zidul de protecție până la Podul Bechir.
Îmi pare rău că unele persoane deteriorează zidul de protecție. Uneori ne spun unii că zidul trebuie făcut mai estetic, dar problema numărul unu de ce el rămâne în forma aceasta mai închisă și nu are transparență, este pentru că există pericolul de inundații în partea de centru a orașului. El este și ca element de frumusețe, dar scopul său este ca element de protecție”. La rândul său, Mihai Borș, șeful Direcției Situații Excepționale Soroca, consideră că în caz de repetare a situației de acum 12 ani, serviciile vor face față situației.
“Avem pregătiți 10 mii de saci, care sunt depozitați la noi, ne-a declarat anterior Mihai Borș. Noi ne putem descurca cu forțele proprii, tehnică este, iar dacă nu reușim chemăm ajutor din altă parte și facem tot posibilul să fie bine. Dar cetățenii ar trebui să fie mai conștienți. În urma ploilor torențiale din anii trecuți salvatorii pompau apa din beciuri, iar proprietarii ne întrebau: dar mâlul acesta cine o să ni-l scoată? Voi sunteți datori să scoateți și mâlul din beci. Sunt și oameni conștienți care ne ajută în caz de situații excepționale, chiar și la incendii unii sar cu căldările de apă, dar sunt și din cei care doar fotografiază”.
Și totuși, deși suntem pregătiți, după cum afirmă specialiștii din domeniu, este loc și de mai bine. Anumite utilaje necesare ar putea să fie procurate de administrația locală ca să nu le aștepte din alte părți atunci când lupta cu apa se face contra cronometru.
“Ca să fim pregătiți pentru a ne proteja de inundații, bine ar fi ca să fie achiziționate diguri artificiale. Anii trecuți, colegul nostru Igor Brighidin a participat la cursuri speciale în Cehia, unde au fost prezentate și astfel de diguri. Din Cehia a fost adus un kilometru de astfel de dig, care va fi depozitat la DSE din capitală și transportat după necesitate în caz de inundații în teritoriu. Cum avem noi porțiunea de la autogară spre podul Bechir fără zid, astfel de diguri ar putea fi o soluție.
Ne-ar trebui și pompe de pompare a apei, mai ales din acelea mai puternice, chiar dacă ele costă mai scump. Ar fi normal ca Serviciul de Amenajare și Înverzire a municipiului să aibă astfel de pompe, drujbe și tot ce mai trebuie în caz de situație excepțională. Bine ar fi ca fiecare primărie să aibă cele necesare pentru cazurile de situații excepționale. Ar fi binevenit ca primăria să scrie proiecte, cum este în Europa, și să facă rost de ziduri din acestea de aluminiu, ca să le avem pe ale noastre și să nu umblăm cu împrumutatul”.
Mihai Borș, șeful Direcției Situații Excepționale Soroca: “Noi ne putem descurca cu forțele proprii, tehnică este, iar dacă nu reușim chemăm ajutor din altă parte și facem tot posibilul să fie bine. Noi avem pregătiți 10 mii de saci care sunt depozitați la noi. Dar cetățenii ar trebui să fie mai conștienți”.
Un lucru este cert, experiența din anii trecuți și aplicațiile de simulare a cataclismelor naturii realizate de Direcția Situații Excepționale prind bine atunci când suntem față în față cu capriciile naturii sau iresponsabilitatea unor oameni. Principalul este ca fiecare astfel de caz să fie luat drept lecție, iar de se va repeta, să avem pregătită tema pentru acasă.
