Un fost primar de Soroca s-a numărat printre persoanele racolate de poliţia politică sovietică

Liderul secţiei basarabene a Partidului Naţional Ţărănesc, Petru Grosu, şi fostul primar de Soroca Vasile Leviţchi s-au numărat printre persoanele racolate de poliţia politică sovietică.

În 28 iunie 1940, când sovieticii încep ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, multă lume nu reuşeşte să se evacueze în dreapta Prutului. Alţii nici nu au dorit să plece, întrucât considerau că „poporul nu trebuie lăsat fără păstori”. Majoritatea reprezentanţilor elitei basarabene interbelice au fost reprimaţi imediat fără milă de către ocupanţi, prin execuţie sumară sau deportare în Siberia.

Mai puţin se ştie însă despre unii lideri basarabeni care au devenit agenţi ai poliţiei politice sovietice, care au ajutat la deconspirarea persoanelor loiale României, a celor care aveau merite deosebite faţă de Ţară sau continuau să fie în serviciul guvernului român în teritoriile invadate de vecinul estic în 1940-1941.

Unul dintre aceşti agenţi ai NKVD, lider al unei secţii basarabene a Partidui Naţional Ţărănesc, avea pseudonimul „Petrov”. Se potrivea de minune unei descrieri despre agenţii secreţi din filmele hollywoodiene. Avea o înfăţişare fizică plăcută şi se bucura de succes enorm la femei. În viaţa de zi cu zi era foarte atent, conspirativ, graţie unei experienţe politice acumulate ani de-a rândul în viaţa politică a României, inclusiv în Basarabia.

Acesta fusese racolat în aprilie 1941 de către organele NKGB ale RSS Moldoveneşti (denumirea poliţiei politice sovietice, între 3.02.1941 – 20.07.1941 şi apoi între 1943 şi 1945), dar nu ştim exact în ce împrejurări şi dacă a făcut asta benevol sau a fost şantajat cu represiunea. Din documentele ce ne-au stat la dispoziţie, păstrate în arhivele din Chişinău, reiese însă că în scurt timp a devenit un agent care manifesta exces de zel în serviciul Moscovei.

I-a deconspirat pe „duşmanii poporului”
Astfel, „Petrov” a oferit poliţiei politice sovietice date compromiţătoare despre caracterul „contrarevoluţionar” al activităţii mai multor ţărănişti şi liberali basarabeni. De asemenea, a divulgat organelor sovietice numele unui agent al Siguranţei române, un oarecare Rosenberg. Totodată, a deconspirat o serie de „duşmani ai poporului” care au fost incluşi în lista de deportare în Siberia. A fost apreciat drept un agent foarte valoros şi i s-a permis să rămână la Chişinău în iunie 1941, după retragerea Armatei Roşii, pentru a îndeplini unele misiuni de spionaj.

Scopul principal era să se infiltreze în cercurile ţărăniste din România şi să încerce să provoace o confruntare dintre Partidul Naţional Ţărănesc şi autorităţile antonesciene. La acea vreme, ţărăniştii se bucură de o popularitate sporită în rândurile românilor. Mai mult, agentul „Petrov” era în relaţii personale foarte bune cu o serie de lideri politici basarabeni, printre care şi Pantelimon Halippa, avea rude la Bucureşti şi alte oraşe din România, precum şi un frate care era ofiţer în serviciul de spionaj al Armatei Române. Conform unui raport al organelor de securitate sovietică din martie 1942, „Petrov” cerea Moscovei ca omul de legătură, care urma să fie trimis de sovietici, să fie de preferinţă rus, întrucât nu avea încredere în românii basarabeni.

Nu ştim ce s-a întâmplat mai departe cu acest personaj, a fost sau nu deconspirat sau a reuşit să plece peste Nistru în URSS, aşa cum stipula o instrucţiune secretă de la Moscova în cazul în care exista riscul de a fi identificat de autorităţile româneşti. Numele adevărat al acestui agent era Petru Grosu, lider în perioada interbelică al organizaţiei teritoriale Chişinău a PNŢ şi al organizaţiei de tineret al naţional-ţărăniştilor din judeţul Chişinău.

Devine agent sovietic pentru a-şi salva copiii
Alteori sovieticii racolau agenţi din rândurile basarabenilor evacuaţi în România. Este şi cazul unui fost primar al oraşului Soroca, Vasile Leviţchi, care a plecat în dreapta Prutului pe 28 iunie 1940. Evacuarea s-a făcut atât de repede încât nu a reuşit să-şi ia nici măcar copiii. Pe teritoriul Basarabiei ocupate de sovietici rămăseseră fiica sa, fiul şi o nepoţică.

Leviţchi era membru al comisiei de repatriere a basarabenilor, condusă de judecătorul Giga, apropiat a lui Halippa. Se poate presupune că anume Halippa l-a recomandat pe Leviţchi în acea comisie. El nu avea de unde să ştie că Leviţchi va fi racolat în scurt timp de serviciile secrete sovietice. Propunerea de colaborare i-a fost făcută direct de reprezentanţii sovietici în Comisia mixtă româno-sovietică, a cărui membru era Leviţchi.

Sugestia a fost dată sovieticilor chiar de acesta din urmă la o întrevedere de pe podul Iaşi-Ungheni, el făcând aluzie la faptul că dacă autorităţile sovietice l-ar ajuta să-şi repatrieze copiii şi nepoţica, ar fi de acord să devină agent sovietic. Sovieticii acţionează cu precauţie şi preferă mai întâi să o racoleze pe fiica lui Leviţchi şi soţul acestuia, rămaşi în Basarabia, sub pseudonimul de „Antena” şi, respectiv, „Avocatul”.

Aceşti doi agenţi au oferit NKGB-ului sovietic informaţii despre „elemente contrarevoluţionare”, primind în schimb onorarii importante. Cu câteva zile înainte de începutul războiului pe Frontul de Est (22 iunie 1941), NKGB-ul de la Chişinău este autorizat personal de către V. N. Merkulov, şeful NKGB-ului din URSS, să-i trimită peste Prut pe agenţii „Antena” şi „Avocatul”, lăsându-l drept ostatic pe fiul lui Leviţchi. Acesta a fost mobilizat în Armata Roşie şi a plecat cu administraţia sovietică dincolo de Nistru.

La sfârşitul anului 1941- începutul anului următor, organele sovietice recunoşteau că i-au pierdut urma lui Vasile Leviţchi şi fiului acestuia. Adunau însă informaţii cu privire la aceştia şi, din date neverificate, reieşea că V. Leviţchi revenise după 22 iunie 1941 la Soroca. Nu se ştie dacă acesta a acceptat să servească în continuare interesele sovietice, pentru a-i salva viaţa fiului său.

Dacă sovieticii l-ar fi găsit pe acesta, presupunem că tatăl său ar fi continuat să colaboreze cu NKGB-ul sovietic. Nu putem şti însă ce s-a întâmplat după aceasta şi în ce măsură colaborarea lui Leviţchi cu Moscova a fost doar una care făcea parte din strategia de supravieţuire şi de salvare a copiilor săi, şi nu una care să devină permanentă, ca scop în sine. Cercetările uterioare ar putea să ne dea un răspuns clar asupra acestui subiect.

SURSA: www.historia.ro