Un escroc în vârstă de 42 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare

0
35

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare într-un caz de escrocherie, comis de un bărbat în vârstă de 42 de ani. Prin sentința pronunțată, instanța de judecată a dispus condamnarea bărbatului la 9 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități legate de gestionarea bunurilor materiale și a mijloacelor financiare pe o perioadă de 5 ani.

  Potrivit probelor, în anul 2020, inculpatul a indus un bărbat în eroare și, prin abuz de încredere, profitând de relația apropiată dintre ei, a obținut un autoturism și un apartament în baza unor procuri, asumându-și obligații financiare pe care, încă de la început, nu a avut intenția să le îndeplinească.

Inițial, sub pretextul achiziționării în rate a automobilului, inculpatul a preluat vehiculul și ulterior l-a înstrăinat fără a achita contravaloarea către proprietar. Ulterior, continuând acțiunea frauduloasă, acesta a convins victima să îi elibereze o altă procură, de această dată pentru a facilita vânzarea apartamentului. Apartamentul a fost vândut, însă sumele obținute nu au fost returnate părții vătămate.

Conform înțelegerii dintre cei doi, o parte din suma obținută urma să fie utilizată pentru îngrijirea și tratamentul tatălui victimei, aflat într-o stare gravă de sănătate, iar restul să fie transferat părții vătămate.

Inculpatul, intrând în posesia fondurilor rezultate din ambele tranzacții, nu le-a restituit, folosind sumele în scopuri personale, cauzând victimei un prejudiciu material de peste 1 250 000 lei.

Dosarul a fost examinat în lipsa inculpatului, acesta eschivându-se de la urmărirea penală și fiind dat în căutare.

Instanța a dispus încasarea, din contul inculpatului în beneficiul victimei, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în sumă de 1 254 800,49 lei, precum și a prejudiciului moral, în sumă de 50 000 lei.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentȘi-a pălmuit copilașul de un an, l-a ars cu bricheta și mucuri de țigară și a fost condamnată la trei ani de închisoare
Articolul următorFlorești se numără printre raioanele care propun cele mai multe locuri de muncă
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.