Start de foc în Liga a II-a: FC INTER și EFA își dau întâlnire la Soroca, iar FC VISOCA începe acolo, de unde a terminat anul trecut, la Râșcani

0
354

  Sâmbătă, 13 august, începe o nouă ediția a campionatului Republicii Moldova la fotbal, Liga a II-a. Printre cele 14 competitoare sunt trei echipe sorocene: FC Inter (Soroca), EFA (Visoca) și FC Visoca. La fel, trei echipe aliniază, la startul competiției și raionul Sângerei.

Altfel, spre deosebire de campionatul trecut, în Liga a II-a (noua denumire a celui de-al treilea eșalon a fotbalului moldovenesc) vor juca câteva echipe noi, cum ar fi LOCOMOTIVA (Ocnița), FC ȚARIGRAD, VULTURII CUTEZĂTORI, precum și o formație cu ștate vechi în fotbalul moldovenesc – ISCRA (Râbnița).

Chiar prima etapă programează câteva dueluri foarte interesante: în primul rând, merită toată atenția partida de la Soroca, unde FC INTER primește replica fotbaliștilor de la EFA; în al doilea rând, pare interesant derbiul de la Sângerei, unde experimentat FC SÂNGEREI examinează debutanta competiției, echipa VULTURII CUTEZĂTORI și, în al treilea rând, își vor da întâlnire pe gazonul de fotbal rivalii „de o viață”, care reprezintă Transnistria – ISCRA – CS CRUIZ PLUS din Camenca.

În celelalte meciuri se întâlnesc CF RÂȘCANI-FC VISOCA, FC GRĂNICERUL (Glodeni)-LOCOMOTIVA, FC EDINEȚ- FC OLIMPIA (Bălți) și FC PEPENI-FC ȚARIGRAD (raionul Drochia.

  Începutul meciurilor la ora 18:00.

 

 


Articolul precedentFanfara Palatului de Cultură din Soroca a câștigat Trofeul Festivalului-concurs de Fanfare din Botoșani / VIDEO
Articolul următorS-a jucat fotbal, dar scorul a fost de hochei
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.