O persoană este mereu vie și printre noi atât timp cât o ținem minte și o pomenim în diferite feluri. Pentru noi, sorocenii, și nu numai, Stanislaw Zolkiewski este prezent prin monumentul ridicat pe locul unde, chipurile, ar fi fost ucis marele hatman. Monumentul a fost botezat de localnici „Stâlpul Leahului”.
Cronicarul Miron Costin în Letopisețul său referitor la epopeea domniei lui Gaspar Graziani și a campaniei lui Stanislaw Zolkiewski în Moldova ne relatează următoarele: „… Și într-acela loc stă stâlp de piatră, făcut apoi de oamenii lui Zolkiewski și până astădzi, în ținutul Sorocii, în ceea parte de satu, anume Slobodzia-Saucăi, locul ca de jumătate de milă de la Movilău”. După năprasnica moarte a hatmanului Stanislaw Zolkiewski, văduva lui, Reghina Herburt (n. 1566 — d. 1626, bunica regelui Jan Sobieski, n. 1629 — d. 1696; rege — 1674-1696), în amintirea eroului și a soțului ei, și cu aprobarea Domnitorului Moldovei, a ridicat pe câmpul de luptă (de pe moșia Sauca, în prezent marginea s. Berezovca) un monument în formă de obelisc.
Tot ea a răscumpărat scump osemintele soțului de la Istanbul și le-a înhumat la Zolkwia împreună cu cadavrul ridicat de soldați de pe câmpul de luptă (Wieca Encyclopedia powszedna ilustrowana, 1893, vol.XI-XII, pag 214).
Informațiile culese demult, tare demult de către învățătorul Gheorghe Ciornea din satul Sauca, de la bătrânul Vasile Rusu și publicate de Paul Vataman pe paginile revistei „Solidaritatea” (P. Vataman, „Stâlpul Leahului”, Solidaritatea, nr. 1-2 din 1939), vorbesc de faptul că sorocenii, la trecere de veacuri, au păstrat memoria despre evenimentele petrecute la 1620. „La vreo 3 km depărtare de locul unde a fost omorâtă ordonanța, unde se află încă de atunci un stâlp de piatră de aproape 2 m înălțime, așezat pe o lespede, denumit „Stâlpușorul”, a fost omorât Zolkiewski, aflat în fruntea unei cete de vreo sută de ostași. Locul morții era neumblat, acoperit cu porumbrei și pădure.
„Hospes și Paganus venis lapidi locum non invideas, si Christianus accedis, pro Christi fide in templo vota non denega. Quisquis adesea quam dulce et decorum pro patria mori ex mi disce Stanislaus a Zolkiew Zolkiewski, Cancellarius Regni et Exercituum Dux Supremus. Barensis, Iavorouiensis Capetaneus post reportatas de Cosacis Rebellihus victorias, et de subjugata Moschorum Monarchia relatos triumphos. Republica Polona qua bello, qua pace praeclare gubernata, fortiter cum Tartaris dimicando, hic occubui. Vos meo sanquine conspersi campi, debitae meae in Deum et Patriam pietatis, perennis memoriae fideles estote testes”… Traducere: „Trecătorule (oaspete), dacă ești păgân, nu pizmui locul pietrei acestea, dacă te apropii ca un creștin, nu refuza să îndeplinești datoria și să te rogi lui Dumnezeu în biserică. Oricine ai fi tu, cel care treci pe aici, învață pilda mea, cât de dulce și onorabil este să mori pentru Patrie. Stanislau Zolkiew Zolkiewski, Cancelarul regatului și Comandantul Suprem al Armatei, staroste al Barului și Iavorovului, care după ce i-am învins pe cazacii răsculați și am triumfat asupra monarhiei învinse din Moscova, am condus Republica Polonă în ani de război și pe timp de pace, am luptat vitejește cu turcii și am murit aici. Și voi, stepelor, udate cu sângele meu, să fiți martori credincioși pentru veșnica pomenire a pietății mele către Dumnezeu și devotamentul meu față de Patrie”.
După vreo câțiva ani un cioban din Sauca, rătăcindu-se cu turma pe acolo, a dat peste o mulțime de oase, iar pe unul a găsit un inel de aur cu o gravură pe el. Ciobanul l-a pus pe deget și a plecat la moara de apă din Movilău. Proprietarul morii, un nobil polon, zărind inelul, l-a întrebat de unde îl are. Apoi împreună au mers la fața locului, au adunat și au îngropat toate osemintele și de asupra mormântului au ridicat un monument de piatră, în formă de piramidă, având în vârf săpat chipul Maicii Domnului. Pământul a fost dat apoi spre folosință clerului parohiei din Sauca. Preotul paroh în fiecare an făcea acolo arie, pe care o păzea un oarecare Spiridon Prepeleac.
Acesta, într-o zi, probabil în căutarea unei comori, s-a urcat pe o scară până la jumătatea monumentului, a săpat o gaură în piatră, a pus praf de pușcă și cu un fitil a dărâmat monumentul”. A fost Spiridon Prepeleac răufăcătorul care a distrus parțial monumentul sau a făcut acest lucru un funcționar bisericesc pe la 1868, dar o bucată de timp Stâlpul Leahului a fost în delăsare, cu toate că istoria lui era cunoscută celor două Societăți din Basarabia — Societatea Cercetătorilor Văii Nistrului din Soroca și Societatea Istorico-Arheologică Bisericească din Chișinău.
Primii pași spre redresarea situației jalnice a monumentului a început la 1903, când a fost creat un Comitet obștesc pentru restaurarea monumentului. La 1907 și la 1908, vor avea loc două ședințe ale Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău, dedicate monumentului „Stâlpul Leahului”. În cadrul Adunării generale a Societății din Chișinău, din 5 iunie 1908, a fost citit raportul despre starea monumentului la acea vreme, dar și comunicatul Societății Cercetătorilor Văii Nistrului, din care reieșea că Societatea din Soroca luase cunoștință de starea monumentului hatmanului Stanislaw Zolkiewski, intervenind față de autoritățile respective cu rugămintea de a restaura acel monument de valoare istorică… În cadrul ședinței secretarul Societății a adus la cunoștința membrilor că un ziar polonez din or. Kiev a inițiat o campanie de colectare de fonduri pentru a restaura monumentul.
La începutul anului 1907, Consiliul redacțional al cotidianului polonez din Kiev „Dziennik Kijowsk” este informat printr-o scrisoare semnată de inspectorul școlar Piotr Butkiewicz precum că pe malul drept al râului Nistru există un monument al hatmanului Stanislaw Zolkiewski. Redacția ziarului nu a rămas indiferentă față de această informație și a hotărât să se implice în procesul de restaurare. Un rol aparte în acest proces l-a jucat William Kulikowski, care a redactat o mulțime de articole dedicate lui Stanislaw Zolkiewski și monumentului, care a fost primul din mulțimea altor monumente care și azi îl imortalizează pe hatmanul-martir… La 14/27 noiembrie 1907, este publicată componența Comitetului de restaurare din Movilău-Podolsk, din care făceau parte Waclaw Krajski, Soter Laski, Tomacz Lubienski, Tomacz Michalowski, Jozef Orlowski, Franciszek Pulaski.
Comunitățile polone din Basarabia și Podolia s-au adresat după ajutor în restaurarea și protejarea monumentului către Societatea pentru Protecția Monumentelor istorice din Varșovia (Warsaw). Societatea Cercetătorilor Văii Nistrului din Soroca, din componența căreia făceau parte mai mulți polonezi, cum ar fi Brjozovski Constantin, Galina și Iulii Grabowski, Anatolii Ferdinandovici Curowski, Dorofei Olimpovici Kowalewski, Ksiondzul Pâtlewski, Swirski Emanuil Petrovici, Cernocki Vitalii Stepanovici și alții, a prezentat Societății din Chișinău un model al vechiului monument, lucrat după desenul lui Napoleon Mateusz Tadeusz Orda (1807-1883), publicat în „Album widkow historycznych Polki”. Napoleon Orda este și azi, la trecere de veac, un vestit literator, muzicant, pictor, sculptor, compozitor și pedagog polonez.
Frumoasa inițiativă de a restaura monumentul, cunoscut ca „Stâlpul Leahului”, după cum se întâmplă uneori, s-a împotmolit prin refuzul guvernatorului țarist al Podoliei, care nici în ruptul capului nu a acceptat inițiativa polonezilor din Movilău-Podolsk de a restaura monumentul dedicat marelui hatman de câmp Stanislaw Zolkiewski. Abia peste câțiva ani de bătaie de praguri și corespondență convingătoare, lucrurile s-au mișcat din loc și aceasta s-a întâmplat numai datorită lui Piotr Nowacki, membru al Institutului Arheologic din Sankt-Petersburg. Au urmat alcătuirea întregii documentații — planul de restaurare, documentarea prin fotografiere a rămășiților monumentului, schițele și estimările financiare, iar în cele din urmă autorizația Comisiei Arheologice Imperiale.
În iunie 1912, Piotr Nowacki începe lucrările de restaurare, dar, poate, o bună reconstrucție a monumentului. La restaurarea monumentului își aduc aportul Nestor Czerwoniuk, Mateusz Kartiuk, Demian Carpow și Filimon Hryczkowski. A supravegheat mersul lucrărilor Pawel Hanski din Movilău-Podolsk. La 1 octombrie 1912, sunt terminate lucrările de restaurare a vechiului-noului monument. Înălțimea este de peste 7 metri. În vârf a fost ridicată o cruce mare de fier. Realizarea acestui proiectul a costat 1039 ruble și 96 copeici. Ca material de construcție a servit o piatră cenușie de foarte bună calitate și înaltă rezistență care, probabil, a fost adusă din Podolia. Piatra nouă a încorporat în sine vechiul monument precum un sarcofag. Noul monument este aproape identic cu cel vechi, doar un pic mai înalt.
Datele monumentului: înălțimea — 8,45 m, crucea — 1,4 m; o colină de 20 m în diametru la talpă și 2 m înălțimea. Nicolae Eftodie, profesor secundar, publică pe paginile revistei „Societății istorico-arheologice bisericești din Chișinău” (vol. XV, 1924, pag. 72-75) articolul „Monumentul”, prin care ne lasă o descriere a acestuia după restaurare: „Acest monument restaurat are următoarea înfățișare. Pe o colină cam de 2 metri de înălțime, la o distanță de câțiva pași de drum, se înalță un stâlp cu 4 laturi. Pereții sunt făcuți din piatră de gresie cioplită. La acest monument putem deosebi două părți — inferioară și superioară. În partea inferioară a monumentului, fiecare perete are câte 202 cm lățime și 460 cm înălțime, apoi urmează un ciubuc de vreo 35 cm. Partea superioară are tot 4 laturi, însă ceva mai înguste și mai joase decât cele din partea inferioară.
Fiecare perete are aici cam 180 cm lățime și 255 cm înălțime. Vârful monumentului are formă semirotundă; pe care e înălțată o cruce de fier, cam de 180 cm înălțime. Toți pereții monumentului sunt lucrați la fel; adică din piatră de formă prismatică, legați cu ciment. Pietrele au lungime diferită (30-70 cm), înălțimea în partea de jos a monumentului e de 20 cm și în cea de sus (asupra ciubucului) e cam de 15 cm și sunt așezate în rânduri simetrice. Partea de jos a monumentului are 23 de rânduri simetrice, iar cea de sus 17. În partea de sus un perete are o tablă de marmură neagră, pe care stă scrisă următoarea inscripție, cu litere aurite: D. O. M.
Suntem în secolul al XXI, la 400 ani de la moartea eroică a lui Stanislaw Zolkiewski, și totuși, în jurul Stâlpului Leahului apar noi legende. Fiind la Cetatea Soroca, am avut norocul să ascult povestea a două persoane diferite din Slobozia Saucăi despre misterul ce-l ascunde „Stâlpul Leahului”:
− Acolo, sub monument, se află o cameră din marmură, în cameră se află o masă și un scaun din marmură, iar pe masă o vază tare frumoasă, tot din marmură.
− Câțiva ani în urmă, un omulean din Slobozia Saucăi a trecut pe lângă locul unde a căzut pe câmpul de luptă hatmanul Zolkiewski, unde la fel se află un monument, a văzut acolo o piatră, care putea să-i servească ca o treaptă la pragul casei. Zis și făcut! A adus omuleanul piatra acasă și a așezat-o la locul menit. Tare bine se mai potrivea! Vecinii, cunoscând istoria pietrei, l-au sfătuit să o ducă înapoi de unde a luat-o, la monument. Omuleanul nici n-a vrut să asculte, dar peste un timp nenorocirile s-au abătut peste casa vinovatului.
Pe neașteptate i-a decedat soția, s-au îmbolnăvit unul după altul copiii. Nenorocirea nu vine de una singură! A luat omuleanul piatra, urmând sfatul vecinilor, și a dus-o la locul ei predestinat de Dumnezeu să sprijine o mică stelă ce arată de sute de ani locul unde 400 de ani în urmă s-au întâlnit Viața, Moartea și Nemurirea!
Valentina și Nicolae Bulat,
Muzeul de Istorie și Etnografie din Soroca
