Urătura de Anul Nou și Colindul de Crăciun fac parte din valorile cu care a crescut generația mea. Atunci, pe când eram copil, în satul meu iarna era iarnă și sărbătorile erau îmbrăcate în cojoace grele de zăpadă. Cum să scrii despre lumina care scălda satul în noaptea de Crăciun: ea era redată de razele lunii care luau în brațe culoarea albă a zăpezii și împreună deveneau o lanternă magică.
În acea lumină de Crăciun pulsul satului nostru bătea în ritmul clinchetelor de clopoței, care stărneau lătratul binevoitor al cățeilor protectori ai gospădăriilor, și de vocile cetelor de colindători – unele mai răsunătoare, altele mai îndepărtate, unele melodioase și altele mai timide. Era de Crăciunul din ianuarie. Noi mergeam cu colindatul la rude și la vecini. Chiar dacă într-un sat așa de mic cum era Cureșnița Nouă cunoșteam toate gospodăriile nu ne aventuram la consătenii prea îndepărtați de casa părintească. Adormeam obosiți pe cuptorul cald, scăldati de o altă lumină magică, a candelei de la icoana Maicii Domnului care ardea noaptea întreagă. Bucuria continua apoi cu masa de Crăciun și colindele rudelor care veneau seara în musafirie cu alte colinde – lungi, cu cuvinte complicate, neînțelese de noi, dar care ne fascinau.
Azi trăim vremuri grele când valorile părinților și buneilor devin inutile, sunt considerate arhaice, false și se cer înlocuite de urgență cu altele, „mai bune”, venite de la „alți gospodari cu ai lor căței”, cu lumini artificiale și, bineînțeles, din state civilizate.
Mă tot gândeam cu ce ar trebui sa începem Anul Nou pentru a păși cu dreptul. Între două sărbatori de Craciun: pe nou și pe vechi – și într-o perioadă unde religiile nu se mai tolerează în același spațiu și spațiul nu mai este tolerat în interiorul aceleiași religii – locul potrivit este un muzeu unde apreciem frumosul și învățăm utilul.
Muzeul Reformei din orașul Geneva a fost creat tocmai pentru a ajuta publicul să înțeleagă mai bine religia, reforma si interpretarea textelor biblice. Pentru început de an s-a optat pentru „Rembrand si Biblia. Gravuri divine». Rembrand s-a născut în 1606 în provincia Olanda, una dintre cele nouă care vor forma mai târziu țara actuală cu același nume și este considerat pictor protestant. În acele provincii, la începutul secolului al XVII-lea, Reforma protestantă domina, mesa catolică și ceremoniile evreisti fiind interzise, dar bisericile si locurile de cult divers sunt numeroase și deci tolerate. Rembrand a locuit în cartierul evreiesc, a frecventat biserica catolică și a studiat minuțios biblia, de altfel, singura carte găsită în locuință la moartea artistului. A studiat în profunzime cartea sfântă pentru a înțelege cum să reproducă scenele biblice, cum să exprime mesajul textului sfânt, care este fața suferinței. A învățat arta gravurii de sine stătător, a inventat procedee noi si a creat peste 300 gravuri, dintre care 92 inspirate din mesajul religios.
Expoziția actuală grupează 72 de gravuri, dintre care 13 transcriu episoade din Vechiul Testament, 41 – din Noul Testament și 9 se referă la religie în sensul larg. Expoziția a fost posibilă grație unei colaborări exemplare dintre muzeele elvețiene deținătoare de opere de Rembrand. Scenografia expozitiei a fost gândită în așa fel încât lumina fixa in spații mici să permită înțelegerea acestor tablouri minuscule dar extrem de expresive. Tot aici aflăm despre curiozitatea, creativitatea si conștiința artistului, despre pasiunea pentru artă, despre toleranța religioasă în secolul al XVII-lea.
Reforma protestantă a început prin traducerea în franceză, din greacă și ebraică, a Bibliei pentru a aduce la cunoștința publicului larg mesajele și pentru a facilita înțelegerea textului deja tradus. Artiștii din toate timpurile întâmpinau aceeași problemă: cum sa ilustreze scenele biblice, cum să le apropie de public. Pe când predecesorii lui în tablourile religioase idealizau imaginea sfinților, Rembrand, care studiase minuțios Biblia, îi pictează pe Adam și Eva ca pe semenii săi, care la corp și la chip aseamănau cu oamenii de pe străzile orașului natal. Marele merit al pictorului Rembrand și, în particular, al gravurilor biblice este capacitatea de a reda evenimentele biblice în relație directă cu cotidianul spectatorului. Contemporanii săi au fost uimiți, dar și scandalizați de o astfel de abordare, unii chiar și-au permis să-l critice pentru unele desene biblice care nu corespundeau viziunii instalate în societate. Gradul de toleranță al secolului al XVII-lea și relativa libertate religioasă oferită de Reforma protestantă au permis totuși schimbări importante și nu doar în descifrarea textelor sfinte.
*Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor şi gravor olandez din secolul al XVII-lea, fiind considerat unul dintre cei mai mari artişti de gen din istorie. Rembrandt a trăit în epoca numită „vârsta de aur olandeză”, perioadă în care cultura, ştiinţa, comerţul şi influenţa politică a Olandei au atins apogeul. Autor a 600 picturi, 300 gravuri şi peste 2.000 desene, maestru al tehnicii de clar-obscur, Rembrandt a fost „singurul pictor care şi-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenuşa sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (după cum spunea istoricul de artă francez Élie Faure).
**Muzeul Reformei a fost creat in 2005 într-un hotel particular in vecinătatea cea mai apropiata cu Catedrala orașului care a fost centrul nervos si inima reformelor protestante impuse populatiei geneveze de către Jean Calvin în secolul al XVI-lea. Expoziția permanentă a Muzeului permite înțelegerea istoriei Reformei protestante si viziunea propusă se adresează atât publicului cunoscător cât si unui public fără cunoștințe prealabile privitor la Reforma protestantă. Misiune dificilă dar reușita si grație expoziției temporare Rembrand și Biblia.
Margareta Donos, Geneva
