Luni, în satul Băxani s-a desfășurat o Conferință științifică dedicată lui Emanuil Gavriliță, personalitate notorie a Basarabiei de la hotarul secolelor XIX-XX. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Bălți (fosta Hotin) a Mitropoliei Basarabiei, Centrul Cultural Român “Constantin Stere” din Soroca, primăria și comunitatea satului Băxani.
Inițial, în biserica cu hramul “Nașterea Maicii Domnului” din satul Băxani a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria lui Emanuil Gavriliță, care a locuit mulți ani în acest sat. Cei prezenți au primit binecuvântarea Preasfințitului Antonie, Episcop de Bălți, apoi s-au îndreptat spre mormântul lui Emanuil Gavriliță și a soției sale Nadejda, aflate în preajma bisericii.
- Emanuil Gavriliță (18 august 1847 — 10 iunie 1910)
Emanuil Gavriliță s-a născut în satul Nicorești din județul Soroca. Avocat, jurnalist și om politic, cu studii la Chișinău, Moscova, Viena și Berlin. A înființat o școală și o bibliotecă pentru copiii de țărani în satul Băxani. Susținut de Constantin Stere, a pus bazele ziarului “Basarabia”, care era tipărit la Chișinău între anii 1906-1907. Acest ziar era prima publicație periodică de limba română din Basarabia ocupată de Imperiul Rus.
Conferința științifică „Emanuil Gavriliță — Solomon al Băxanilor” s-a desfășurat în Căminul cultural al satului și a adunat sătenii dornici de a afla mai multe despre marele lor înaintaș. Tema conferinței științifice a fost “Ziarul “Basarabia” — program conceptual al mișcării de eliberare națională în Basarabia”. Cercetătoarea Maria Ișaev-Vieru a prezentat discursul “Basarabia” — prima gazetă moldovenească (română) din Basarabia”, profesoara Ana Bejan, ex-prefect al județului Soroca, a ținut o alocuțiune despre “Emanuil Gavriliță — figură importantă în înfăptuirea Unirii de la 1918”, Nicolae Bulat a vorbit despre “Colaborarea lui Emanuil Gavriliță cu marile personalități ale timpului: Constantin Stere, Ion Pelivan, Sergiu Cujbă și Alexei Mateevici”, iar preotul Ghenadie Pereteatcu, primar al satului, a adus argumente că “Băxani este baștina luptătorilor pentru trezirea sentimentului național”. Protoiereul Valeriu Enache din satul Sadova, raionul Călărași, a vorbit la final despre regretatul Vasile Gavriliță, care, deși nu a fost rudă cu Emanuil Gavriliță, a rămas în memoria celor care l-au cunoscut un om ce “nu s-a obosit să facă bine”.