Să nu ziceți că nu ați știut – Ministerul de interne a elaborat Ghidul Protestatarului

0
66

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a elaborat ghidul protestatarului, iar ministra Daniella Misail-Nichitin, a îndemnat cetățenii „să nu aleagă banii murdari, care vin din afară țării, dar să-și exprime liber și cu demnitate voința”.

Poliția a atenționat cetățenii că protestele contra cost sunt ilegale și prevăd sancțiuni pentru cei care oferă sau acceptă bani. Astfel, persoanele fizice care acceptă bani riscă amendă între 5 000 și 7 500 de lei. Totodată, cetățenii cu funcții de răspundere riscă de la 15 000 până la 25 000 lei, cu privarea de dreptul de a deține anumite funcții sau de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la șase luni.

La fel, persoanele fizice care oferă bani pentru participarea la acțiuni de protest riscă amendă de la 25 000 până la 50 000 de lei. Totodată, cetățenii cu funcții de răspundere riscă amenzi de la 50 000 până la 75 000 de lei, cu privarea de dreptul de a desfășura anumite activități pentru o perioadă de până la șase luni. Cei care se autodenunță și cooperează cu oamenii legii sunt scutiți de sancțiuni.

În același timp, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu 3 – 7 ani de închisoare, iar instigarea la violență sau nerespectarea legii prevede o amendă de până la 42 500 de lei sau doi ani de închisoare.


Articolul precedentStrigăt de disperare: „Ne-au transformat bunica într-o invalidă”
Articolul următorSfatul specialistului Rodica Rusu: Pilates în sarcină, mișcare blândă pentru o sarcină armonioasă / VIDEO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.