Recunosc că partea a doua a acestui titlu sugestiv nu-mi aparţine. Or, am citit cândva undeva că şi Ion Creangă a cochetat, la timpul său, cu politica mare şi chiar a candidat la funcţia de primar (sau cum se mai numea această funcţie pe timpurile alea) al Humuleştilor. Ba mai mult, şi atunci doritorii de a profita de susţinerea oamenilor utilizau fel de fel de lozinci consolidatoare. Povestitorul nostru, de exemplu, avea, chipurile, lozinca „N-ar fi rău să fie bine!”, care mi se pare foarte actuală şi astăzi. Cu o singură precizare: dacă pe vremea lui Ion Creangă poate că se alegea dintre cei mai buni pe cel mai bun, apoi în vremurile noastre lucrurile stau mai anapoda — aproape în toate campaniile electorale noi tot alegem, cu mici excepţii, dintre cei mai răi pe cel mai puţin rău…
De altfel, nu toată lumea, cu siguranţă!, este de acord cu această constatare şi, fără îndoială!, există cetăţeni care consideră că toţi candidaţii (9 la număr, dar ar putea fi şi mai puţini)) sunt demni de cea mai înaltă funcţie în stat — depinde doar din ce unghi priveşti la cutare sau cutare candidatură. Bunăoară, la mai multe întâlniri cu electoratul sau la dezbaterile televizate candidaţii (dar mai cu seamă reprezentanţii lor) utilizează fraza-standard care nu doar zgârie auzul, dar nici nu are nimic comun cu realităţile — vedeţi Dumneavoastră, „candidatul X” este UNICUL care…”, după ce urmează un şir întreg de calităţi absolut extraordinare care îl fac pe acesta nu doar deosebit de alţii, dar îl dă drept Mesia şi Moisei întruchipaţi în carne şi oase. Adică, numai candidatul X ştie cum se pot rezolva problemele cu barbă, poate face prietenie şi cu Dracul numai să treacă podul, nu a mâncat usturoi şi nu-i miroase urât gura şi, ce-i mai important, doar X este cel mai aprig luptător cu oligarhii şi ŞTIE CUM SĂ ÎNTOARCĂ MILIARDUL FURAT (să înţelegem că, dacă acest X nu va fi ales preşedinte nu va mai spune cine a furat miliardul şi cum am putea să-l întoarcem în caznaua statului?). Adică, toţi ceilalţi sunt doar nişte figuranţi nedemni să-i facă umbră UNICULUI şi IREPETABILULUI. Despre faptul că majoritatea dintre candidaţi au avut tot timpul din lume (unii dintre ei au fost şi sunt la guvernare, într-o formă sau alta, de la proclamarea independenţei) pentru a demonstra cât de abili şi eroi sunt, preferăm să se tacă.
Rezultatele alegerilor din această duminică vor dezamăgi, cu siguranţă, mai multă lume, iar mulţi candidaţi zeificaţi şi ridicaţi în slăvi ar putea fi coborâţi cu picioarele pe pământ (cazul candidatului marian Lupu este elocvent). În pofida aşteptărilor şi în discordanţă cu eforturile depuse, inclusiv financiare, cineva va avea motive să-şi pună cenuşă pe creştet şi să se dezumfle aidoma unei mingi sparte. Este logic şi natural să se întâmple tocmai aşa, dacă ţinem cont de faptul că mulţi candidaţi chiar s-au considerat unici şi irepetabili. Or, în opinia mea, candidatul fără cusur este o utopie, un „tablou imaginar” desenat de minţile romantice, care are puţine tangenţe cu realitatea. Acest postulat este propriu oricărei societăţi, darămite celei moldoveneşti. Candidatul perfect este, mai degrabă, un conglomerat de calităţi şi aptitudini care pot fi depistate, într-o măsură sau alta, la cei 10 prezidenţiabili, bunăoară. Adică, ar fi foarte bine ca viitorul preşedinte să aibă tupeul MAIEI LAGUTA, ambiţia lui MIHAI GHIMPU, poliglotismul lui IURIE LEANCĂ, verticalitatea şi perseverenţa MAIEI SANDU, doza de risc a lui DUMITRU CIUBAŞENCO, îndrăzneala şi puterea financiară a SILVIEI RADU, capacitatea lui MARIAN LUPU de a vorbi ca pe malul Dâmboviţei, discursul de adevărat pastor al lui VALERIU GHILEŢCHI, tenacitatea în exploatarea sentimentelor nostalgice ale lui IGOR DODON şi non-conformismul ANEI GUŢU. Cine dintre cei 10 acumulează mai multe din calităţile enumerate? Răspunsul la această întrebare vă aparţine Dvs, deşi… unii candidaţi au fost prea “secretoşi” (nu s-au prezentat la dezbaterile televizate, de exemplu, pe motiv că era o diferenţă de „greutate”, raportat la ceilalţi contracandidaţi) şi alegătorilor le va fi greu să le pună nota pe care o merită.
În fine, nu sunt de acord că alegerile de duminică sunt de-a dreptul cruciale şi că rezultatul lor ar putea fi apocaliptic, cum prezic unii, şi un motiv de a face “revoluţie”. Spunând aceasta nu am în vedere doar prevederile constituţionale care spun că preşedintele Republicii Moldova nu este atotputernic (dar nici lipsit de unele prerogative importante), dar şi faptul că în societate au avut loc multe procese care pot fi considerate ireversibile. Oricât de mult şi-ar dori unii să întoarcă roata istoriei îndărăt, acest “deziderat” este aproape imposibil de realizat… În rest, este important să mergem duminică la alegeri şi, odată rămaşi în cabina de vot unul la unul cu propria conştiinţă, să facem alegerea de care luni să nu ne fie ruşine.
