Se presupune ca s-ar fi născut, pe la 1525, în Polonia. Chiajna este numele ei slavon (adică княжна), însă numele ei de botez era Ana-Despina. Era fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare. Pe când era foarte tânără s-a măritat cu domnul Țării Românești, Mircea Ciobanul, cunoscut în istorie pentru măcelărirea boierilor pe care îi bănuia de trădare.
După moartea soțului său, Chiajna rămâne cu 7 copii, dar se face luntre și punte și obține tronul pentru fiul său cel mai mare Petru cel Tânăr, în vârstă de 13 ani.
Între timp boierii refugiați, de frica bărbatului său, au răsuflat ușurați, au adunat în mare grabă o mică armată și, trecând munții, s-au îndreptat spre București cu gândul de a prelua puterea.
Doamna Chiajna, dorind cu orice preț să-și păstreze fiul la tron, s-a pus, atunci, ea însăși în fruntea armatei domnești, ieșindu-le în întâmpinare boierilor pribegi. Călare pe cal, în fața unei armate de aproape 20 de mii de oșteni, era pentru prima dată, în istoria României, când o femeie conducea o armată de război. În doar o lună doamna Chiajna a avut trei lupte, din care ieși cu biruință.
Ca să întărească domnia fiului a trimis daruri turcilor, dar mai ceruse și doi tineri fanarioți (greci, care trăiau în cartierul Fanar) în calitate de miri pentru fiicele sale. Au fost propuși tânărul și chipeșul Stamatie Paleologu și bătrânul Cantacuzino (Șaitanoglu). Căsătoria fu hotărâtă şi mirele, cu alai mare şi daruri scumpe, porni în drum să-şi ia mireasa.
Când sosi în ţară şi se înfăţişă, tânăra domniţă fu cuprinsă de groază. Viitorul ei soţ avea 50 de ani bătuţi şi era, aşa găsea copila, urât cum numai pe dracul şi-l închipuia. Merse plângând la ma-mă-sa, Chiajna intră în mare încurcătură. Să strice căsătoria însemna să înrăuțească situaţia ei şi a tânărului domn, însă să-şi mărite fata cu sila însemna a o nenoroci. După mai multă chibzuinţă, iată ce mintea ei născoci: sfătui pe Marina să se lase măritată.
Nunta a avut loc, şi pe dată, după cununie, soţii Cantacuzino, cu zestrea încărcată în căruţe, luară drumul Stambulului. Ajunşi noaptea la Rusciuc, oamenii Chiajnei intrară în cortul mirelui, răpiră fata şi zestrea şi, trecând din nou Dunărea, îi întoarse la Bucureşti. Dibacii curteni avură grijă nu numai să înapoieze Chiajnei pe Marina cu întreaga ei zestre, dar să mai şi aducă cu ei o parte din bogatele daruri ale mirelui. Pe Marină a măritat-o Chiajna, după foarte scuită vreme, cu un băiat după gustul fetei – tânăr, frumos şi de neam, nepotul patriarhului losif.
După un an însă, Chiajna a căzut în dizgrația turcilor, care au exilat-o la Alep, în Siria. Aici a trebuit să-și câștige existența cu negustoria și țesutul. A murit în 1588, iar mormântul este la Galata.
