Viața mea s-a schimbat mult de când au venit pisicile în familia noastră. Acestea m-au ajutat într-o măsură mare să fiu mai sociabilă, m-au motivat să îmi fac prieteni și să nu fiu închisă în mine. Ca să înțelegeți, înainte ca pisicile să devină parte din viața mea, trecusem prin perioade de singurătate și izolare. Mă simțeam adesea retrasă și incapabilă să mă deschid în fața altora. Erau momente când nu aveam cui să-mi vărs sufletul, și atunci o făceam în fața lor, a pisicilor mele, apoi mi-am făcut curaj să fac fix același lucru și cu oamenii – această încercare mi-a fost doar un mare plus, ne povestește Cezara din Soroca.
Așadar, acum avem trei pisici. Pisoiul mai mare este Bibi, pisica este Anfisa, iar puiul ei este Luca. Bibi este de rasă, Scottish Fold, Anfisa nu este de rasă, dar e foarte drăguță. Tata a adus-o pe Anfisa într-o seară de iarnă. De cum a pășit pragul casei, i-am făcut o baie, era speriată când a venit la noi și i-a fost greu să se acomodeze. Cu toate acestea, noi am încercat să fim mereu gingași cu ea și am continuat să o hrănim și să o îngrijim până când s-a obișnuit cu noi. Iar peste vreo jumate de an, nouă ni s-a alăturat și Bibi. Dacă Anfisa are o natură foarte blândă și prietenoasă, este tactilă și iubește compania oamenilor, apoi Bibi este opusul ei. Este retras și nu îi place să fie atins sau luat în brațe. În trecut, Bibi nu avea prea mult contact cu Anfisa, dar acum o curtează și are un comportament față de ea foarte atent și grijuliu. Sunt așa de drăguți împreună, o plăcere să-i urmărești, cum Bibi o spală pe Anfisa și mereu o mângâie ușor, parcă ar flirta.
Luca este puiul lui Anfisa, au fost trei de toți, doi i-am daruit, pe el l-am lăsat în familie. Are undeva aproape 3 luni, iar numele l-am ales special, din japoneză “Luca” înseamnă floare gingaș.
El este atât de jucăuș încât reușește să se joace cu aproape tot ce găsește în jurul său, mai ales cu cățelușul nostru. Fiind micuț, îl hrănim cu lapte, supe și alte mâncăruri ușoare. Este foarte zbânțuit și într-o seară, când era cald afară, l-am lăsat să doarmă peste noapte în aer liber. A intrat în hambar și s-a urcat pe un pervaz sus. Nu a putut coborî de acolo și a dormit sus până dimineața, ne-am trezit din cauza țipetelor lui, anunțându-ne că vrea jos și să-l ajutăm. Apa nu îi place deloc, deși știu că există pisici care iubesc să se scalde. Părinții lui, de asemenea, adoră apa, dar lui nu îi place să se ude. Cu aproximativ o lună în urmă, a avut o mică problemă de digestie și a făcut pe el, astfel că am decis să-l spălăm. S-a dat în spectacol, zvârcolindu-se și tremurând, încercând să iasă din apă.
Este un pofticios foarte mare, pare nesăturat, de fiecare dată când îl hrănim, mănâncă cu atâta poftă încât ai putea crede că nu a fost hrănit de o săptămână. Îi plac foarte mult lactatele, precum laptele, smântâna, brânza și chefirul.
Mama mea inițial nu avea o relație prea bună în raport cu pisicile, era foarte rezervată. Nici nu am observat momentul în care ea s-a schimbat. Pur și simplu într-o zi am văzut-o jucându-se cu ei, mângâindu-i și îngrijindu-i. Acum când se întoarce de la serviciu, primul lucru pe care-l face este să îi caute pe ei.
Iată că de acum încolo, nu mai socotim pisicile doar ca niște animale de companie ci membri de familie.
