Pavel ZGARDAN & Alina MAREȚCAIA: „Tinerii medici pot fi „ademeniți”, în provincie, cu salarii decente și posibilități de creștere profesională”

Expres-interviu

La prima vedere, frumosul cuplu Pavel Zgardan și Alina Marețcaia este unul obișnuit, dar la a doua vedere pare ieșit din tipare, or, când mai mulți tineri „fug” din provincie, la Chișinău sau peste hotare, protagoniștii noștri s-au stabilit la Soroca și, se pare, nu au planuri să „emigreze”. Lăudabilă această decizie, dacă ținem cont și de faptul că ambii au absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, iar medicina soroceană are nevoie, ca niciodată, de „sânge proaspăt”…

• În primul rând vreau să vă felicit cu ocazia Zilei medicului și farmacistului și să vă mulțumesc, în numele tuturor celor care au avut nevoie de ajutorul vostru și a celor care nu dea Domnul să vă fie pacienți, pentru alegerea făcută și pentru optimismul debordant pe care îl emanați. În al doilea rând, rog să argumentați hotărârea de a rămâne la Soroca, dar nu de a pleca acolo „unde este mai bine” – vorba moldoveanului care crede că este mai bine oriunde, dar numai nu la el acasă. Ca să nu zic că Alina este din Chișinău și trebuie sa ai mult curaj pentru a merge „în direcția opusă”.
• ALINA: Mulțumesc pentru felicitare! Nu știu dacă este vorba despre curaj, dar la Soroca mă simt bine și nu consider că decizia luată înseamnă un pas înapoi sau ceva de acest gen. Dimpotrivă, sunt convinsă că omul se simte bine acolo, unde societatea are nevoie de el și unde își găsește rostul. Aici am fost angajată într-un colectiv bun și frumos, aici am creat o familie, aici au venit pe lume cei doi copii – Anastasia, care are cinci anișori și Daniel de un an și jumătate: acesta este argumentul principal în folosul deciziei luate de mine..
• Să cred că meritul îi aparține și lui Cupidon care a tras cu săgeata acolo unde a trebuit și atunci când a trebuit. Apropo, v-ați cunoscut încă de pe băncile universității și ați venit la Soroca pentru a fi mai aproape de satul de baștină a lui Pavel sau aveți o altă poveste de dragoste?
• PAVEL: Sigur că „vinovat” este Cupidon – cum fără de el în astfel de cazuri? Cât privește relația noastră, în timpul studenției nu ne-am cunoscut, deși am învățat relativ în aceiași perioadă – totul a început aici, la Soroca. Eu, fiind de baștină din satul Vărăncău, eram angajat deja în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar Alina a venit la practică, în Secția de Boli Infecțioase. Cum se spune în astfel de cazuri: ne-am văzut, ne-am plăcut și astăzi suntem o familie.
• În cazul Alinei este clar – punctul de atracție ai fost tu, Pavel, dar pe tine cine sau ce te-a făcut să rămâi la Soroca, când medicii sunt primiți, cu pâine și sare, oriunde în lumea asta și în condiții incomparabile, financiare și de care mai doriți, cu cele de aici? Au, nu cumva banii promiși de stat tinerilor medici stabiliți în provincie, vreo 16.000 de lei, au fost principala cauză?
• PAVEL: Nu vreau să par original sau ipocrit – banii întotdeauna au fost importanți, mai cu seamă când este vorba despre un tânăr specialist, fără casă și fără masă, care este nevoit să achite numai chiria la apartament vreo 2000-3000 de lei pe lună, dar în cazul meu rolul decisiv a fost altul – căldura cu care am fost primit, în timpul practicii, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul raional din Soroca, condusă de domnul doctor Veaceslav Neamțu. Am simțit că sunt ca într-o familie, că sunt susținut și încurajat. Probabil, în orice domeniu de activitate este important să te simți util și la locul tău, cu atât mai mult când este vorba despre medicină.
• ALINA: Este adevărat că rolul decisiv în rămânerea mea la Soroca l-a jucat Pavel, dar nu mai puțin este important și faptul că și pe mine m-au primit foarte bine în Secția de boli infecțioase, unde am făcut practica doi ani la rând. Sprijinul și susținerea venite din partea doamnei șefe de secție Victoria Tverdohleb au avut un rol important în luarea deciziei finale. În acest colectiv am înțeles cât de mult înseamnă să fii tratat pe picior de egalitate, să fii ajutat și ghidat atunci când ai nevoie. În meseria noastră este important să simți că persoanele care lucrează cot la cot nu văd în tine un concurent, dar un coleg care trebuie respectat ca atare.
• Primul pacient, ca și prima dragoste nu se uită – voi ce spuneți?
• ALINA: Ironia sortii, dar primii pacienți, în postura de doctor, a fost un grup de nuntași sin satul Vărăncău, localitatea de baștină a lui Pavel, toți cu o intoxicație alimentară.
• PAVEL: Profilul secției în care lucrez este de așa natură că, trebuie să de detașezi de la orice fel de sentimente, fiindcă riști să arzi la serviciu. Eu prefer să-mi fac meseria calm și cu sânge rece, conform protocoalelor existente. La fel, nu-mi permit să duc problemele spitalului acasă, și invers. Aceasta nu înseamnă că nu mă bucur de fiecare viață salvată sau nu mă întristez când cineva pierde lupta cu boala.
• De altfel, de ce ați ales anume aceste domenii – bolile infecțioase și terapia intensivă?
• ALINA: În cazul meu nu pot spune că toată viața am visat să fiu medic infecționist sat altceva în acest sens – probabil, m-au influențat diferiți oamenii, inclusiv cei de la catedra de specialitate, de la facultate și doamna doctor Victoria Tverdohleb.
• PAVEL: Îmi doream, la un moment dat, să mă fac chirurg, dar un coleg m-a sfătuit să merg la anestezie și terapie intensivă „că nu o să-mi pară rău”. Așa a și fost, dar rolul celor din preajmă, când a fost vremea să mă decid, a avut unul foarte important. Mă refer la doctorul Neamțu și la colectivul condus de dumnealui.
• Sunteți beneficiarii unui apartament al uneia din casele sociale, dar… știu că ați avut ceva probleme…
• PAVEL: Nu mai suntem, am fost, din anul 2017, beneficiari ai unui apartament într-o casă socială, iar acum ne-am procurat propriul apartament și s-au rezolvat toate suspiciunile. La un moment dat ne-am lovit de niște probleme, care ne-au făcut să facem pasul decisiv spre o schimbare. Or, noi am primit acel apartament nu în postura de persoane social-vulnerabile, dar ca tineri specialiști. Ulterior, Curtea de Conturi a făcut un control, în urma căruia s-a depistat că mai mulți locatari, inclusiv familia noastră, nu corespund statutului de social-vulnerabil, că au salarii decente și așa mai departe.
• ALINA: Da, între timp, și până la pandemie, și după pandemie ni s-au mărit salariile și acest lucru ne-a trecut în altă categorie socială – nu pot spune „a bogaților”, fiindcă nu corespunde adevărului, dar în percepția societății noi nu meritam, probabil, să ocupăm apartamentul care era mai necesar unei familii cu venituri mai mici. Și precum după rău vine și bine, într-un sfârșit am avut și noi posibilitatea să ne procurăm propriul acoperiș de-asupra capului. Acum suntem bucuroși că nu mai trăim cu gândul că cineva o să ne ceară să eliberăm apartamentul, pe motiv că am fi prea „bogați” sau din alte motive.
• Ași vrea să vă întreb ce părere aveți despre îndemnul doamnei ministru Ala Nemerenco către medicii plecați peste hotare să revină acasă.
• ALINA: Este binevenită această chemare, dar nu știu câți doctori care muncesc peste hotare o să răspundă afirmativ la această solicitare. Personal consider că pentru a reveni acasă, mulți din acei care sunt plecați ar avea nevoie de condiții adecvate de muncă, de utilaj medical performant, de posibilități reale de a crește din punct de vedere profesional. Cu părere de rău, multe din aceste doleanțe obiective, de altfel, sunt încă greu de îndeplinit, în condițiile Republicii Moldova.
• PAVEL: Eu consider că la fel de important este și factorul financiar. Nu cred că cineva, poate cu unele excepții, va prefera să revină acasă, cu salariile noastre, refuzând salarii de 2000-3000 de euro peste hotare, inclusiv în România. Fără îndoială, este foarte important pentru medicii tineri să aibă posibilități de dezvoltare profesională, să meargă la stagieri, în deplasări de serviciu. Până la urmă, însă, fiecare decide unde este mai bine și când poate să revină acasă, dacă este cazul.
• Și totuși, doar dragostea față de Soroca vă ține aici sau sunt și alte motive de a nu „emigra” într-o țară care v-ar putea oferi condiții mai bune decât aici?
• ALINA: Sper să nu fie nici o ironie când ziceți „dragostea de Soroca”, fiindcă Soroca noastră chiar este frumoasă și se dezvoltă în pași rapizi. Îmi aduc aminte cum, prima dată fiind la Soroca am fost surprinsă de liniștea de aici, de oamenii care nu se grăbesc undeva, ca la Chișinău, de cheiul Nistrului pe care și l-ar dori orice om, de natura și așezarea geografică irepetabilă. Este imposibil să nu te îndrăgostești în astfel de oraș. Și când la aceste plusuri se adaugă familia și ocupația pe plac, orice fel de dorința de a emigra scad din intensitate. Ba mai mult, foarte curând dăm start unei afaceri de familie care, sperăm, va cimenta și mai mult dorința de a rămâne aici. Este vorba despre o salină artificială, care va fi deschisă în cadrul Incubatorului de Afaceri din Soroca. Mă bucur nespus de multă că ideea noastră a fost pe placul factorilor decizionali și vom avea posibilitatea să acordăm servicii tuturor grupurilor sociale și nu doar celor care suferă de unele maladii.
• PAVEL: Sunt de acord cu Alina că orașul Soroca se dezvoltă rapid și sunt convins că vor apare și alte noi oportunități, inclusiv profesionale. Exemplul cu deschiderea salinei ne demonstrează că este posibil orice, trebuie doar ca să ne dorim. De curând am confirmat „Categoria 1” ca medic, ceea ce este un lucru mare, mai cu seamă că în viitorul apropiat spitalul din Soroca ar putea fi unul sub-regional, care deschide mai multe perspective. Într-un cuvânt, în planurile noastre, până când și copiii încă sunt mici, nu există dorință de a pleca de la Soroca. Pot spune chiar că viitorul Sorocii sună bine!
• Vă mulțumesc pentru acest expres-interviu și fie ca planurile voastre frumoase să se materializeze cât mai curând. Soroca are nevoie de voi!