Pe ambele maluri ale Prutului este marcată Ziua Armatei Române, fiind organizate mai multe activități atât în România, cât și în Republica Moldova. Una dintre ele este și liturghia săvârșită la Cimitirul Eroilor din satul Stoicani, raionul Soroca, unde sunt înmormântați 78 de ostași români.
Tradițional, în fiecare an, enoriașii bisericii „Sfinții Martiri Brâncoveni” alături de părintele paroh Sorin Huluță, merg la Cimitirul Eroilor din Stoicani, pentru ai comemora pe cei care și-a dat viața pentru apărarea Țării și eliberarea Basarabiei în cel de-al Doilea Război Mondial. Liturghia a fost oficiată de PS Antonie, episcopul de Bălți al Mitropoliei Basarabiei la inițiativa Consulului General al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu. Observatorul de Nord a difuzat în direct evenimentul, care poate fi urmărit mai jos.