Omagiu Marelui Geniu al poeziei române adus de drochieni

0
115

 Tradițional, pe 15 ianuarie, întreaga comunitate marchează Ziua Națională a Culturii, instituită prin Hotărârea de Guvern nr.74 din 12 aprilie 2012, ce are drept scop promovarea culturii naționale. Este o zi în care sărbătorim valorile autentice, patrimoniul nostru spiritual și contribuția creatoare a personalităților din domeniul culturii, întru afirmarea identității noastre naționale.

 În acest context, comunitatea drochiană a marcat 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, anul 2025 fiind declarat de Parlamentul Republicii Moldova „Anul Mihai Eminescu”.

În scuarul monumentului Mihai Eminescu din inima orașului Drochia, s-a desfășurat festivitatea de elogiere a marelui poet român. Conducerea raionului și a orașului Drochia, reprezentanții serviciilor descentralizate și desconcentrate, reprezentanții societății civile, profesori, elevi și locuitori ai orașului au adus un omagiu Luceafărului poeziei române.

Mesaje de omagiere au adresat Președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan și primara orașului Drochia, Nina Cereteu, care au menționat despre valoarea incontestabilă a creației eminesciene, ce trebuie păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Geniul poeziei române Mihai Eminescu a fost un mare patriot, care a promovat prin creația sa inegalabilă valorile naționale.

Mesajele au fost susținute de un recital literar-muzical, prezentat de membrii grupului „Plai Natal”, Centrul de Creație a Copiilor, ghidat de Nina Bejan și piesa „Pe lângă plopii fără soț”, în interpretarea lui Vitalie Bîrgău. Evenimentul a fost moderat cu o prestație deosebită de Mădălina Țurcanu, președinta Consiliului de Elevi a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”.

Evenimentul a culminat cu depunerea de flori la monumentul poetului nepereche, fiind aduse cu pietate florile recunoștinței. Mihai Eminescu rămâne a fi pentru eternitate simbolul geniului românesc.

Această zi este un prilej de a celebra împreună moștenirea noastră culturală și de a reflecta asupra importanței păstrării și promovării valorilor naționale, reamintindu-ne de datoria fiecăruia dintre noi de a păstra vie moștenirea creației eminesciene pentru generațiile viitoare.

 Karina SAIDALIYEV, membră a HUB-ului Tinerilor Scriitori și Jurnaliști,    Centrul de Creație a Copiilor Drochia


Articolul precedentCurs valutar, 16 ianuarie 2025: euro +1 ban, dolarul -7 bani
Articolul următor „Să-l înțelegi pe Eminescu înseamnă să te pierzi în visare, să te lași purtat de valurile unui „luceafăr”, ce nu apune niciodată…”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.