Olga Ranga: „Am îndrăgit meseria mea încă din copilarie”

0
4212

Soroceanca Olga Ranga, este o mămică tânără, care fiind în concediul de maternitate, nu a stat o zi pe loc. Olga, activează de 10 ani la Centrul de Creație al Copiilor și Adolescenților “Speranța” și este conducătoarea cercului de „Origami”. La cei 30 de ani, este o persoană foarte talentată, creativă, iubește copilașii, iar atunci când lucrează manual – primește o doză de energie pozitivă.

„Fiind în concediul de maternitate, am avut timp liber, iar pentru că timpul este o parte din ceea ce avem prețios noi, am hotărât să nu stau pe loc. Am privit câteva filmulețe video cum se confecționează lucrări personalizate handmade, și mi-a părut interesant. Pe lângă faptul că lucrez cu copiii și fac diferite lucrări din hârtie, am început să confecționez diferite compoziții cu materiale din natură. Acum confecționez flori din hârtie creponată, cadouri, buchete și seturi dulci”, ne-a povestit Olga.

Ceea ce a descoperit în copilărie că poate face din hârtia creponată, a ajutat-o mult. Femeia, a ajuns să muncească ca conducător la cercul de „Origami”, dar și să-i îndrăgească pe copilașii care sunt interesați de lucrul manual.

„Îmi place foarte mult această meserie, mereu primesc emoții pozitive. Am mulți copilași, și mă strădui să-i învăț să facă lucruri frumoase. Majoritatea copilașilor care practică cercul „Origami” sunt de la Liceul Teoretic „Petru Rareș”, clasele 1-9. Particip activ la toate expozițiile care sunt organizate la noi în municipiu, dar am participat și la concursurile care au fost organizate la Chișinău, am primit diplome, mențiuni chiar și premii bănești”, a mai adăugat Olga.

Chiar de a revenit anul acesta în septembrie, din concediul de maternitate, pentru viitorul apropiat, Olga are planuri mărețe. A simțit lipsa copilașilor, dar a avut și un dor aparte față de locușorul său de muncă. Îi dorim cât mai multe realizări frumoase.

Articolul precedentRezultatul Sondajului: Cum apreciați activitatea conducerii municipiului?
Articolul următorVezi ce film recomanda Petre Popa pentru acest weekend / VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.