Expres-interviu
S-a născut în satul Chiperceni, raionul Orhei. A absolvit Colegiul de medicină din Orhei, Universitatea Tehnică din Moldova, Școala Teologică de la Mănăstirea Căpriana, Seminarul Teologic din Chișinău/Moscova, Academia Teologică din Chișinău, Academia de Studii Administrative de pe lângă președintele Republicii Moldova. Magistru în relații internaționale. Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. Votant și semnatar al Declarației de independență. Cavaler al Ordinului Republicii și al mai multor distincții laice și religioase. Cetățean de Onoare al municipiului Soroca. Protoiereu-mitrofor. Pe parcursul anilor a îndeplinit mai multe funcții bisericești, de la paroh al Bisericii din satul Racovăț până la protopop al județului Chișinău și membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
– Părinte, prezentarea făcută mai sus este incompletă, bineînțeles, fiindcă nu este indicat ultimul loc de muncă. Or, am omis acest „detaliu” pe motive obiective – de ceva vreme, din câte cunosc, nu mai aveți un loc de slujbă.
– Răspunsul la această întrebare este deopotrivă afirmativ, dar și infirmativ. Realitățile sunt de așa natură că, de ceva vreme, nu mai slujesc la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Cureșnița, dar nu înseamnă că nu mai am un loc de slujbă.
– Apropo, nu știu dacă mai sunt exemple când o față bisericească atât de înaltă ar fi păstorit un sat atât de mic ca Cureșnița.
– Nu sunt de acord cu astfel de abordare, deoarece nu are nici o importanță cum se numește localitatea și câți credincioși păstorește cutare sau cutare preot. Este și cazul meu și o spun cu mâna pe inimă – am avut, am și voi avea tot respectul pentru credincioșii din acest sat de răzeși. Sper că acest sentiment să fie reciproc.
– Atunci, care au fost motivele că v-ați despărțit de ei?
– Motivul a fost unul pe cât de simplu, pe atât de important pentru mine – Dumnezeu m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul cel mare, și anume să fiu în slujba Bisericii neamului meu românesc.
– Părinte, astfel de despărțiri se soldează cu „scântei” și cu învinuiri reciproce. Cum a fost în cazul Dumneavoastră?
– A fost frumos și creștinește, iar pentru aceasta mulțumesc Domnului și capilor celor două Mitropolii, care mi-au înțeles păsul și care m-au susținut în această dorință. Nu mă simt ca un disident și mulțumesc Mitropolitului Vladimir pentru înțelegere și pentru tot ce a făcut, pe parcursul anilor, pentru mine ca preot. Mulțumesc Mitropolitului Petru că m-a primit cu brațele deschise în Biserica neamului. Altfel, cele două Mitropolii se ghidează de aceleași canoane, aceleași taine ale creștinismului, de același cadru legal. Adică, normalitatea în relații trebuie să fie o normă, dar nu o excepție.
– Mărul discordiei, în astfel de cazuri, este faptul că cineva învinuiește pe altcineva de trădare – adică, atâta timp cutare sau cutare a fost la sânul Bisericii ortodoxe din Moldova (BOM), dar pe urmă a trecut la Mitropolia Basarabiei.
– Nu este cazul meu și vă explic de ce: am fost hirotonit la BOM, fiindcă în acele vremuri nu erau biserici ale Mitropoliei Basarabiei.
– Sincer vorbind, nu cred că nu aveți măcar un dram de regrete sau de nostalgie…
– Desigur, și încă ce regrete și nostalgii am! La Cureșnița am avut multă lume bună, care îmi va lipsi, și chipurile cărora le am și acum în față, îndeosebi așa stâlpi ai creștinătății, cum îi numesc eu, ca mămunea Ecaterina, mămunea Antonina, mama Rodica, sora Lilia, sora Maria, fratele Nichifor, fratele Petru și alții.
– Ce a urmat după despărțirea de Biserica din Cureșnița?
– După ce am primit dezlegare de la Mitropolitul Moldovei, Vladimir, am mers în audiență la Mitropolitul Bisericii Basarabiei, Petru, pentru a mă ruga să fiu binecuvântat preot al Mitropoliei Basarabiei. Mă bucur că am fost primit cu drag, frățește, creștinește și românește. Prin decret metropolitan am fost rânduit în calitate de preot slujitor în Biserica neamului. Într-un cuvânt, toate au avut loc la plinirea vremii.
– Veți fi slujitorul unei biserici anume?
– Înainte de a răspunde la această întrebare vreau să vă spun că m-am pregătit din timp pentru trecerea la Mitropolia Basarabiei – am procurat un teren în inima municipiului Soroca, am elaborat proiectul unei biserici stefaniene – o raritate pentru Basarabia, am obținut autorizație pentru construcție. Aceasta este ofranda mea la propășirea Mitropoliei Basarabiei și cauzei naționale românești în acest spațiu. În rest, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu participarea Mitropoliei sper să ducem la sfârșit și această lucrare.
– Până una-alta, cum spuneam și mai sus, deja sunteți implicați în slujbă la una din bisericile Mitropoliei Basarabiei.
– Cu binecuvântarea Înalt preasfințitului Petru și cu bunăvoința preotului Sorin Huluță sunt rânduit la Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca.
– Părinte, intuiesc că cititorii se întreabă dacă nu cumva la Soroca avem prea multe biserici „pe kilometru pătrat”. Or, în proxima vecinătate cu Biserica pe care urmează s-o ridicați mai funcționează alte două biserici ale Mitropoliei Basarabiei.
– Niciodată bisericile nu pot fi prea multe. Dimpotrivă, noi avem mai multe baruri și alte instituții de agrement, unde nu întotdeauna lumea se comportă civilizat și creștinește. Ca să nu vă aduc aminte despre o axiomă bine cunoscută – acolo unde sunt puține biserici, sunt mai multe pișcării.
– Vă mulțumesc pentru interviu.
