Recunosc sincer: chiar eram curios să aflu ce va spune la întâlnirea cu ziariştii preşedintele Igor Dodon, după vizita întreprinsă la Moscova or, prea multe declaraţii „curajoase” şi promisiuni deşarte şi-a permis acesta la întâlnirea cu omologul rus.
Pe de altă parte, nu mi-am făcut iluzii că noi cu Dvs am fi putut fi martorii unei mea culpa – gen, бес попутал (îmi permit doar câteva abateri de la limba română, fiindcă nu vreau să-i urmez exemplu lui Dodon, care alternează „moldoveneasca” cu rusa, dând dovadă că, totuşi, haina de preşedinte îi este prea mare), şi m-a luat gura pe dinainte, fiindcă politicienii când calcă pe greblă dau vina pe jurnalişti – chipurile, voi n-aţi înţeles corect mesajul şi duceţi lumea în eroare. Dodon, bineînţeles, nu a fost o excepţie, ba mai mult – a speculat cât a putut de mult principiul, conform căruia cea mai bună apărare este atacul. Adică, şi de data aceasta ziariştii au denaturat declaraţiile lui cu privire la plata celor şase miliarde pentru gazul consumat de transnistreni, la federalizarea republicii, la denunţarea acordului cu UE, la perspectivele aderării la Uniunea Vamală etc.
Dacă eram căzut de pe Lună sau catapultat de pe Marte puteam să cred că, aflându-se la Moscova Igor Dodon a apărat cu dinţii interesele poporului pe care are onoarea să-l reprezinte, dar fiind de aici, de pe Pământ, nu pot să declar altceva decât că acesta încă nu a ieşit din campania electorală şi continuă să spună minciuni mai dihai decât toţi pescarii şi vânătorii luaţi la un loc. Ba mai mult, în repetate rânduri acesta a vorbit în childuri şi a dat să se înţeleagă că sunt posibile şi alte „surprize-surprize” – adică, loialitatea faţă de ţarul Putin, dar şi declaraţiile belicoase în adresa fraţilor şi vecinilor ne poate aduce şi alte dividende (!!!). Eu personal nu am dubii că o astfel de tactică nu poate fi decât periculoasă şi găunoasă, dar văd că unora le place… Bunăoară, cu ce nas, cum zic moldovenii, va merge Dodon la Bruxelles, după ce a a scos drapelul UE de pe frontispiciul preşedinţiei, a declarat că Acordul de Asociere este un dezavantaj pentru Republica Moldova şi că moldovenii nu au avut nici un folos de la această colaborare? Fiind încă sub impresia „succesului” de la Moscova Dodon mai zboară încă prin nori, dar n-ar strica să se pişte de nas şi să înţeleagă că şi la Bruxelles, şi la Bucureşti, şi la Kiev va avea o primire civilizată, fiindcă există nişte etichete diplomatice, dar nu pe motiv că criticile şi insinuările aduse acestor capitale au trecut pe lângă urechile înalţilor demnitari. Or, spre deosebire de moldoveni europenii nu sunt mazochişti…
Fluturând în faţa ziariştilor cu o broşură electorală Dodon s-a lăudat că deja a îndeplinit multe puncte din cele promise în campanie (vorba ceea – пацан сказал, пацан сделал) şi a regretat că Constituţia nu-i permite să meargă mai departe. În continuarea mesajului său euforic, acesta mai că nu şi-a scos pantoful ca să bată cu el în masă – adică, dacă nu-mi permiteţi să organizez un referendum, dacă nu-mi daţi şi alte prerogative o să scot poporul în stradă! De altfel, apelarea prea des la popor devine enervantă, fiindcă nu are nimic cu realitatea. Considerându-se un economist de forţă, Dodon înţelege, cu siguranţă, că nici pe de parte nu are mandatul majorităţii populare (cum n-ai da, maximim la ce poate pretinde acesta sunt dor 28-30 la sută din populaţie), dar face valuri într-un lighean cu apă şi praf din îndemnurile la concordie şi îngroparea securii „războiului”. Pe de altă parte, frustrarile lui Dodon pot fi înţelese – atâta vreme şi-a dorit omul să devină mare măhar şi acum, poftim, i se dă peste mână.
Şi încă ceva. Nici de data aceasta Dodon nu s-a abţinut de la loviturile sub centură şi la atacurile la persoană, nu a putut să demonstreze ca poate fi un preşedinte, care ţine la onoarea statului pe care îl conduce, chiar dacă nu dă nici o ceapă digerată pe autoritatea propriei persoane. Deloc întâmplător, probabil, acesta a menţionat în repetate rânduri că dacă cineva nu-l respectă (simte el ceva!) nu are decât să respecte măcar instituţia statului pe care o reprezintă…Nu a scăpat de criticile lui pipărate, dar şi de sfaturile lui inutile Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, iar bietul Valeriu Munteanu (potenţialul candidat la funcţia de ministru al apărării, din partea liberalilor, numit de Dodon şi „oală spartă”) a fost trimis chiar acasă, la Floreni, fiindcă, vedeţi Dumneavoastră, numai cei de la Sadova au loc sub soarele Chişinăului. Jalnică constatare…
P.S. Întâlnirea preşedintelui moldovean cu jurnaliştii a decurs într-o manieră „точь в точь” ca şi întâlnirile similare organizate de Vladimir Putin. Or, acest lucru nu a fost întâmplător – Igor Dodon a recunoscut că liderul de la Kremlin este un idol pentru dânsul. Începutul pare promiţător, ce mai calea-valea. Urmează, probabil, ca Dodon să-şi schimbe ceasul, de pe mâna stângă – pe mâna dreaptă…Deşi, acesta este un semn rău pentru politicienii de pe malul Bâcului (vezi cazul Filat).
