La 16 octombrie 2022 Teatrul „Veniamin Apostol” din Soroca și-a bucurat oaspeții Prin organizarea unui eveniment cu genericul „Cuvântul rostit – Cuvântul cântat”, în care s-au combinat teatrul și muzica, ca rezultat al frumoasei prietenii și colaborări dintre Vitalie Bârgău și Petre Popa.
Invitata Adriela Bejenari s-a expus pe Facebook despre emoția trăită alături de ceilalți invitați ai teatrului „Am trăit clipe de revelație și am împărtășit zâmbete alături de tinerii actori ai studioului, care m-au cucerit prin potențial și prestație. Noi, chitariștii pe lângă etalarea capacităților muzicale, am avut ocazia să le testăm și pe cele actoricești. În cadrul recitatului am cântat în duet cu Vitalie Bârgău și am interpretat solo compoziția proprie pe versurile lui Petre Popa, intitulată „Săptămâna”, povestind istoria piesei și venind cu un mesaj de apreciere și mulțumire adresat celor care au făcut posibilă crearea acesteia. Gratitudine tuturor persoanelor implicate în conceperea și desfășurarea evenimentului! Să avem parte și de alte întâlniri, la fel de sufletiste!”