ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
La nordul Republicii Moldova, într-un loc retras de civilizaţie, pitorescul se îmbină armonios cu religia.
Este vorba de Mănăstirea Călărăşeuca, unde cele 40 de maici şi pelerinii se roagă pentru credinţa strămoşească. Locaşul se află la o distanţă mică de oraşul Otaci, fiind adăpostit de un defileu pitoresc de pe malul Nistrului.
Prima atestare documentară a bisericii de lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, vine din anul 1648. Primii călugări şi-au făcut adăposturi în peşteri, acestea fiind locuri de rugăciune şi de refugiu în vreme de restrişte. Iniţial, schitul aparţinea Mănăstirii Sfântul Sava din Iaşi, ce se supunea direct Frăţiei Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Din 1916, a devenit mănăstire de maici, care în perioada sovietică a fost închisă pentru treizeci de ani. De la redeschidere, viaţa monahală a reînviat aici aşa cum era de veacuri. În inima pădurii din preajmă se află trei izvoare despre care se crede că au apă tămăduitoare. Se zice că ele au apărut pe locul unde un înger a înfipt trei lumânări arzânde în pământ. Izvoarele, peisajele splendide şi mănăstirea par create de aceeaşi mână divină, ce a făcut din aceste locuri un leagăn al credinţei.
