Pe strada Speranței din satul Schineni își duc viața mătușa Agafia și moș Chiru Cojocari. Trecuți de a doua tinerețe, ea cu 82 ani abia împliniți, el cu 87, au prețuit dragostea nu doar de Ziua îndrăgostiților. Dovadă sunt cei 7 copii care au crescut în familia lor — șase feciori și o fiică, pe care i-au educat prin propriul exemplu.
S-au născut în același sat și au trăit peste râpă unul de altul. El absolvise “academia de patru clase de la Schineni de pe vremea românilor” și cam acestea i-au fost studiile. A făcut armata “aici, îndată după Nistru, în Vladivostocul de la graniţă cu Japonia”, spune în glumă bărbatul. A revenit în sat și neamurile îl tot ispiteau când se însoară, căci avea și alți frați mai mici cărora li se apropia rândul. A întâlnit-o pe viitoarea sa soție în sat, apoi dădea tot mai des pe la casa ei, fie că avea sau nu motive. “Eram la scos apă, am mai vorbit de una de două, apoi mai trecea el pe la tata, își amintește femeia. Odată şedeam cu sora şi fratele şi scărmănam lână, că nu era ca acum când o duc la hârtop, a venit şi el şi nu s-a apucat să scarmene. Eu mă gândeam că-i leneş. Dar el atunci m-a ochit. Eu nu-l prea ştiam, şi când îl cat iar a venit. Eu încoace, el încolo, că dă şi iaca aşa și așa. Nu ştiu cum m-a amăgit, că nu eu l-am ales, dar el pe mine”. Bărbatul o completează: “aşa se vede că soarta a fost”.
Moș Chiru: “Dragostea este când ne punem la masă şi ne uităm unul la altul cum mâncăm, cinstim un păhărel. Dragostea trebuie să o împărţim şi la copii, să-i învăţă
m să fie oameni, cum ne-au învăţat părinţii noştri”
.
Aveau 19 și, respectiv, 25 de ani când s-au împreunat, au trecut prin greutăți, s-au bucurat când au avut motive și iată așa au mers împreună prin toate. “Cucoşul trebuie să cânte, că dacă va cânta găina este rău la casă, spune gospodina. Iar noi ne învoiam şi aşa am trăit atâţia ani, când mai bine, când mai rău şi nu ne-am bătut niciodată”. Au prețuit omenia, i-au respectat pe cei mai vârstnici și au avut grijă de sănătate, care, în opinia lor, este adevărata bogăție a oamenilor. “Dacă eşti sănătos şi familia ţi-i sănătoasă nu-ţi trebuie mare bogăţie, afirmă moș Chiru.
Principalul să fiţi grămăjoară cu toţii. Dar dacă ai în familie un bolnav, nu-ţi mai ajută nimic ce ai în buzunar”. Munca și agricultura le-au înfrumusețat viața, ea pe la prășit și livadă, el la una dintre brigăzile din sat.
Mătușa Agafia: “Dragoste este când bărbatul şi femeia ţin unul la altul. Aşa spune Dumnezeu, că se fac un trup. Când moare unul din ei, cel ce rămâne trebuie toată vremea să aibă grijă şi să dea câte o bucăţică de pomană, căci e parte din trupul lui”.
“Eu toată viaţa am fost o bucăţică de nacealnic, un fel de-a cincea roată la căruţă, râde moșneguțul. Era o brigadă pentru livadă, vie şi grădină şi pe mine de vreo patru ori m-au tot schimbat acolo, fiindcă nu eram comunist, cu alţii care aveau carnet de partid. Aşa că m-au pus să fiu şef pe gospodărie şi expeditor. Eu nu am vrut să fiu comunist, mai ales că până a mă însura am fost comsomolist, iar după nuntă tata-socru se jeluia că pe fiică i-a luat-o comsomolistul. Mă chemau la partid, dar nu am vrut, chiar dacă îmi spuneau unii că să fi fost în partid mă înaintau la posturi mai mari. Mie îmi ajungea și așa”. Au 14 nepoţi şi 5 strănepoţi, unii mai aproape, alții departe.
“Avem atâţia copii, nepoţi şi strănepoţi, dar sunt împrăştiaţi pe unde vrei. Noi avem în tot colţul neamuri, numai în Africa şi Australia încă nu. Iată acum m-a sunat Slavic, cel mai mare, el toată Europa umblă şi eu tot îl întreb unde eşti, măi, acum? În Italia. Cu ce eşti încărcat? Cu banane. Ba-i în Germania, ba-n Spania, când cu fructe, când cu altceva, iaca aşa merge cu o maşină mai lungă decât saraiul nostru. Eu le-am spus copiilor să fie liniștiți, mai puțin de băut și mai mult de mâncat. Și când mergeau pe la nunți le spuneam: să luați mai bine o gălușcă-două mai multe, dar nu un pahar-două în plus”, spune mătușa Agafia. Gazdele sunt mândre de copiii lor, dar sunt tânguiţi că în familiile de azi cresc prea puțini copii: “înainte așa era, 5-7-8-9 copii, dar acum doar câte unul”. Înainte de a ne despărți, gospodarul casei m-a chemat să-l fotografiez și când va împlini 100 de ani. Așa voi face, Moș Chiru, principalul să te găsesc atunci acasă alături de soţie.
