Fă 10.000 de pași pe zi, eliberează hormonii fericirii și trăiește sănătos

0
326

Cel mai simplu mod de a crește activitatea fizică este să pe plimbi zilnic, făcând, de preferință aproximativ 10.000 de pași. Mulți oameni își justifică reticența de a face sport prin lipsa de timp sau de bani. Dar pentru un exercițiu la fel de simplu precum mersul pe jos, nu trebuie să cheltuiești un pumn de bani. Iar beneficiile pentru sănătate ale acestor „antrenamente” pur și simplu nu pot fi supraestimate.

Mersul pe jos întărește sănătatea inimii. Se crede că la persoanele care fac 10.000 de pași pe zi cantitatea de sânge pompată de inimă într-o singură bătaie este mai mare, în comparație cu cele care se mișcă foarte puțin. Acesta este un semn al capacității aerobe crescute, care, în cele din urmă, promovează sănătatea cardiovasculară și previne riscul de boli grave, cum ar fi atacul de cord și accidentul vascular cerebral.

Mersul de joi ajută la pierderea kilogramelor în plus. În timp ce mergi pe jos, grăsimea arde mai repede, prin activarea metabolismului. Mersul pe jos îmbunătățește funcționarea sistemului limfatic. În plus, plimbările lungi ajută organismul să reducă retenția de lichide în țesuturi. Totuși, nu te gândi că, după ce faci 10.000 de doar dacă, pe lângă mers pe jos, vei respecta regulile unei diete sănătoase.

Normalizează nivelul glucozei din sânge. O persoană care face 10.000 de pași pe zi are concentrații mult mai scăzute de glucoză și insulină în sânge după ce a mâncat. Pentru cei care duc un stil de viață sedentar, aceste cifre sunt mult mai mari. Mai devreme sau mai târziu, o creștere a concentrației de glucoză și insulină după mâncare duce la dezvoltarea diabetului și a bolilor cardiovasculare.

Crește nivelul de energie. Mulți oameni refuză să facă sport dimineața din cauza lipsei de timp, iar seara – din cauza oboselii severe. În cazul în care nivelul de activitate fizică este distribuit uniform pe parcursul zilei, este posibil să faci 10.000 de pași, fără a-ți supraîncărca în mod deosebit corpul. Poți face scurte plimbări în pauza de prânz, poți face mișcare la job, poți merge pe holuri, folosi scările în loc de ascensor.  Astfel, vei putea face numărul dorit de pași fără a te simți obosit. Și chiar dacă ești foarte obosit după o zi de muncă, o plimbare în aer curat, cu siguranță, te va înveseli.

Îmbunătățește calitatea somnului. Desigur, pentru majoritatea persoanelor, 10.000 de pași pe zi sunt obositori. Dar, în același timp, mersul pe jos și la aer curat, ajută la eliminarea gândurilor și a emoțiilor negative. În consecință, nivelul se stres va fi redus.  Prin urmare, nu este deloc surprinzător că până seara vei găsi liniștea sufletească și vei avea un somn sănătos.

Îmbunătățiți abilitățile mentale. Activitatea zilnică moderată promovează învățarea intelectuală și formarea de noi celule cerebrale și oprește declinul cognitiv odată cu vârsta. În plus, activitatea fizică constantă, cum ar fi mersul pe jos, stimulează producerea de noi celule în hipocamp, zona creierului responsabilă de emoții și memorie.

Îți formează o perspectivă pozitivă asupra vieții. Ca orice altă activitate fizică, mersul pe jos ajută la menținerea corpului în formă bună și îmbunătățește starea fizică. Când faci aproximativ 10.000 de pași, corpul tău eliberează hormonii fericirii, cunoscuți sub numele de endorfine.

Ca urmare a influenței lor asupra corpului, o persoană începe să se simtă mai fericită și mai calmă. Toate acestea ajută la perceperea dificultăților vieții doar ca obstacole temporare pe drum, și nu ca o catastrofă globală. Devii mai încrezător, vezi mai multe lucruri pozitive în jurul tău. Deci, sănătatea emoțională bună stă la baza bunăstării fizice.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Sănătate la borcan
Articolul următorBăutura cu care trebuie să-ți începi fiecare dimineaţa: curăţă colonul, scade tensiunea, reduce colesterolul.
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.