Eveniment dedicat cerealelor din Balcani și regiunea Mării Negre!

0
50

Pe 31 octombrie 2024 va avea loc, la Varna, în Bulgaria, a 8-a ediție a Grain Academy – conferință internațională concentrată pe dezvoltarea durabilă a modelelor de tranzacționare eficientă și investiții strategice în viitorul sectorului cerealelor din Balcani și regiunea Mării Negre, în locația sa emblematică și confortabilă a Centrului de Congrese de la Hotel International, din stațiunea Nisipurile de Aur.

Ca în fiecare an, Grain Academy 2024 va deveni un punct de întâlnire pentru publicul-țintă al evenimentului – producători, procesatori de semințe oleaginoase, comercianți, brokeri, companii comerciale internaționale, importatori, exploatații agricole, organizații din industrie, experți agricoli de frunte, producători de echipamente etc. – un mediu unic pentru crearea de rețele, discuții profesionale, analize și schimb de viziuni pentru viitorul industriei cerealelor.

Agenda Grain Academy 2024 a fost concepută pentru a atinge cele mai importante aspecte ce îi preocupă pe toți cei implicați în afacerile cu cereale, aducând în atenția participanților perspective inedite pentru acest sector aflat în continuă difersificare. Ediția din acest an va sta sub semnul unei teme fundamentale: Piețele în punctul în care cresc temerile de recesiune și așteptările pentru un nou Superciclu al mărfurilor. Creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și practici agricole sofisticate.

Sesiunea de deschidere a Grain Academy 2024 – Tendințele pieței și S&D pentru 2024 –  promite o explorare captivantă, atât prin analize fundamentale, cât și tehnice, a tendințelor mocroeconomice pentru piața europeană a cerealelor și semințelor oleaginoase, și este susținută de prestigioși analiști: Benoit Fayaud (Strategie Grains), Anna Platonova (Fastmarkets AgriCensus) și Eddie Tofpik (ADM Investor Services). Aceștia vor oferi participanților perpective de dezvoltare dar și instrumentele de care au nevoie pentru a lua decizii informate într-un sector agricol aflat într-o permanentă evoluție, pentru a obține o înțelegere cuprinzătoare a dinamicii piețelor.

A doua sesiune a evenimentului, Țările balcanice – specificul regiunii și oportunități, va arunca o privire cuprinzătoare asupra rezultatelor recoltelor din țările din regiunea Balcanilor – Turcia, Bulgaria, Serbia și România, analizând în același timp evoluția schimburilor comerciale, provocările cu care se confruntă, politicile guvernamentale pentru industria cerealelor dar și oportunitatea ca țările din regiune să joace un rol important pe piața globală.

Următoarea sesiune a Grain Academy 2024  – Marea discuție pentru industria cerealelor din Bulgaria, Episodul 2 este dedicată realităților din țara de la sud de Dunăre, și va aduce în atenția participanților o viziune de ansamblu asupra problemelor cu care se confruntă fermierii, strategiile lor de a se adapta și de a supraviețui în contextul actual dificil, dar și cheile de succes pentru procesatorii din țară.

Ultima sesiune a conferinței,  Îngrășăminte, climă și logistică – riscuri și perspective, vine cu o analiză detaliată asupra riscurilor aduse de conflictele militare transportului pe mare, tendințe și noutăți pentru piața îngrășămintelor dar și dezbateri ale viitorului agriculturii în condițiile accelerării riscurilor climatice.

Grain Academy 2024 reunește ca vorbitori – analiști de prestigiu de la mari companii de consultanță agricolă, de la mari case comerciale (Cofco International Bulgaria) sau de la asociații naționale ale fermierilor,  comercianților și procesatorilor de cereale și semințe oleaginoase (precum Serbia Grain Association, Ajax Group Bulgaria, Soya Hellas Grecia, Loulis Mel – Bulgaria, LAT Nitrogen Romania, Kehlibar Bulgaria etc.) ce vor oferi auditoriului o înțelegere cuprinzătoare a dinamicii piețelor.

Prima ediție a conferinței internaționale Grain Academy a vut loc în 2016, ca un prim eveniment de acest fel din regiunea Mării Negre și Balcani și a devenit unul memorabil și de primă clasă, ce s-a impus de-a lungul anilor drept cea mai autorizată platformă de discuții și analize, schimb de idei strategice și de noi viziuni.

Înscrieți-vă la Grain Academy 2024, ocupați-vă locurile alături de colegii și partenerii dumneavoastră și pregătiți-vă pentru un program intensiv cu cele mai recente date analitice despre afacerile și comerțul cu cereale și semințe oleaginoase din Balcani și regiunea Mării Negre – garantate de cei mai reputați experți de pe piețele internaționale și locale.

CONTACT:

info@grain-academy.com


Articolul precedentSurpriză istorică: Moldova a devansat, pentru prima dată, Rusia la salariul mediu
Articolul următorCum obții GRATUIT programare pentru jurământ cu JustConsult
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.