Din ce i s-a tras moartea Voievodului: De ce boli suferea Ștefan cel Mare ?

0
245

În urmă cu 520 de ani, pe 2 iulie 1504, la venerabila vârstă de 71 de ani, se stingea din viață unul dintre cei mai mari domnitori ai Moldovei, Ștefan cel Mare. Domnise 47 de ani asupra principatului moldovenesc și se dovedise un lider militar destoinic, un conducător capabil și un om plin de evlavie.

Ștefan e cel mai strălucit reprezentant al dinastiei Mușatinilor. Este fiul domnitorului Bogdan al II-lea, care s-a urcat pe tronul părintelui său, Alexandru cel Bun, în 1449 și a fost ucis în 1451 de către fratele său vitreg, Petru Aron.

Ștefan a reușit să-și salveze viața printr-un exil în Transilvania, unde s-a împrietenit cu un alt fiu de domn în pribegie, Vlad Țepeș. Șansele lui Ștefan cel Mare de a urca pe tronul Moldovei păreau mici, însă în 1457, cu ajutorul unei oști trimise de Vlad Țepeș, care devenise domnul Țării Românești, și cu cel al moldovenilor răsculați împotriva lui Petru Aron, a reușit să-și învingă dușmanul și să se încoroneze.

A reușit să redreseze economia Moldovei și să alcătuiască o oaste însemnată. S-a luptat pe rând cu toți vecinii săi, a obținut victorii însemnate, dar a și fost înfrânt de câteva ori. În anul morții sale, 1504, Moldova era mai întinsă, mai puternică și mai respectată decât în timpul domnitorilor precedenți. Ștefan cel Mare conducea țara cu mână de fier. Însă războaiele îndelungate i-au șubrezit sănătatea. Domnitorul Moldovei avea o rană nevindecată din bătălia de la Chilia din 1462. De asemenea, suferea de gută.

Ștefan cel Mare era chinuit de bolile pe care medicii venețieni, polonezi, maghiari și genovezi încercaseră fără succes să i le vindece. În 1504, trei medici, un italian, un maghiar și un evreu, au încercat să-i salveze viața domnitorului. În disperare de cauză, i-au ars rănile de pe picioare, însă ca urmare a acestui tratament, starea i s-a înrăutățit.

Unii istorici susțin că, înainte de moarte, Ștefan cel Mare s-ar fi călugărit, după ce a decis să-i cedeze domnia fiului său, Bogdan. Moartea domnitorului a fost consemnată de cronicari din toată Europa, în condițiile în care el era unul dintre monarhii cunoscuți ai vremii. În ziua de marți, 2 iulie 1504, la orele 16, marele voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, se stingea din viață  în prezența boierilor și a dregătorilor apropiați, a familiei, a urmașilor săi, dar și a medicilor care în zadar încercaseră să-i salveze viața. Deși data morții sale este cunoscută cu precizie, Ștefan a plecat în mormânt cu un mare mister. Majoritatea istoricilor cred că tocmai de la război s-a tras și moartea. O rană care nu s-a vindecat complet și s-a redeschis către anii bătrâneții. Rana ar fi căpătat-o dintr-un asediu nereușit din anii tinereții. Cetatea Chiliei, o fortăreață strategică de maximă importanță la țărmurile Mării Negre, a ajuns mărul discordiei între foștii voievozi aliați, din cauza concesiunilor făcute pentru a obține tronul de înaintașii lui Ștefan cel Mare. De aceeași părere este și Ștefan Gorovei, reputatul medievist ieșean, specialist în epoca Ștefan. O rană veche, dobândită de la primul asediu al Chiliei, nevindecată de toți medicii chemați la Curtea din Suceava și agravată odată cu scurgerea anilor, l-au adus în cele din urmă în mormânt, spune istoricul.

Mai mult, circulă o serie de legende care atestă că rana lui Ștefan s-a redeschis la bătrânețe, în urma unui accident la Pocuția. Calul bătrânului voievod ar fi alunecat pe o zonă de drum cu o piatră pavată și ar fi căzut cu tot cu ilustrul călăreț. Nu se știe însă dacă există vreo urmă de adevăr în această poveste, cum de altfel un mister rămâne și poziționarea rănii. Nu se știe nici din ce cauză nu se închidea rana de aproape 42 de ani și nici cum a provocat, mai exact, moartea voievodului.

Majoritatea cronicilor medievale care vorbesc de starea de sănătate a bătrânului voievod amintesc că era măcinat de o boală grea și sâcâitoare. Guta sau podagra apare odată cu acumularea acidului uric. Acest acid uric se cristalizează și se formează în articulații și în jurul acestora. Apare la încheieturile picioarelor, la degetul mare. Fără tratament și regim alimentar, se poate generaliza la toate încheieturile. Se consideră că este și o afecțiune ereditară.

O altă ipoteză avansată este cea a asasinatului. Cu toate că nu are niciun fel de acoperire documentară, insistența lui Ștefan cel Mare de a solicita în permanență doar medici venețieni ridică însă semne de întrebare. Se presupune că Ștefan nu ar fi avut încredere în medicii aduși de boieri și nici măcar de familie. Și asta în condițiile în care gloriosul voievod ajunsese un bătrân foarte bolnav, imobilizat la pat, care vedea cum boierii s-au împărțit deja în tabere care susțineau un moștenitor sau altul și care, bineînțeles, le-ar fi servit cel mai bine interesele. Cât trăia bătrânul Ștefan, moștenitorul propus și atașat la domnie era Bogdan al III-lea și era susținut de o tabără boierească. De cealaltă parte, erau boierii care doreau ca voievod pe Ștefan, un pretendent aflat la curtea sultanului și care așteptau să moară gloriosul voievod pentru a-și aduce pe tronul Moldovei favoritul. Ștefan solicita cu încăpățânare medici venețieni. În 1502 se constată că venise la Suceava un doctor venețian. Iar Ștefan suferea acum și de o gută acută. Oricare ar fi fost cauza exactă a morții sale, a fost omagiat de străini, lăudat de dușmani și prețuit de aliați. Imaginea lui Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor, fiind una dintre cele mai luminoase figuri din istoria noastră națională.

sursa: Stellarium


Articolul precedentCursul valutar pentru marți, 2 iulie 2024: Euro se scumpește cu șapte bani
Articolul următorRaioanele Soroca, Drochia și Florești nu se numără printre cele solicitate de tinerii care au absolvit instituții pedagogice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.