Înainte de conciliul de la Florența, după exemplul celorlalte neamuri ale căror limbi provin din vorbirea romanilor, moldovenii se foloseau de caractere latine. Dar după ce la acel sinod mitropolitul Moldovei a trecut în tabăra papistasilor, după cum am spus mai sus, urmașul acestuia, diaconul lui Marcu al Efesului, bulgar de neam, pe nume Teoctist, ca să stîrpească și mai mult orice sămînță papistășească din biserica moldovenească și ca să ia tinerilor putința de a citi sofismele papistașilor, a sfătuit pe Alexandru cel Bun ca nu numai să izgonească din țară lui pe oamenii care gîndeau altfel în privința celor sfinte, dar și literele latine, și să le înlocuiască cu cele slavone; prin acest zel exagerat și nelalocul lui el a fost inițiatorul acestei barbarii care stăpînește acum Moldova.
Dar doarece literele slavone nu erau de ajuns la număr spre a arăta exact pronunțarea tuturor cuvintelor pe care limba moldovenească parte le luase din cea latină, parte și le însușise din limbile neamurilor vecine, a trebuit să se născocească cîteva litere noi și așa s-a ajuns ca limba moldovenească să aibă un atît de mare număr de litere cît nu are nici o’alta limbă europeană. într-adevăr, astăzi numărul literelor, împreună cu cîteva semne prosodice și ortografice este de patruzeci și șapte.
Literele mari ale moldovenilor sînt aceleași pe care Ie au grecii și slavii în alfabetele lor; într-adevăr, de amindouă felurile de litere se folosesc la fel. Pe aceste litere, pe care le-am pus acum sub ochii cititorului, moldovenii au început să le folosească după îndepărtarea literelor latine în scrisori de familie și în însemnări particulare, dar în cărțile sfinte, în scrisorile domnilor, în registrele vistieriei și în alte scripte care emanau de la curte, timp de două secole n-a fost folosită altă limbă decît limba slavonă. De aceea și fii de boieri nu se ocupau cu nici o altă limbă decît cu cea slavonească, în care, deoarece alte științe nu se pot preda, după ce învățau să citească, trebuiau să învețe pe dinafară Ceaslovul bisericii orientale, Octoihul și Psaltirea. După ce terminau cu acestea, li se explicau Evanghelia, Scrierile Apostolilor și Pentateuhul, rareori celelalte cărți ale Vechiului Testament, numai cît să înțeleagă ce se cuprinde în Sfînta Scriptură. De aceleași studii aveau parte toate fiicele boierilor, cu scopul doar ca prin aceasta să poată citi și scrie mai bine în limba țării. Cu greu se găsea cîte unul care să se străduie cu gramatica slavonă, mai ales că gramatica acestei limbi, alcătuită de Maxim Cretanul, pe care astăzi rutenii îl pun în rîndul sfinților, a fost o singură dată editată la Moscova și se găsește foarte rar.
Dar în secolul trecut, după ce în timpul domniei lui Vasile Albanezul a revenit la scaunul ecumenic, Moldova a început să se trezească și să fie scoasă întrucîtva la lumină din întunericul adînc cu care o acoperise barbaria. Căci prin grija acestui domnitor s-a întemeiat mai întîi o școală grecească la Iași și s-a poruncit ca în toate mînăstirile mai mari să se primească călugări greci, care să-i deprindă pe fiii boierilor cu scrierile grecești și cu învățătura lor. Tot el a orînduit ca, în cinstea bisericii patriarhale, celălalt cor la mitropolie să fie format din psalți greci și toată liturghia să se slujească jumătate în grecește și jumătate în slavonește, așa cum se face și astăzi. Același domnitor a adus chiar și o tipografie grecească și moldovenească, poruncind să se tipărească cărți bisericești și pravile, ceea ce a avut ca urmare ca mai întîi să se citească în limba țării evanghelia și apostolul și apoi toată liturghia.
Cîteva zeci de ani după aceea, domnul Valahiei Șerban Cantacuzino a imitat fapta pioasă a lui Vasile și a întemeiat în țara lui școli și tipografii grecești și românești. În sfîrșit, către sfîrșitul secolului trecut unii dintre moldoveni au început să se ocupe chiar și cu limba latină și cu științele. Dînd un exemplu vrednic de laudă și celorlalți, drumul l-a deschis Miron, un logofăt, cel mai conștiincios istoric al moldovenilor, care și-a trimîs fiii în Polonîa și s-a îngrijit să fie înstruiți acolo în limba latină și în artele liberale. După aceea și Duca, domnul Moldovei, a chemat la el în Moldova, ca să-i instruiască fiii pe un tînăr foarte învățat, loan Papas (care după aceea la Moscova a luat numele de Comnen și în sfîrșit a dobîndit scaunul metropolitan al Dristei și pe ieromonahul Cigala, apoi și tatăl nostru, Constantin Cantemir, a chemat în Moldova pe preaînvățatul ieromonah Ieremia Cacavela Cretanul și i-a dat în grijă învățătura fiilor lui și a altor boieri; de atunci mai mulți dintre moldoveni au început să se ocupe cu scrierile grecești, italienești și latinești.
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei
Puteți citi AICI cartea integral
