Este o întrebare pe cât de dificilă pe atât de riscantă. Dificilă pentru că răspunsul la ea îl putem afla cu exactitate odată cu trecerea timpului și riscantă pentru că manipulatorii din umbră pot declanșa campanii de linșare publică a celor care ies în public cu asemenea întrebări nepotrivite planurilor lor. Pentru că sunt un unionist convins și vreau cu adevărat ca acest act de dreptate să se întâmple cât mai curând , dar și din considerentul că am fost martorul suferind al transformării mișcării de eliberare națională, unionistă în esență, în pulbere de dat în ochi pentru a rătăci drumul reîntregirii cu România, voi așeza câteva din aceste gânduri în rândurile ce urmează. O fac din datoria profesională a jurnalistului care își pune întrebări atunci când are nedumeriri, datorie suprapusă pe obligația patriotului unionist, conștient și rațional, de a nu se lăsa dus a doua oară în curenții de vată ale manipulărilor hibride, gândite de răuvoitori să îndrepte mișcarea unionistă exact împotriva obiectivelor ei.
Apropierea sărbătorilor naționale de 1 decembrie, îndeosebi a anului de Centenar al Marii Uniri, 2018, a pus în mișcare organizațiile neguvernamentale unioniste. Și de data aceasta ele se fac auzite, anunțând organizarea unui marș în centrul civic al Chișinăului. Ce vrea să fie marșul? O manifestare a bucuriei pentru marile evenimente făurite și aduse la îndeplinire de înaintași, ori o manifestație a protestului la faptul că decidenții de azi ai Republicii Moldova ezită să se pronunțe în favoarea Unirii în termeni concreți. Poate că Marșul se vrea o formă de presiune asupra Guvernului Republicii Moldova care a „uitat” să schițeze, măcar pro-forma, câteva acțiuni sincronizate cu autoritățile de la București în contextul Centenarului. Că altfel pare anapoda: Basarabia de la 1918, cea de la care a pornit România Mare, reprezentată azi de Republica Moldova, tace molcom în forul ei oficial de parcă evenimentul nu s-ar referi și la această parte a pământului românesc. Dar, nu. Marșul nu este conceput să pună presiune pe Guvern pentru lipsa de fapte și pentru sincopele lui de memorie națională.
Despre scopuri ne edifică organizatorul lui, Alianța pentru Centenar, în „Apelul către unioniștii din toate partidele proeuropene”. De ce este adresat Apelul unui public atât de îngust? Pentru că Marșul se vrea un preludiu la „imediata apropiere a Centenarului Marii Uniri de la 1918, dar (ni se precizează că este organizat- n.n.) și în perspectiva faptului că în Republica Moldova, în anul 2018 vor avea loc alegerile parlamentare cu cel mai vădit pericol de schimbare a vectorului geopolitic al Basarabiei…” Unioniștii din toate partidele proeuropene sunt chemați în Apel „să își facă vizibilă opțiunea lor prin declarații, participare activă și conturată la manifestările din 1-3 decembrie a.c. de la Chișinău și din republică, participare organizată la toate acțiunile/evenimentele unioniste derulate de structurile societății civile…”
Trecem peste tonul dur, aproape ultimativ al părții explicative a Apelului, dar nu putem trece peste nuanța indicativă de instigare la acțiuni punitive cu care se termină această parte a textului, care face esența: („…unioniștii din toate partidele proeuropene să își facă vizibilă opțiunea lor prin declarații, participare activă…„) dar și „prin taxarea fermă a declarațiilor ezitante ale liderilor lor privind perspectiva unirii Republicii Moldova cu România.”
Autorii Apelului încearcă puțin mai jos să ne consoleze că ei „nu… instigă la acțiuni de dezbinare în sânul partidelor…”, dar în aliniatul imediat următor revin cu precizări cât se poate de concludente: „…s-a demonstrat că perspectiva integrării europene a Republicii Moldova este o nălucă, o înșelătorie a guvernării corupte…” De acord cu guvernarea coruptă, dar că integrarea europeană este o nălucă și o înșelătorie este o manipulare gravă, o speculație periculoasă și contraproductivă, inclusiv unionismului.
La acest subiect vom reveni punctual. La moment însă trebuie să ne lămurim până la capăt ce e cu acest Marș al Alianței pentru Centenar. Vedem că Ziua României și apropierea anului Centenar este un pretext generic și pasager. Accentul, extragem din Apel, se pune pe „perspectiva faptului că în Republica Moldova, în anul 2018 vor avea loc alegerile parlamentare…” Deci, va fi mai puțin o manifestare sărbătorească și mai mult o manifestație de protest, o acțiune tocmai bine potrivită pentru o lansare politică de campanie electorală. Întrebarea vine de la sine: a cărei forțe politice? Vom încerca să deducem răspunsul puțin mai târziu. Acum este important să stabilim împotriva cui – lideri, partide, vector geopolitic – este îndreptată manifestația de protest. Acest fapt este ușor de descifrat: „liderului ezitant” Maia Sandu, partidelor proeuropene care „concurează” cu falsul europenism al guvernării corupte și, extrem de grav, împotriva vectorului integrării europene catalogat drept o nălucă. Trebuie să înțelegem că integrarea-nălucă este considerată un impediment al unirii cu România de îndată ce trezește la unioniști atâta supărare. Comandamente politice false, speculative-manipulatorii și, repet, contraproductive, inclusiv unionismului. Pentru că:
- Integrarea europeană și unirea (ori integrarea națională) nu sunt categorii divergente. Ele sunt noțiuni convergente, ajutătoare, complementare, în sensul în care integrarea europeană ajută – cu bani, cu susținerea luptei împotriva corupției și sărăciei, cu restabilirea statului de drept, cu reformele condiționate – la apropierea Republicii Moldova de România.
- Partidele proeuropene din afara guvernării corupte nu sunt un obstacol, cu atât mai mult un pericol în calea Unirii. Diferența este că ele văd altfel prioritățile, viziunea asupra lor fiind dictată de realitățile concrete, politicile concrete, consecințele concrete pe care le generează relația stabilită concret între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Relație parafată într-un Acord de Asociere legat juridic cu această comunitate de state din care face parte și România, țara-terminus a integrării europene la care visăm. Alt document integrator la nivel bilateral intra-românesc nu există.
- Maia Sandu poate fi un lider ezitant în ceea ce privește perspectivele unificării, deși cred că la acest subiect a comis mai mult o nefericită bâlbâială speculată abundent și cu rea-credință, decât o convingere. Ea nu prezintă o amenințare la mișcarea unionistă și nici a acțiunilor concrete de reîntregire, dacă ele, dă Doamne, se vor derula. Este mai degrabă, și trebuie considerată, un aliat al acestei opțiuni și al acestui deziderat. Pericol real Maia Sandu a devenit în 2016, în urma votului consolidat dat de alegătorii proeuropeni-unioniști și o parte dintre cei unioniști-puri. Pericol nu pentru unionism, precum se știe, ci pentru guvernarea coruptă, pentru care atât Unirea cu România, cât și integrarea europeană este un pericol.
Ajunși aici, haideți să vedem care este totuși obstacolul principal în calea unirii în condițiile în care am stabilit că partidele unioniste pure și cele proeuropene din afara guvernării corupte dispun împreună de o voință politică favorabilă împlinirii acestui act istoric de dreptate. Nu cumva o populație încă majoritară a Republicii Moldova care ezită să-și facă dreptate din cauza spălării masive și necontenite pe creier, făcută cu obstinație de anume instituții de presă, de biserica rusă, de falange ale coloanei a cincea?
În mâna cui se află aceste instituții de presă, cine manipulează audiovizualul, cine face agenda coloanei a cincea? Poate de 1,2 și 3 decembrie, dar și în toate celelalte zile este nevoie să organizăm împreună manifestații de protest ca să punem capăt acestei situații. Să mergem la sediul Partidului Democrat, al cărui președinte deține în privat cele mai influente posturi de televiziune care retransmit zilnic și de ani de zile propaganda rusă antiunionistă, învrăjbește minoritățile și ațâță ura antiromânească.
Poate a venit timpul să mergem în marș de protest la Mitropolia „întregii” Moldove, să cerem ca ea să iasă, în sfârșit, de sub jurisdicția necanonică a Patriarhiei Ruse care folosește lăcașurile noastre sfinte în scopul drăcesc al învrăjbirii dintre frați? Să nu uităm să trecem pe la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, căruia să-i cerem să facă uz de lege în cazurile de dezinformare și falsificare a informației de către mediile de propagandă rusești, cărora le-a dat licențe cu hapca. În final să ne oprim îndelung în fața Guvernului, căruia să-i propunem o agendă concretă de acțiuni și activități în anul Centenarului Marii Uniri și să-i cerem să pună capăt tărăgănărilor la construcția Gazoductului Iași-Chișinău, la lucrările de interconectare energetică și la multe alte proiecte interstatale România-Republica Moldova puse de ani de zile la murat.
Asta trebuie să facem, noi, unioniștii din partidele unioniste pure (?!) și din cele unioniste proeuropene în primul și în primul rând: să eliberăm majoritatea încă ezitantă a populației noastre de sub influența propagandei antiunioniste, antiromânești și antieuropene. Să o scoatem din robia mentală sovietică în care o ține această guvernare coruptă și să o convingem că Unirea, pusă pe pilonii de rezistență ai integrării europene, la care ea consimte fără ezitări, însemnă sfârșitul robiei, a sărăciei, a corupției și a fărădelegii din cauza cărora suferă. Și să ne eliberăm pe noi înșine de rânza exclusivismului unionist care astupă rațiunea, meteahnă pe care adevărații oponenți ai unionismului o folosesc de peste două decenii ca armă hibridă împotriva Unirii.
Intuiesc replica unioniștilor de azi: asta a fost altă dată, pe când voi, veteranii unionismului nu ați fost destul de hotărâți și de pregătiți să faceți Unirea. Ba nu, dragii noștri. Am fost și suntem, și hotărâți, și pregătiți să facem Unirea. Dar am fost prea departe de luminișul democratic european, care astăzi ne este aliat și ne poate fi de mare folos și pe care unii îl contestă din sminteală politică. Am fost prea aproape de epicentrele dușmănoase aspirațiilor noastre naționale care au speculat aceleași metehne ale rânzei și au dezvoltat între noi tumorile trădării, a corupției politice și de tot felul.
Vrem să credem în sinceritatea voastră și admirăm determinarea pe care o aveți în atingerea obiectivelor naționale istorice. Ne dăm totodată seama că întreaga voastră activitate are loc într-un spațiu în care războiul hibrid îndreptat cu predilecție împotriva acestor obiective este în plină desfășurare operațională în Republica Moldova. Se dă o luptă crâncenă pentru acest teritoriu. Manipularea mișcărilor sociale, a partidelor, a societății civile, a informației – sunt armele principale ale acestui război. El presupune și îndreptarea energiilor unor idei și mișcări de mare aderență populară împotriva propriilor interese și scopuri. Aveți deja experiența anilor 2015-2016, când și structurile unioniste mai vechi și cele mai nou create, și marșurile unioniste de amploare au fost folosite de mașinăria rusească de război hibrid – instituțiile de propagandă, biserica, partidele, organizațiile „civile” – în scopul mobilizării nemaipomenite a elementului antiunionist. Să nu se uite, că lucrul acesta s-a putut face la modul exemplar cu directa implicare a guvernării corupte, care în situația în care își vede interesele puse în pericol face alianță și cu dracul. Drept consecință a colaborării eficiente dintre interesul rusesc și interesul guvernării corupte avem în alegerile prezidențiale din 2016 un rezultat dezastruos: candidații unioniști, care erau atunci parte a guvernării corupte au compromis unionismul, iar coloana a cincea antiromânească și antiunionistă a pătruns ca o metastază în primele două cele mai importante instituții ale celui de-al doilea stat românesc.
Nota bene: odată folosit, consumat și compromis, candidatul unionist al regimului a fost între timp trecut prin mașinăria justiției din dotarea fostului partener. Partidul lui a fost „prăbușit” în sondaje, ministerele luate, Capitala liberală a devenit peste noapte interimar-democrată. Trebuie să ne dăm seama că, în perspectiva alegerilor din 2018 se caută, dacă nu s-a găsit deja, un interimat-democrat sub acoperire și pe eșichierul eliberat de liberalii sacrificați și trecuți la index.
Când ne întrebăm retoric „Cum ne dăm seama dacă unioniștii de azi nu sunt manipulați împotriva unionismului?” avem în vedere anume acea recentă și foarte dureroasă experiență. Este un rezultat dezastruos pe care nimeni nu a vrut să și-l asume. Tema este sensibilă și protagoniștii extrem de irascibili: nu vor recunoaște în veac că ajutând candidatul unionist al guvernării corupte să „combată” candidatul europenist anti-oligarhic au pus umărul la întronarea candidatului antiunionist al coloanei a cincea. Asta-i manipularea. Nu te bagi în labirinturile politicii fără să-ți pese unde dai și unde crapă, vorba lui Păcală.
Este deranjant și felul în care un partid recent apărut, cu veleități exclusiviste în treburile unității naționale se lansează în campania electorală sub acoperirea organizațiilor unioniste, folosindu-le ca vârf de lance împotriva unor partide cu viziuni aliate și cu potențial electoral probat, am vrea să credem, încă menținut. Dacă ești de bună credință și dorești cu adevărat scoaterea statului din ghearele acestei grupări criminale (constatare din Apel), după care să se facă îndreptarea lui cu fața spre obiectivele naționale de reîntregire, este nevoie de o platformă largă pe care unionismul și europenismul – două aripi ale aceleiași mișcări – conlucrează, sunt aliate și colaborează. Altfel ciclul dezastruos al anului electoral 2016 riscă să se repete. Vor asta unioniștii? Cei adevărași, cu siguranță nu. Există totuși cineva care vrea asta cu tot dinadinsul.
Valeriu Saharneanu
Nu avem anunțat itinerarul marșului: ne vom manifesta bucuria în scuarul statuii lui Ștefan cel Mare ori ne vom exprima protestul în fața unor instituții ale statului, ori ne vom revărsa recunoștința/supărarea pe praguri de ambasade, cum s-a mai procedat anterior.
