Multă apă a curs pe Bâc de când o mână de jurnaliști, fondatori de instituții de presă independente, făceam corp comun împotriva regimului comunist al lui Voronin. Era sfârșit de ianuarie – început de februarie 2009. Vremuri triste, reci, lugubre… Murise pe neașteptate Grigore Vieru. Înmormântarea lui a stârnit toți demonii urii față de regimul beat și hoț al lui Voronin care s-au răsculat mai târziu, în ziua de 7 aprilie. În data de 5 a acelei luni erau prevăzute alegeri parlamentare. Comuniștii și căpetenia lor duhneau a coniac scump și împroșcau în spațiul public cu glume ieftine. Erau încrezuți în puterile lor. Arătau că nu pot fi mișcați de la guvernare. Umblau cu nasul pe sus. Se purtau obraznic cu poporul, cu vecinii, cu România. Dădeau pe jos cu opoziția. O tratau cu dispreț pe cea neînhămată la carul lor. O lăudau generos pe cea „constructivă” a cuplului Roșka-Diacov.
Voronin era sigur că alegerile din 5 aprilie 2009 îi vor aduce rezultate mult mai bune ca cele din 2005. I-o „confirmau” sondajele. Luase măsuri preventive de asigurare a „succesului” și pe partea legislativă: prin decembrie 2008 a modificat Codul Electoral cu ajutorul creștin-democraților aliați. În speță, a fost ridicat pragul electoral de la 4 la 6% și au fost interzise blocurile electorale. În lunile ce urmau trebuia să se asigure și din punct de vedere administrativ ca în viitorul legislativ să nu transpară cumva altă opoziție decât cea „constructivă”. Iar dacă va încerca, apoi să-și frângă gâtul. Democratura lui Voronin avea nevoie de stabilitate de cimitir, pe când opoziția cea netrebuincioasă lui îndrăznea să îl critice, îl amenința chiar cu pușcăria. Această opoziție îl avea de cel mai tare pe Serafim Urecheanu, cu o fracțiune în parlament în 2009. Filat și Ghimpu îl secondau pe din afara legislativului cu partide anticomuniste în creștere. Licăr de speranță era Dorin Chirtoacă, tânărul liberal urcat pe meterezele Chișinăului european într-un act cetățenesc de revoltă anticomunistă.
Forțele erau însă de departe inegale. Voronin avea multă presă de partea lui: cea de partid, cea de stat și cea „neutră”. Opoziția nu avea nimic. Noi, jurnaliștii de la presa independentă am sărit atunci de partea celor slabi. Chit că eram anticomuniști mult înainte ca noua opoziție să apară pe scena politică. Nu putea fi altfel într-un regim care ne-a declarat război deschis. El lucra cu osârdie să lichideze institutul presei independente, „operă” rezervată pentru cel de-al treilea mandat al lui Voronin. Mâna de jurnaliști hotărâți să se declare deschis în susținerea opoziției și să facă corp comun împotriva regimului comunist reprezentau publicațiile „Timpul”, „Jurnal de Chișinău +Jurnal TV Internet” și radio Vocea Basarabiei.
Azi situația este aproape identică cu cea din 2009: puterea guvernantă o reprezintă în formă absolută forțe politice concrescute din tulpina comunistă a lui Voronin, fie că un partid se numește democrat, iar altul socialist. Stâlpii regimului sunt oamenii de casă ai lui Voronin – ramuri ale regimului lui – Plahotniuc și Dodon. În alegerile preconizate pentru sfârșitul lui februarie 2019, ramurile vor să obțină același lucru ca și tulpina lor în 2009 – prelungirea mandatului într-o formă mult mai confortabilă.
Când un regim provenit din tulpină comunistă tinde să-și facă mai confortabilă o guvernare deja absolută, asta înseamnă că societății i se așterne de dictatură ori chiar de tiranie. Stâlpii regimului dispun de toți parametrii ceruți de un astfel de proces involutiv. Ei nu se bazează însă doar pe parametrii moșteniți de la tulpina comunistă sau, poate mai adânc, de la rădăcină bolșevică. Ei au luat și iau măsuri de precauție. În acest sens au modificat preventiv Codul Electoral la capitolul sistemului de vot practicat. Ramurile procedează în tradiția tulpinii: își aranjează alegerile cum le-o dictează pofta, indiferent de ce crede, vede și zice lumea de primprejur. Principalul e ca banii proveniți din scheme de corupție și controlul absolut de tip mafiot al administrațiilor locale să poată deveni două motoare puternice și eficiente în viitoarele alegeri. Pe ele contează foarte mult cele două ramuri ale tulpinii politice comuniste. Opoziției, ca și în 2009, i se dau șanse mici în alegerile din 2019. Starea ei generală arată că a suferit modificări genetice majore comparativ cu ce era ea acum un deceniu. Instinctul de unificare în fața pericolului general nu mai funcționează precum a funcționat acum zece ani. Opoziția s-a împărțit pe mai multe segmente și reacționează irațional din punctul de vedere al scopului care este pus în fața ei – cel de a disloca de la putere regimul hibrid al lui Plahotniuc. Opoziția se ține îndărătnic răzlețită și din câte se vede așa va rămâne. În starea asta ea va face să funcționeze la turații maxime cel de-al treilea motor electoral important al regimului, poate cel mai eficient în atingerea scopurilor celor două ramuri ale tulpinii comuniste a lui Voronin.
Opoziția „cu șanse” se vede deja în parlament. Ea lasă impresia că anume acesta este obiectivul suprem și unic pe care îl urmărește. Îmbătată de atenția unor entități politice ori de stat din afară, ea se distanțează într-o manieră vizibil egotistă de compartimentul majoritar al opoziției. Poate o face din frica de „caii troieni”, făcuți de regim și împrăștiați să zburde printre puzderia de partide și mișcări apărute peste noapte cu liste unice, naționale ori populare. Poate din alte motive, dar separatismul lor arată groaznic de urât și vestitor de grave deziluzii. În ceea ce privește „caii troieni”, apoi aceștea există. Unii dintre ei, pavați pe toate părțile cu lozinci unioniste, au fost implicați în activități hibride sofisticate în 2016. Atunci ei au avut un prinos substanțial la diminuarea scorului candidatului pro-european și, implicit, la alegerea în funcția de președinte a antiunionistului Dodon. Ei și azi abia așteaptă să fie băgați în careva construcție electorală pentru ca la primul semnal să o poată devasta dinăuntru.
Situația este și mai complicată la compartimentul presei.
Mass-media este arondată în cea mai mare parte centrului unic de manipulare aflat sub comanda celor doi descendenți ai lui Voronin. Cu mici excepții, presa independentă este cvasi inexistentă. Iată că după un deceniu, rămânând fideli cauzei tulpinii-mamă, ramurile concrescute din ea i-au transformat visul în realitate. Metamorfoze grave s-au produs în compartimentul micului grup de presă care s-a ambiționat să susțină opoziția anticomunistă în 2009. Radio Vocea Basarabiei a fost trădat de administratorul ei criminal și a căzut la început pe mâna lui Filat, apoi de el s-a folosit un timp Ghimpu, când era complice cu Plahotniuc, apoi cu ajutorul procurorilor și judecătorilor a ajuns să fie azi proprietatea lui Plahotniuc… „Jurnal de Chișinău + Jurnal TV” este unicul grup de presă care a rămas necapturat de regimul ieșit din tulpina lui Voronin. El este azi un suport extrem de important al „opoziției cu șanse” și o servește prodigios în exclusivitate. „Nișa” liberă a demascărilor marilor crime și a enormelor delapidări a transformat grupul Jurnal în principala sursă de informare alternativă a cetățenilor.
Pe un drum aparte a ajuns să se regăsească azi pe partea opusă celei pe care o adoptase în 2009 „unicul cotidian național „Timpul”. La puțină vreme după instalarea la putere în august-septembrie 2009 a fostei opoziții anticomuniste, dar mai cu seamă după alegerile anticipate din 2010, s-a văzut că Alianța ei pro-europeană o ia pe altă cale decât cea promisă. Noua guvernare „a uitat” să înlăture sistemul mafiot impus statului de Voronin. Mai mult: în parte și în mini-alianțe Filat și Plahotniuc, ajutat de Ghimpu, au cârtit să se adapteze la sistem și, dacă se poate, să obțină controlul unipersonal asupra lui. Criticele nu au încetat să vină din partea presei independente. Doar că după o vreme s-a putut observa o diferență survenită în politica lor editorială față de liderii criticați: în timp ce unul din lideri (Filat) era lovit din răsputeri cu barda, altul (Plahotniuc) abia dacă era atins cu pana. Mai departe lucrurile pe acest tărâm al pierzaniei s-au dezvoltat astfel: Plahotniuc, având încă din 2009 controlul asupra Procuraturii Generale și Centrului Anticorupție, a început să le folosească abil împotriva concurentului Filat. Acțiunea era parte a planului lui de preluare a controlului asupra vechiului sistem construit de Voronin, cu „îmbunătățiri” operate din mers. Din acest plan nu putea să lipsească noul compartiment mass-media. Plahotniuc nu a ezitat să atragă de partea lui, interesându-le, pe cele mai influente voci jurnalistice ale momentului. O făcea și Filat pe partea sa, dar posibilitățile lui financiare erau mult prea mici în comparație cu cele ale lui Plahotniuc, pogorât în noua alianță de guvernare cu sacii plini, burdușiți la curtea guvernării vechi a lui Voronin.
Cei doi au forțat bineînțeles și „mână de jurnaliști, fondatori de instituții de presă independente”.
În regnul animalelor politice recunoștința se manifestă nu prin respect și onestitate pentru cei care altă dată au fost de ajutor, ci prin instinctul sălbatic al îngurgitării pasionale a obiectului recunoștinței. Astfel, Filat l-a subjugat politic și financiar pe administratorul și unul dintre fondatorii postului de radio Vocea Basarabiei. Până în 2014, prin intermediul acestuia, el a controlat o bună parte a spațiului de emisie al VB, iar din 2014, prin mituire și atac raider, a devenit chiar proprietarul postului. Acum, că radioul face parte din sistemul lui Plahotniuc, este meritul justiției moldovenești, transformată încă de pe timpul lui Voronin în instrument de crimă.
Având audiovizual cât valea Bâcului, Plahotniuc s-a concentrat pe presa tipărită a „mânii de jurnaliști, fondatori de instituții de presă independente”. „Jurnalul” i-a fost inaccesibil în principiu. S-a „aplecat” deci cu atenție către nevoile patronului „unicului cotidian național Timpul”, acesta dovedindu-se și accesibil, și cooperant. Dacă la începutul intrării în serviciul oligarhului, cotidianul a camuflat și a negat înregimentarea, acum a depășit handicapul rușinii și o arată deschis: totul ce se opune lui Plahotniuc și încearcă sa-i zdruncine sistemul preluat de la Voronin este atacat și dedat oprobriului.
Șor, partidul lui și lunga trenă de furturi mari care compun biografia acestui condamnat, face parte din sistemul lui Plahotniuc, se bucură de protecția lui. Implicit, Șor, devine obiect protejat, de apărare, dar și de promovare în activitatea de zi cu zi a învolburatului imperiu mediatic plahotniucist, inclusiv a „unicului cotidian național Timpul”, a portalului Deschide.md, dar și a tuturor celorlalte instituții subjugate intereselor regimului. Povestea căderii în păcat a cotidianului „Timpul” este perfect valabilă și în cazul mai noului portal de știri „Deschide.md”. Doar că această poveste este mult mai scurtă.
Promovarea lui Plahotniuc și spălarea imaginii lui Șor contrastează puternic cu alura unionistă a celor două publicații, finanțate parțial și de Guvernul României. Ori, susținerea unei guvernări controlate sută la sută de un partid care urmărește îndepărtarea Republicii Moldova de România și a dus deja la izolarea ei de Uniunea Europeană, guvernare care se ține pe marea corupție, are ca parteneri și sateliți partide provenite din scursura comunistă antiromânească și antieuropeană, precum și din grupări criminale, nu face decât să compromită atât unionismul, cât și vectorul european. Nu poți să arăți că ești cu Dumnezeu, slujindu-l credincios pe Mamona.
Valeriu Saharneanu
