Tableta de vineri
Începând de astăzi, demarează campania pentru alegerile prezidențiale propriu-zisă sau, cum se mai zice pe la casele mari, de jure, or de facto aceasta este în ascensiune de mai multe săptămâni. Candidații la funcția de președinte, dar și acei care-i secondează, într-o formă sau alta, dau serios din coate și nu-și precupețesc puterile în lupta cu contracandidații. Ba mai mult, s-au șters granițele dintre stânga și dreapta (politică, bineînțeles), dintre parteneriate și rivalități, dintre preferințele geopolitice și interesele personale și de grup, dintre decență și bădărănism, în ultimă instanță. Până la alegeri a rămas o lună de zile, dar multă lume deja se simte „folosită” de unii candidați mai obraznici, iar urechile noastre nu mai pot rezista sub greutatea macaroanelor și brașoavelor marca politicianului „X” sau „Y”. Ca să nu mai accentuez faptul că au fost scoși de la naftalină sau din închisori personaje care au un singur scop — prin activismul și ipocrizia lor să deruteze la maximum electoratul și să schimbe accentele în plină campanie electorală. Nu voi da nume concrete, fiindcă le cunoașteți și Dvs. și, sunt convins, vi se face greață și silă când le vedeți și le auziți.
De altfel, nimic nou și original nu se întâmplă pe scena noastră politică, fiindcă, la fel ca și în alte scrutine, și actorii, și spectatorii sunt aceiași, în mare măsură. Pe de-o parte, avem candidații care fac uz de loialitatea și „cumințenia” unei bune părți a electoratului și care mint de îngheață Nistrul. Pe de altă parte, avem electoratul, o bună parte din care pune obrajii la bătaie și care nu prea manifestă interes când vine vorba de prestația celor care le solicită (cerșesc) votul. Unii sunt un monument de lașitate și ipocrizie, alții sunt un munte de prostie și indiferență. Unii speculează cu analfabetismul politic și electoral cras și cu nedorința de a intra în esența lucrurilor a electoratului inconștient și clientelar, alții se lasă amăgiți și seduși de candidații care au simțit gustul puterii și care niciodată nu vor schimba mașinile luxoase pe tractoare și stiloul pe sapă. Până la urmă, după cum ne demonstrează alegerile anterioare (indiferent cum s-au numit acestea, dar mereu au purtat eticheta „istorice”), fiecare din părțile ipocrite ale acestui exercițiu democratic se vede, până la urmă, satisfăcut de ceea ce a obținut și numai electoratul conștient rămâne cu buza umflată, până la „vremuri mai bune”.
Îmi pare sincer rău, dar și după treizeci de ani de libertate și democrație, o bună parte din cetățeni (electorat) se lasă manipulată și batjocorită de acei care râvnesc să ocupe primul fotoliu din stat cu orice preț, inclusiv cu prețul manipulărilor ieftine. Îmi spunea zilele acestea o bătrânică (de altfel, fostă profesoară) că deja a decis pentru cine o să voteze, or candidatul X a demonstrat deja că poate face multe — a mărit pensiile și salariile, a promis drumuri bune și gaze mai ieftine, ba chiar s-a înțeles cu un „prieten” că-i va asigura pe fermieri cu motorină… Am încercat să-i explic distinsei doamne că nu acestea sunt atribuțiile unui președinte și că acesta speculează (și face un mare păcat!) cu nihilismul politic al oamenilor, dar aceasta a dat a lehamite din mână — chipurile, nici nu vreau să aud nimic, fiindcă acesta este omul care merită votul meu și basta! Acum, profitând de ocazie, vreau să-i comunic acestei doamne, precum și altor sute și mii de alegători, măcar câte ceva din atribuțiile președintelui și nu așa, la ureche, dar conform Constituției. Așadar, în acest cel mai important document de stat nu se spune nimic despre benzină, motorină, gaze sau mărire de salarii și pensii. Atribuțiile președintelui sunt altele decât acelea care se afișează: promulgarea legilor, dizolvarea parlamentului, desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și numirea guvernului (după consultare cu parlamentul), politica externă, domeniul apărării, numirea judecătorilor (la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii), conferirea decorațiilor și titlurilor de onoare (poate cea mai iubită și preferată atribuție) și altele câteva, dar nu cele legate de bani și tot ce ține de ei.
În concluzie: dacă cineva dintre candidații la funcția de președinte, indiferent cine este acesta!, vă promite drumuri bune, salarii mărite, motorină gratis sau gaze ieftine — dați-i papucii! Acesta chiar nu vă merită votul…