Istoria lui Cătălin a început în clasa a IX-a. Pe atunci prima dată a interacționat cu termenul Consiliu de Elevi. În vremea aceea, mandatul de președinte îl exercita Tudorina Deșan și Cătălin fuse-se ales ca reprezentant din partea clasei sale.
Fiind foarte curios la vârsta sa, băiatul se informase și a aflat că într-o instituție este posibil să activeze mai multe consilii de elevi și venise cu inițiativa de a înființa un consiliu junior cu clasele a V – a VIII – a. „Astfel, din septembrie 2019 până în prezent sunt președinte în Consiliul Elevilor Junior. Primul an în calitate de președinte de consiliu a fost foarte complicat din punct de vedere emoțional. Cred că o cauză ar fi lipsa experienței, însă cu timpul cu toții ne-am fortificat foarte mult în domeniul respectiv și am învățat să facem față tuturor provocărilor. Până în prezent, am organizat multe activități, am participat în multe campanii, avem chiar propriile campanii care le implementam.
Printre campaniile create de acești copii minunați se enumeră următoarele:
Cu Consiliul de Elevi din școală:
- Și tu ești Moș Crăciun, ajută-l pe Marcus
- Campania 30 de ani de succes
- Campania „Elevul informat este protejat”
Cu Consiliul Raional al Elevilor:
- Campania „Elev informat = elev Protejat”
Cu Consiliul National al elevilor: mai multe chestionare despre Bacalaureat, relațiile elev-elev, elev-profesor.
„Întâmplător de pe rețelele de socializare, în primăvara anului 2020, am aflat despre Uniunea Elevilor din Moldova (UEM). Am fost membru până în anul 2021. Aici m-am informat mai mult despre drepturile elevului și mijloacele prin care le putem promova”.
Din anul 2020, Cătălin este membru în Consiliul Raional al Elevilor (CRE). Este o structura reprezentativa a elevilor la nivel de raion. In anul 2021 a candidat la funcția de președinte a acestei structuri, și iată că acum, este și aici președinte. „Este într-un fel complicat să coordonezi așa o structură, deoarece este o responsabilitate mare ca să rămână cu ceva în istorie acest mandat”.
În primăvara anului 2021 Cătălin a devenit membru la Consiliul National al Elevilor (CNE). Aceasta este o structură reprezentativă a elevilor la nivel național. „Recent am avut atelierul trei ofline. Este și a fost o experiență WOW”.
Chiar dacă Cătălin este un elev foarte activ și admiră ceea cu se ocupă în prezent, el nu-și vede viitorul în Republica Moldova. „Dacă sincer nu mă văd în Republica Moldova. Consider că la noi nu sunt atât de multe oportunități de dezvoltare, comparativ cu alte state. Din experiența mea, pot spune ca sistemul nostru din Republica Moldova a rămas cu mult în urmă. Chiar dacă vii cu o propunere de ceva modernizare la un oficial, e mică probabilitatea să se realizeze ceea ce îți dorești. Însă, în același timp, consider că Moldova are viitor. Chiar recent fiind la al 3-lea atelier in cadrul CNE, pot spune că sunt tineri foarte ambițioși care sunt gata sa treacă prin foc, doar ca sa aducă schimbarea. Asta nu înseamnă ca nu v-or pleca în străinătate, dar noi, generația tânăra mereu ne v-om întoarce cu schimbarea acasă”.