Asimov, omul care a prezis evenimentele actuale cu 60 de ani în urmă, dovedind că orice viziune poate deveni realitate

0
51148
Isaac Asimov, 1985 by Yousuf Karsh

  Isaac Asimov este un scriitor SF extrem de apreciat, al cărui stil a revoluționat această nișă și a inspirat generații întregi de cititori de toate vârstele. Dar puțini sunt conștienți de faptul că unele dintre ideile sale au devenit realitate în timp.

Isaac Asimov și-a imaginat, în cărțile sale, o sumedenie de tehnologii, civilizații și, în total, cum va evolua omenirea peste secole. Iată că o parte dintre aceste „accese” de imaginație s-au întâmplat deja.

Într-un articol publicat în data de 16 august 1964 în publicația The New York Times, Isaac Asimov a încercat să prezică cum va arăta omenirea în zilele noastre și care sunt tehnologiile de care se va bucura.

Suntem în 2023, iar roboții devin din ce în ce mai prezenți în viețile noastre, călătoriile interstelare fiind pe punctul de a-și lua „având”, în anii imediat următori. Ce-i drept, se prea poate să fi supraestimat un pic viitorul, însă elementele de bază sunt acolo. Roboţii nu vor nici prea buni, nici prea populari până în 2014, dar ei vor exista. Dacă maşinile de calcul sunt atât de inteligente astăzi (n.r.: se referă la computerele IBM ale perioadei), atunci ce nu s-ar putea face în 50 de ani? Vor fi astfel de computere, mult mai mici, care vor deveni creier pentru roboţi”.

În zilele noastre, avem telefoane mobile, adică acele creiere mici la care se referea Asimov, dar și inteligență artificială care poate fi atașată unui robot fizic destul de ușor.

Mâncarea, la un click distanță

„Micul dejun va fi comandat cu o seară înainte pentru a fi gata la o anumită oră în dimineaţa respectivă din mâncare semipreparată care va fi păstrată în frigider până când va fi gata pentru procesare“, descria, de asemenea, Asimov viața ușoară a oamenilor, scrie playtech.ro.

În definitiv, trebuie să ne gândim că imprimantele 3D există deja de ceva vreme. În plus, acum avem la un click distanță aplicații precum Glovo sau Uber Eats, care fac legătura dintre noi și restaurante.

„Până în 2014, panourile electroluminescente vor fi tot mai folosite. Tavanele şi pereţii vor emite o lumină slabă şi într-o varietate de culori care se vor schimba la o atingere de buton”, scria, de asemenea, acesta.

Ce-i drept, deși vorbim despre o oarecare exagerare, iată că avem, în ziua de astăzi, surse alternative de a produce energie. Încă nu sunt atât de populare încât să le folosească absolut toată lumea, dar drumul pare pavat deja înspre o astfel de direcție. Cât despre iluminarea interioară, casele inteligente par să fi rezolvat deja acest aspect.

„Opacitatea ferestrelor se va schimba automat în funcţie de intensitatea luminii care trece prin ele”, mai prevedea Asimov pentru 2014. Acest concept s-ar putea materializa mai repede decât cel cu panourile. Totuși, abia a fost scos din uz becul clasic, mare consumator de energie. Vom mai avea de lucru la acest capitol.

„În 2014, maşinăriile vor putea fi capabile să facă mare parte din slujbele care implică rutină. Omenirea va avea astfel o cursă a înarmării cu maşinării bune. Dar asta va avea consecinţe asupra sănătăţii psihice, astfel că îndrăznesc să spun că psihiatria va fi cea mai importantă specializare medicală”, prezicea, de asemenea, cunoscutul scriitor de romane SF.

SURSA: stiripesurse.ro

 

 


Articolul precedentIstoria numelor județelor din România: de unde vine denumirea lor…
Articolul următorCum să cureți fierul de călcat cu doar puțină sare: Un truc simplu și eficient
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.