Multe amintiri dragi din copilărie le păstrez cu mare grijă în inima şi sufletul meu, pentru că în acea perioadă îmi părea totul simplu, veşnic, inocent şi cunoscut. Am avut o copilărie fericită alături de părinţi, bunici, surori, verişori şi vecini, care erau omenoşi, înţelegători şi săritori la nevoie. Iar noi, copiii din mahala, îi imitam pe cei adulţi, ne străduiam să facem lucruri frumoase şi, după cum ne părea nouă, foarte utile.
În clasa a doua citisem o carte ”Timur şi echipa lui”, pe care am povestit-o copiilor din mahala. O povestire captivantă despre faptele altruiste ale lui Timur şi prietenilor săi. Am decis să formăm echipa noastră şi să ajutăm pe cei bătrâni, dar pe ascuns, fără ca ei să ştie de fapta noastră ”frumoasă”. În mahala erau doi bătrânei, moş Pahonea şi baba Nastasia. Erau harnici, primitori şi deseori ne alintau cu dulciuri şi multe bunătăţi pe care le păstrau în bufet, un dulap de sufragerie. La începutul verii baba Nastasia şi-a rupt mâna, iar pe moş îl dureau picioarele. Tare se mai frăsuia sărmana femeie că nu va putea culege cireşe să facă compot, să prăşească porumbul şi ceapa, avea multă ceapă, cum va reuşi s-o îngrijească… Cireşele erau coapte, iar în grădină avea un lot mare de ceapă verde, se arăta să fie o recoltă bogată. Noi am hotărât să-i ajutăm. Seara, când bătrâneii s-au culcat, noi am intrat în grădina gospodarilor, am scos toată ceapa, poate nu chiar toată, era întuneric şi nu se vedea bine şi am dus-o lângă ieslea unde dormea Joiana. Fericiţi şi mulţumiţi de isprava noastră, am plecat acasă. Deşi ne-am înţeles să ţinem în secret ”actele de eroism”, a doua zi toată mahalaua vorbea despre ”altruismul” nostru… Au urmat lungi discuţii, ne-au vorbit despre plantarea, recoltarea cepei şi nu numai… Cum s-au înţeles părinţii cu bătrâneii noi nu ştim, dar în ziua aceea şi toată vara am fost foarte cuminţi, am cules cireşele, am cărat apă, am adunat iarbă pentru Joiana. Iar alte încercări de a face ”binefaceri” pe ascuns au eşuat, căci baba Nastasia era permanent cu ochii pe noi şi intra în casă doar după ce ne vedea împrăştiaţi pe la casele cui ne are. Copiii vor să fie maturi, vor să facă fapte măreţe, să ajute, dar deseori intenţiile lor bune au un final nu prea fericit, din cauza lipsei de experienţă, care vine odată cu timpul.
Află și alte amintiri din copilăria sorocenilor aici – observatorul.md/tag/amintiri-din-copilarie
