Alegerile locale generale de duminică au transformat toată lumea în comentatori și analiști politici, iar faptul că rezultatele obținute de cutare formațiune politică sau de cutare candidat au însemnat ceva firesc, în unele cazuri, ori o senzație, în alte cazuri, este o reflecție a stării de spirit în societate și o recunoaștere în plus a vorbei înțelepte din popor — „ceea ce ai căutat, aceea ai găsit”. Or, cum se întâmplă în astfel de cazuri, o a treia cale nu există, decât să te bați cu pumnul în piept ori să-ți torni cenușă pe creștet.
Ce-i drept, cu bătutul în piept stăm mai bine decât cu cenușa, fiindcă nu prea cunosc cazuri când vreun lider politic de la noi să fi fost obiectiv „până în pânzele albe” când este vorba despre rezultatul obținut de formațiunea sa. Când afirm acest lucru am în vedere, în primul rând, faptul că (și) după alegerile locale generale din 5 noiembrie există motive plauzibile pentru ca unii lideri politici să plece din funcțiile elective pe care le ocupă, în cel mai bun caz, iar formațiunile politice pe care aceștia le reprezintă să nu mai mozolească ochii electoratului și să-l ducă în derută. Este de ajuns să „tragi cu coada ochiului” la unele scoruri electorale ca să-ți dai seama că nu de șaizeci și ceva de partide are nevoie astăzi Republica Moldova. Nu de alta, dar când un ditamai partid „câștigă” doar câteva zeci de voturi, ar trebui să existe o singură cale — spre groapa cu gunoi a istoriei. Și dacă această cale este unica pentru zeci de formațiuni politice, multe dintre care au doar doi-trei „lideri” și o ștampilă, de vină nu este electoratul, care mereu este pus în situații stupide.
Bunăoară, mai multă lume se dă acum cu părerea despre rezultatul obținut de partidul de guvernământ care, conform tradiției, se află sub lupa atât a prietenilor, cât și a neprietenilor. Părerile sunt diferite — de la „un succes incontestabil” până la „un dezastru așteptat”, iar adevărul, după cum se întâmplă în astfel de cazuri, este undeva pe la mijloc. Or, dacă din punct de vedere cantitativ lucrurile ar părea că merg bine — în 19 raioane PAS a obținut cel mai bun scor (aceasta nu înseamnă și majoritatea, care încă trebuie legiferată, ceea ce nici pe departe nu este ușor de obținut), iar Republica Moldova, încet, dar sigur, se colorează în galben, în detrimentul roșului, din punct de vedere cantitativ lucrurile nu stau la fel de bine, cel puțin din două puncte de vedere. Unu: rezultatele obținute ar fi putut să fie mult mai bune dacă cei de la guvernare ar mai fi lăsat din orgolii și din interese meschine. Doi: și în cazul PAS-ului s-a demonstrat, încă o dată, cât de adevărat este principiul popular în sport — „este mai ușor să ajungi pe Olimp, decât să te menții acolo”. Cu părere de rău, experiența altor guvernări, care odată văzându-se cu sacii în căruță au avut impresia că l-au apucat pe Dumnezeu de barbă, dar ulterior au fost coborâte cu picioarele pe pământ, fără șanse de a reveni acolo unde ajunseseră fie datorită meritelor, fie datorită hazardului, nu a fost luată în seamă. Unica scăpare constă în faptul că mai există timp suficient (până la prezidențiale un an, iar până la parlamentare aproape doi ani) pentru a trage concluzii și a opri turnatul de apă la moara celor care nu văd cu ochi buni viitorul european al Republicii Moldova.
De altfel, acest scrutin, pe lângă alte lecții de învățat, a spulberat și două mituri, cel puțin. În primul rând, alegerile locale nu înseamnă doar imaginea unei persoane anume (care urmează a fi aleasă). Cazul de la Orhei, unde a câștigat o persoană anonimă (cu aproape 70 la sută din voturi!!!), reprezentanta unui partid și mai anonim, trebuie să ne învețe ceva — dacă în câteva zeci de ore, câteva mii de oameni pot fi reorientați de la un candidat spre un alt candidat, aceasta scoate în evidență nu puterea de convingere a celor care odată scoși afară pe ușă intră pe geam, dar slăbiciunea celor care nu sunt în stare să apere democrația și să readucă lucrurile la normalitate. În al doilea rând, este naiv să credem că lupul își poate schimba și blana, și năravul și că datul peste mână în ultimul moment este o panacee. Scoaterea din cursă, în ultimul moment (deși acest lucru se putea face mult mai înainte — probe au existat mai mult decât suficiente), a concurentului electoral care și-a bătut joc de toată lumea a avut un efect invers. Votul celor deprinși să trăiască din furat (după cum au recunoscut ei înșiși — „a furat, dar ne dă și nouă”) a mers la concurenți electorali cu aceleași „viziuni” și, din cauza acestui fapt, s-au încurcat toate ițele. Unii au câștigat nesperat din primul tur, iar scenariile care vor derula în consiliile nou alese ar putea fi interzise cardiacilor.
Și încă ceva. Pe lângă rezultatele înregistrate la 5 noiembrie, alegerile locale pot fi privite și ca un „sondaj” cu bătaie lungă. Chiar dacă un astfel de scrutin nu poate fi considerat un fel de „poligon experimental”, în opinia mea, s-au conturat cel puțin doi candidați ai Maiei Sandu la alegerile din toamna-iarna anului viitor. Cine sunt aceștia nu vă spun, fiindcă părerea mea ar putea să nu corespundă cu a Dumneavoastră…
