Răspunsul la întrebarea „Dar eu, pentru cine votez duminică, 28 septembrie?” frământă mai multă lume, cu siguranță!, deși… totul este la suprafață – eu, bunăoară, nu o să votez pentru/împotriva PAS-ului, Maiei Sandu, cutare Bloc electoral, pentru o furtună sau alt cataclism care este pe cale să se producă.
Eu voi vota, cu siguranță!, pentru propriul prezent și pentru viitorul copiilor și nepoților mei, deoarece de soarta și viitorul copiilor și nepoților politicienilor se ocupă ei însăși sau, cel puțin mimează această luptă, în adâncul sufletului mulți din ei sperând că visele lor urâte, în care predomină războiul și imprevizibilul nu se vor realiza și că vor merge înainte, într-o lume plină de pace și stabilitate pe spatele altora, în speță a celor pe care astăzi îi fac cu ou și oțet.
Știu că mai multă lume se scarpină la ceafă citind programele electorale ale concurenților electorali și se miră de cât de ingenioși au fost acei care au plămădit aceste „opere literare”, dar nu este cazul să ne frământăm mințile, fiindcă mulțimea de foi volante, pliantele, lozincile încurajatoare, recitalurile de cântece, escapadele în localitățile unde de multă vreme cu călcase picior de politician, întâlnirile cu cetățenii/alegătorii chiar au puțină relevanță sau chiar nu au o semnificație demnă de atenția noastră. La fel și dezbaterile electorale nu cred că vor da răspuns la multiplele întrebări care persistă or, din experiența campaniilor electorale precedente cunoaștem că acestea s-au transformat într-o arenă de reglat conturile și de etalat propria deșteptăciune, într-un ring de box, în care, dacă nu ar fi prezenți moderatorii, s-ar vărsa nu doar muci (de la smiorcăirile unor concurenți disperați să se vadă în parlament), dar și sânge, deoarece sunt și politicieni pe care îi mănâncă palmele. Și aceste metamorfoze au o explicație – în cazul actualelor alegeri parlamentare, spre deosebire de cele locale și prezidențiale, nu poate fi vorba despre lupta de idei sau de programe, dar de vectorul extern al Republicii Moldova, despre încotro ne vom îndrepta tălpile – spre Uniunea Europeană sau spre Federația Rusă. Restul este beletristică…
Adică, peste doar zece zile vom avea alegeri cu o tentă eminamente geopolitică, iar promisiunile de tot felul nu sunt decât o dorință pasageră de a păstra cursul actual al republicii și de a ne apropia decisiv de Paris sau Roma, București sau Madrid, pe de-o parte sau de a schimba vectorul extern și a ne apropia, la fel de decisiv, de Măgădan și Vorcuta, Uxta și Usuriisk. Toate celelalte ingrediente specifice unei campanii electorale – salarii, burse și pensii majorate, îndemnizații fabuloase la naștere și moarte, drumuri, scoli, grădinițe de copii reparate și renovate, relații bune cu toți vecinii, locuri de muncă bine plătite, amenajarea terenurilor de joacă, construcția de apeducte și canalizare în toate satele și orașele, aducerea diasporei acasă și atâtea altele nu sunt decât vorbe goale, de umplutură, destinate urechilor celor care mai preferă să trăiască într-o lume a iluziilor deșarte. De altfel, experții zic că programele electorale, într-o țară democratică și civilizată, sunt principalele instrumente prin care concurenții electorali încearcă să atragă alegătorii. Acest deziderat nu este, însă, valabil și pentru Republica Moldova, unde politica constă mai curând din lupta dintre personalități decât între doctrine. Ca să nu mai zic că, programele electorale a multor concurenți scot în evidență tendința acestora de a depăși atribuțiile care i le acordă statutul și, implicit, vin în discordanță cu prevederile constituționale.
Și totuși, chiar dacă cele menționate mai sus nu emană o mare doză de optimism lucrurile nu stau tocmai așa. Există concurenți electorali, cei drept, cu șanse diferite de accedere în viitorul legislativ, care chiar sunt în stare să ne asigure continuitate și stabilitate, să-și onoreze promisiunile electorale, fiindcă pe parcursului ultimilor ani au demonstra că visul european nu mai este o utopie, dar unul perfect realizabil. Rămâne doar ca la 28 septembrie să culegem ceea ce am semănat în toți acești ani, deși va fi al naibii de greu. Or, după numărarea voturilor și redistribuirea mandatelor am putea trăi cea mai mare dezamăgire, fiindcă cineva nu a dorit să calce pe propriile orgolii și nu a fost în stare să salveze prezentul și viitorul nostru.
Tare mă tem că din nou va fi actuală înțelepciunea din popor despre mintea moldoveanului de pe urmă…
