Agricultor: “Așteptăm mila Domnului să ne trimită ploaie, în caz contrar ajungem la criză alimentară”

0
73

În ultimii ani, Repblica Moldova se confruntă cu o situație nefavorabilă în ceea ce privește agricultura, cu toate că pământul reprezintă o ramură foarte bogată în țară. Din cauza iernii fără zăpadă și a primăverii fără ploi, agricultura este supusă la un șir de riscuri cu un impact negativ ca: secetă, alunecări, alte calamități naturale. Despre situația agriculturii și problemele cu care aceasta se confruntă la moment, ne oferă mai multe detalii,  fermierul de pe meleagurile sorocene Constantin Dragan.

– Ce suprafață de teren agricol prelucrați și ce culture agricole cresteți pe acest teren?

În prezent gospodăria prelucreaza în jurul la 750 ha. Pe acest teren creștem diferite culture, dar de baza sunt pomicultura si cerealele. Avem 12 ha de livadă, dintre care 10 mere si 2 ha de prune. Pe celelalte 738 ha cultivăm grîu, foarea soarelui, porumb si alte culture furajere.

– Care sunt cele mai frecvente probleme în activitatea de zi cu zi a unui fermier?

Cred că nu numai eu, dar si ceilalți fermieri se întîlnesc cu unele și aceleași greutăți. Suntem o Republică, unde ramura de bază este agricultura, și trebuie să fie implementată o strategie de bază în această direcție, noi an de an ne întâlnim cu diferite probleme. La început de an, când se prelucrează pământul și se seamănă culturile agricole, apoi toamna la recoltare – brusc se ridica prețurile la combustibil, care automat duce la creșterea prețurilor producției.

O altă problemă este realizarea producției. Nu avem posibilitatea de a realiza producția la direct, de aceea suntem nevoiți să vindem producția la intermediari cu un preț mult mai mic decât cel de pe piața agricolă. O altă problemă, cu care tot mai des ne întâlnim în utimul timp, este situația climaterică. Dacă nu-i îngheț primăvara,  afectează livada și celelalte și am putea să ne așteptăm la secetă sau la grindină.

– Ce prognoze vă faceți pentru anul curent ?

Anul acesta, o sa fie un an foarte dificil pentru agricultori. Iarna a fost fară zăpadă, iar primăvara fară ploi. De când activez în acest domeniu, înca așa secetă n-am întâlnit. Acum câteva zile o plouat, măcar asta mă bucură, dar e prea puțin. În anii buni mai irigam o parte din câmpuri cu apă din lacul din apropiere. Acum și acesta aproape e sec.

Care sunt cele mai afectate culturi și ce este posibil de intreprins pentru a deminua pierderile?

În  prezent cele mai afectate câmpuri sunt cele  însemințate cu grâu. Circa 60% din terenurele agricole însemințate cu grâu sunt distruse de secetă. Pierderile sunt enorme. Asteptăm mila Domnului să ne trimită ploaie, sa le recultivăm cu alte culture, în caz contrar ajungem la criză alimentară.

– Care, după părerea dvs, este soluția de ameliorare a situației din agricultură?

Unica soluție, la moment, o văd numai în faptul că conducerea țării să se întoarcă cu fața spre agricultori. Sunt necesare mai multe subvenții din partea statului, cointeresarea fermierilor la recoltarea și prelucrarea unor culture, care ar contribui la realizarea produsului final la un preț avantajos, dar nu a materiei prime.

Stabilirea unor noi piețe de desfacere, care ne vor face producția agricolă concurentă. Sunt și alte soluții – totul în dependență de cultura de bază pe care o cultivezi și în modul cum o prezinți pe piață. Ar fi binevenită și acordarea creditelor pentru agricultura la un procent scăzut, ca să fie posibil să se facă mai multe investiții.

Doina Purici, studentă FJȘC, USM


Articolul precedentVremea își face de cap: de la +15 la +28 și înapoi, la + 18.
Articolul următorAstăzi a apărut o nouă ediție a ziarului Observatorul de Nord
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.