Află în ce condiții vor merge la școală copiii sorocenilor, care se află peste hotare

0
97

 Cu câteva zile înainte de începerea noului an de învățământ, elevii, părinții și profesorii se interesează în ce condiții se va desfășura procesul de studii, în plină pandemie. Noi deja v-am informat despre condițiile impuse de autorități.

Astfel, pentru a începe anul de studii cu prezență fizică este necesară imunizarea a cel puțin 70 la sută din angajații instituției. Or, conform datelor oficiale, aproape 70 la sută din angajaţii sistemului de educaţie din Republica Moldova refuză vaccinarea.

 Pe de altă parte, în raionul Soroca lucrurile stau bine. După cum ne-a relatat doamna Angela Mușenco, șefa Direcției raionale Învățământ Soroca, la începutul  săptămânii trecute, în instituțiile de învățământ din raion erau imunizați cadre de conducere – 76,2 la sută, cadre didactice – 61,3 la sută, cadre nedidactice – 61,2 la sută, personal auxiliar – 59 la sută.

Dat fiind faptul că mai mulți soroceni au copii și nepoți peste hotare, vă prezentăm cum se prezintă situația în unele țări europene. Astfel, mai multe din acestea au luat deja măsuri concrete pentru deschiderea anului școlar în contextul pericolului tulpinii Delta, informează digi24.ro, citată de MOLDPRES.

Elevii francezi vor veni la școală după patru scenarii, în funcție de situația epidemiologică. În cazul în care într-o clasă un copil este depistat pozitiv, atunci toți elevii nevaccinați vor învăța de la distanță timp de o săptămână. Cei vaccinați vor veni în continuare la școală. Iar în cazul în care un elev s-a infectat, iar vârsta copiilor din clasa lui este sub 12 ani, atunci toți vor învăța online.

În scenariul roșu, dar și în cel portocaliu, elevii de gimnaziu vor veni la școală pe rând, adică jumătate în format fizic, în timp ce cealaltă jumătate va învăța online.

Masca de protecție rămâne obligatorie în clasă în scenariile verde și galben și va trebui purtată și la exterior dacă numărul cazurilor este în creștere. Cu acordul părinților, tinerii vor putea fi vaccinați în centrele deschise în apropierea unităților de învățământ.

În Franța, 80% dintre profesori sunt imunizați.

Procentul este asemănător și în cazul dascălilor din Italia. Aici, experții din domeniul sănătății au recomandat ca măsurile de protecție de anul trecut să fie respectate și din septembrie. Purtarea măștilor și păstrarea distanței sunt două dintre ele.

Și în Spania, școlile se vor deschide în format fizic. La ore, elevii trebuie să păstreze o distanță mai mare unul față de celălalt, de 1,5 metri. De asemenea, copiii cu vârsta de cel puțin șase ani vor purta masca de protecție.

În Marea Britanie, fiecare regiune ia măsuri separate, dar ține cont de regulile generale stabilite de epidemiologi. De exemplu, în Scoția, în cazul în care un elev este testat pozitiv, atunci se va izola 10 zile.

Cei care intră în contact direct cu elevul infectat, se vor izola la rândul lor, dar numai până vor face testul, iar dacă rezultatul este negativ pot participa la ore în format fizic.

Foto: abc13.com


Articolul precedentSoroca iese din TOP-ul raioanelor infectate cu COVID
Articolul următorMuzeul de Istorie și Etnografie din Soroca / VIDEO / SĂ NE AMINTIM
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.