Adolf Hitler a câștigat alegerile locale într-o țară din Africa: „Când eram copil, mi se părea un nume normal”

0
36

Un politician pe nume Adolf Hitler a câștigat pentru a cincea oară alegerile locale din Namibia. El afirmă că tatăl său nu era conștient de semnificația istorică a numelui atunci când l-a ales pentru fiul său, scrie tv8.md

Politicianul a obținut un sprijin considerabil din partea alegătorilor din circumscripția Ompundjia, câștigând 85% din voturi.

În vârstă de 59 de ani, Adolf Hitler Uunona reprezintă partidul de guvernământ SWAPO și a declarat de-a lungul timpului că nu are nicio legătură cu ideologia nazistă și nu aspiră la dominarea globală. El a menționat că, în copilărie, nu a acordat importanță numelui său și că abia în adolescență a realizat subtextul său sinistru.

„Când eram copil, mi se părea un nume complet normal. Abia pe măsură ce am crescut am înțeles că acest om voia să cucerească întreaga lume. Eu nu am nimic de-a face cu aceste lucruri”, a declarat politicianul.

Soția sa îi strigă acasă „Adolf”, însă în public el evită, de regulă, să folosească acest nume. Cu toate acestea, nu intenționează să îl schimbe: „Apare în toate documentele mele oficiale. Este prea târziu acum”, a explicat Uunona.

În ciuda numelui neobișnuit, alesul local se bucură de sprijin în regiunea sa și își îndeplinește cu succes atribuțiile politice.

Namibia, fosta colonie germană, păstrează numeroase denumiri de origine germană, iar prenumele precum Adolf nu sunt rare.

Autor: Constantin TCACI


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentUn minor din Soroca a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru două acte de jaf în plină stradă
Articolul următorFuego (49 ani) a decis să renunțe la unele alimente pentru a duce o dietă sănătoasă, bazată pe carne slabă, supe și lactate fără grăsimi, dar și mere. Artistul a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, că a scos definitiv din regimul său alimentar un produs care, spune el, face mult rău organismului uman. Citeşte întreaga ştire: Alimentul la care Fuego a renunțat definitiv: „Cel mai nociv pentru ființa umană”
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.