Banana este un fruct deosebit din punct de vedere al compoziției sale nutriționale, plin de beneficii sănătoase, fiind potrivită în programele de slăbire, mai ales când este încă ușor verde.
Însă există și acele persoane cărora le plac bananele dulci și foarte coapte, dar pe care nu le regăsesc de fiecare dată la supermarket. Așadar, nu le rămâne decât să aștepte zile întregi pentru ca ele să se mai îngălbenească. Ei bine, în funcție de ceea ce cauți, poți încetini sau accelera procesul de coacere cu un truc extrem de simplu, pe care îl poți face oricând acasă.
La ce truc să apelezi
Bananele sunt un fruct climateric, care continuă să se coacă și după recoltare. De obicei, ele sunt culese mai verzi, astfel încât să ajungă la punctul de vânzare în stare bună și să ofere o marjă de conservare la destinație. Însă cele prea verzi, aspre și oarecum fără gust nu sunt placul multora. Ei bine, pentru aceasta, există o modalitate simplă și eficientă pe care să o folosești de acum înainte. Îți va lua doar două minute și nu ai nevoie decât de un cuptor cu microunde, banane și o furculiță.
Cum trebuie să procedezi
Așadar, pentru început, trebuie să înfigi furculița în banană pentru a-i face câteva găuri în coajă, după care să o pui la încălzit în cuptorul cu microunde. Deoarece fructul se dilată atunci când dă de căldură, cel mai bine este să o pui în reprize de 30 de secunde, până când aceasta devine moale. Ce este important de știut este faptul că încălzirea bananelor la microunde este mai des folosită pentru a le coace decât pentru a le face mai dulci. În tot acest proces, amidonul nu se dezvoltă în mod natural, ceea ce face ca bananele să nu fie la fel de dulci.