Trist, dar adevărat: clasa politică moldovenească nu poate fără surprize, una mai dihai decât alta. Indiferent de ce natură ar fi acestea — din domeniul dreptului sau din sfera relațiilor interpartinice, matrapazlâcurile își ating scopul râvnit. Adică, comunitatea mai uită pentru o habă de vreme despre neajunsurile și problemele cotidiene și se avântă în discuții sterile și lipsite de orice perspective. Or, politicienii ce și-au pus în plan duc până la sfârșit, iar tradiționala vânzoleală și mimarea unor „tratative și consultări” nu sunt altceva decât ordinara aruncare de praf în ochii cetățeanului.
Adică, nu încape îndoială că lucrurile sunt bătute în cuie și doar cancelariile unde s-au copt astfel de scenarii mai rămân o enigmă (pentru unii). Astfel, ultima ispravă a clasei noastre politice este promovarea (deocamdată cu o doză mare de cinism și ipocrizie) a ideii de constituire a noii majorități parlamentare (sau, dacă doriți, a unei noi alianțe ori coaliție) compuse din PSRM și PDM. Ce-i drept, părțile implicate în proces se eschivează să dea un răspuns concret, limitându-se la unele declarații uneori contradictorii și controversate. Bunăoară, la una și aceeași întrebare a ziariștilor, să zicem cu privire la remanierile din guvern, care ar putea să aibă loc după eventuala asociere, protagoniștii răspund diferit — democrații afirmă că ar fi vorba de nu mai puțin de 4 portofolii în cabinetul Chicu, iar socialiștii vorbesc de doar două ministere, al economiei și de externe.
La drept vorbind, pare destul de stranie această doză de secretomanie și de incertitudine când vine vorba de lucruri mult prea importante, fiindcă nu cred că este cazul ca cuiva să-i fie rușine de mariajul iminent dintre cele două părți. Dacă astă toamnă a fost posibilă o coaliție monstruoasă dintre PSRM și Blocul ACUM, de ce nu ar fi posibil un pact dintre PSRM și PDM? Ba dimpotrivă, un astfel de parteneriat mi se pare chiar logic, dacă e să ținem cont de faptul că dintotdeauna aceste formațiuni politice, mai deschis sau mai voalat (vezi alegerile prezidențiale din toamna anului 2016), s-au sprijinit reciproc și astăzi sunt pe cale să facă ceea la ce toată lumea se aștepta. Adevărat, această coaliție nici pe departe nu mai poate fi poreclită „situativă”, cum a fost în cazul cu Blocul ACUM, dar ce mai contează acest fleac, când vine vorba de aflarea la guvernare.
Cum se zice în astfel de cazuri — scopul scuză mijloacele. Pe de altă parte, știu că multă lume, mai cu seamă susținătorii Blocului ACUM, privesc cu ochi răi o coaliție dintre PSRM și PDM, dar să stăm strâmb și să vorbim drept: de ce astă toamnă am tolerat ceea ce astăzi pare de netolerat? De ce atunci am închis ochii și ne-am îmbătat cu apă rece? Cine nu-și dădea seama atunci că din acel parteneriat nu va ieși ceva cu Doamne ajută? De ce ne-am îmbătat cu apă rece, dar nu ne-am dat două palme ca să ne trezim la realitate? Întrebări la care fiecare își găsește răspunsul său, iar eu cred că orice pas nesăbuit se plătește, lucru valabil și în cazul Blocului ACUM și în cazul democraților, cu siguranță.
Apropo, dacă cineva mai crede că astfel de alianțe se încropesc pentru că așa cere poporul sau că politicienii au terminat toate de făcut și se dau în vânt pentru a ferici alegătorii, chiar îmi pare rău. Or, politicienii (de altfel, care și orice alte ființe vii) își promovează propriile interese, iar dacă acestea se intersectează cumva cu interesele cetățenilor, atunci toate părțile sunt fericite. De data aceasta însă nu este cazul, fiindcă mai multe partide, inclusiv sau poate în primul rând PDM, nu sunt cointeresate în alegeri parlamentare anticipate. Vorba ceea, mai bine pasărea din mână (mandatul de deputat și o funcție în guvern) decât cioara de pe gard. Mai cu seamă că dezmembrarea PDM a început, dar nu se știe când aceasta va lua sfârșit. Înțeleg că Filip și K nu se dau bătuți, dar una este teoria și alta este practica. Cum se zice în popor, de la un bărbat bun femeia nu pleacă și dezertarea grupului Candu poate fi explicată.
De altfel, în situația democraților sunt mai multe formațiuni politice, care la fel nu-și doresc anticipate și la fel pe același motiv — cine știe dacă va nimeri X sau Y în legislativ. De aici și concluzia: nu există șanse plauzibile de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate și aproape în proporție de sută la sută actualul legislativ, într-o formulă sau alta, va funcționa până la începutul anului 2023. Nu același lucru se poate spune și despre guvern, care este mult mai vulnerabil și în orice moment poate fi supus remanierilor.
În fine, totul ce se face astăzi în politica moldovenească are un reper bine definit — alegerile parlamentare din toamnă. Orice ar face și orice ar zice cutare sau cutare politician, regruparea de forțe și scenariile care ni se propun vizează pregătirea de scrutin și în astfel de cazuri nu mai rămâne loc pentru logică și chiar bunul-simț. Mai cu seamă s-au încurcat rău lucrurile pe dreapta, unde deja se înghesuie cel puțin trei-patru candidați cu șanse, mai mici sau mai mari. Și când mă gândesc la ce ar putea să urmeze, mă strânge în spate…
