O femeie a fost mușcată de un câine maidanez în Soroca

0
869

O soroceancă în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital, după ce a fost mușcată de un câine al străzii. Autoritățile municipale se declară neputincioase în fața haitelor de maidanezi, metoda de evacuare a patrupezilor hoinari la gunoiștea orășenească nu ajută pentru mult timp.

Incidentul s-a întâmplat ieri, în jurul ore 16.00, în partea din deal a municipiului Soroca. Femeia a solicitat asistența medicală urgentă. Medicii i-au acordat primul ajutor medical, după care femeia a fost transportă la spital. Potrivit surselor din cadrul spitalului raional, soroceanca a fost internată în secția Traumatologie și urmează un tratament medical. Totodată, medicii i-au recomandat un vaccin antirabic.

Problema câinilor maidanezi nu este una nouă pentru municipiul Soroca. Chiar dacă de-a lungul anilor conducerea  orașului s-a schimbat, maidanezi rămân pe străzi. Am solicitat autorităților locale un comentariu. Iată ce ne-a spus viceprimarul municipiului Mihail Grabciuc:

 ”De această problemă se ocupă Direcția Gospodărie Locativ Comunală, cărei îi dăm indicații. Câinii sunt evacuați la gunoiștea orășenească.  Aceasta este metoda. Metoda de a steriliza noi nu o practicăm, deși am propus mai demult să se aloce bani pentru sterilizare, dar nu am primit o reacție. Nu avem dreptul să nimicim câinii, așa că evacuarea este unica soluție, acolo ei trăiesc și se alimentează. Situația este permanentă și gravă și nicăieri în lume nu e așa situație că câinii se plimbă prin oraș. Demult  trebuia să se facă un proiect, o stație de sterilizare a câinilor din oraș”.


Articolul precedentScăldatul impune un mare risc!
Articolul următorFOTOGRAFIA ZILEI: Stație de așteptare eco pe strada Calea Bălțiului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.