Încercarea Blocului Politic ACUM de a merge „la contact” cu socialiștii este mai mult un gest disperat decât o acțiune logică — acest lucru este ușor de înțeles dacă ținem cont de realitățile politice și de pericolul unor alegeri parlamentare anticipate, în rezultatul cărora blocul ar putea lua mandate mai puține decât cele 26 din prezent. Mișcările brouniene ale socialiștilor, ce ne amintesc de comportamentul unei veverițe în cușcă, la fel pot fi justificate — Greceanâi și K „cochetează” cu BP ACUM nu pe motiv că ard de dorința de a le pune neapărat sare pe coadă democraților, dar pentru că sunt strânși la perete și puși în situația ingrată de a alege din toate relele răul cel mic. Un lucru însă este greu de înțeles și de justificat: ce poate fi comun între cele trei formațiuni politice (PAS, PPDA și PSRM) și ce îi recomandă drept parteneri, fie și de moment, pe acei care, cu excepția participării la unele acțiuni de protest de conjuctură, în ultima vreme s-au măcelărit și s-au dat cu parul în cap fără nici o menajare? Or, cu excepția „pachetului social” și dezoligarhizare (aș vrea să cunosc și eu vreo formațiune politică parlamentară sau extraparlamentară care nu ar pleda pentru altceva decât bunăstarea oamenilor și eliminarea oligarhilor din peisajul politic) toate celelalte îi deosebește radical.
De altfel, există și în acest caz o explicație, poate mai puțin relevantă și plauzibilă. Pe de-o parte, cei din blocul ACUM au fost presați de mai mulți analiști și comentatori politici pentru a călca pe propriile principii și orgolii și a face acest pas deloc ușor și controversat, iar pe de altă parte, socialiștii au dat de înțeles că nu toate înțelegerile, cu și fără semnătură, trebuie neapărat respectate (vezi exemplul adus de Vladimir Voronin, care a demonstrat cât de „onești și principiali” sunt unii socialiști) și că se poate de jucat la mai multe capete. Cu ce se va finaliza această combinație dintre Tanda și Manda rămâne de văzut, dar șansele ca să iasă ceva mai de Doamne ajută sunt infime. Și nu din cauză că cineva este împotrivă ca lucrurile să revină în albia normală, dar din simplul motiv că nimeni nu crede că Racul, Broasca și Știuca pot trage în aceeași parte, or acest lucru este cel mai important. Nu zic, poate că au dreptate analiștii politici care împing ACUM-ul în brațele socialiștilor, dar ce vor zice cele câteva sute de mii de alegători care nu se prea pricep în combinațiile politicienilor și care nu au uitat de cei 30.000 de sirieni, de exemplu, care au fost un as din mâneca lui Dodon? Cum vor primi vestea acestui mariaj diabolic miile de protestatari care nu și-au dorit niciodată să plutească pe valurile vieții în aceeași barcă cu socialiștii? Ce vor zice acei care încă n-au uitat mutra înăcrită de ură a lui Bătrâncea, în timp ce rupea harta României Mari? Sau cine mai crede că socialiștii vor dori să revină la vechiul sistem electoral, dacă prin aportul lor decisiv s-a schimbat votul proporțional cu cel mixt?… Întrebări deloc retorice, nu-i așa?
Despre geopolitică nici nu cred că mai este cazul să vorbim, fiindcă ne stricăm gura degeaba. Partidele componente ale blocului ACUM chiar dacă și-au exprimat în repetate rânduri orientarea pro-Uniunea Europeană, în realitate, cu o râvnă demnă de fapte mai bune, mereu au ignorat unioniștii europeniști care, dorește cineva sau nu dorește, formează o pătură politică serioasă și în continuă creștere, un segment de electorat care poate înclina balanța în partea cea bună. Adică, o eventuală alianță cu PSRM ar însemna și o trădare a năzuințelor celor care nu mai doresc să fie sufocați de îmbrățișarea ursului. Bineînțeles, părtașii îmbârligării ACUM cu PSRM găsesc fel de fel de scuze, dorind să liniștească lumea cu povești de genul „nu este vorba de o coaliție sau de o alianță, dar de o… înțelegere temporară”, ceea ce ar însemna un fel de „unire cu Dracul pentru a trece podul”. Numai că ceea ce este valabil pentru poveștile de adormit copiii nu mai ține când este vorba de viața reală, în care nu există loc pentru interpretări și experiențe. Pe unde mai pui că „nimic nu este mai veșnic decât temporarul”.
În fine, invitația la negocieri trimisă de ACUM socialiștilor și invers nu s-a materializat încă cu ceva palpabil. Cum și era de așteptat, nici ACUM, nici PSRM nu au răspuns ca pionerul „Întotdeauna gata!”, dar.. și-au anunțat, mai mult de nevoie decât de voie, disponibilitatea de a crea „ceva”, dar… numai după îndeplinirea unor condiții greu de digerat — bunăoară, socialiștii doresc acordarea unui statut aparte limbii ruse, boicotarea totală a blocului NATO și așa mai departe. Ce ar însemna aceasta? Nimic altceva decât o încercare de a bate șaua ca să se priceapă calul — nu de ACUM are nevoie astăzi PSRM și invers. Iar faptul că doi deputați socialiști de la Bălți au declarat recent că organizația de partid din „capitala Nordului” crede că o alianță cu PDM este benefică, ar putea să mă scutească de alte comentarii, dar mai bine să așteptăm nițel…
