Termenul patentei de întreprinzător a fost prelungit până la 31 decembrie 2019

0
37

Termenul patentei de întreprinzător pentru comerțul cu amănuntul va fi prelungit până la 31 decembrie 2019, potrivit unor modificări legislative care au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, transmite moldpres. Conform prevederilor, patenta de întreprinzător pentru comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioşcuri (gherete), pavilioane şi din autovehicule va fi extins până la 31 decembrie anul viitor. Noile modificări se referă și la comerțul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone, cu condiţia respectării cerinţelor sanitar-epidemiologice privind depozitarea, păstrarea şi comercializarea lor. Termenul patentei se va extinde doar la titularii care la data de 31 decembrie curent vor deține patente pentru aceste activități.

În prezent, mai sunt valabile circa 9400 de patente în comerţul cu amănuntul.


Articolul precedentFemeile rrome încurajate să participe la un program de instruire electorală și la alegeri
Articolul următor25 decembrie 2018 este ultima zi în care contribuabilii pot achita impozitul pe avere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.