Istoria nu poate fi arsă pe rug

0
109

Centenarul Marii Uniri este o sărbătoare mare a tuturor românilor și nu numai. Unirea Basarabiei cu Țara au votat-o și alte etnii: ruși, evrei, polonezi, ucraineni… În istorie există o legitate — poporul este acela care comandă, iar personalitățile doar execută. Zgura timpurilor rele nu a îndrăznit să se așeze pe numele marilor înaintași care au înfăptuit Unirea. Și-au pierdut tinerețea și frumusețea sufletească în închisorile comuniste pentru Neam și Țară. Iar noi, urmașii lor, n-avem dreptul să-i uităm. Generația în vârstă este datoare să transmită adevărul istoric al neamului.

S-au organizat în Anul Centenar multe activități semnificative: 27 martie — Ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă; 13 martie — Ziua votării moțiunii de Unire la Soroca; Ediția a V-a a Universității Populare de Vară „Constantin Stere”; lansări de cărți; expoziții; conferințe; concerte, un eveniment important, în contextul sărbătorii, a fost vizita delegației Colegiului Național „B. P. Hajdeu” de la Buzău, una dintre cele mai bune instituții de învățământ din Buzău și a treia din Țară.

Delegația a fost găzduită cu mare deschidere de direcția, colectivul profesoral și elevii LT „Ion Creangă” din mun. Soroca, cu care am semnat, acum trei ani, Protocolul de colaborare. Delegația de la Buzău a fost condusă de către neobosita profesoară de istorie Elena Viorica Năstăsoiu, care în anul 2010 a demarat în raionul Soroca proiectul „Fratele meu de peste Prut”. În această perioadă frații noștri de peste Prut au făcut donații de carte, calculatoare, proiectoare, hăinuțe pentru copiii din familiile cu mulți copii. Proiectul a fost implementat în școlile din mun. Soroca, satele Vasilcău, Volovița, Vărăncău și Egoreni. Evenimentele principale s-au desfășurat în perioada 25-28 noiembrie la LT „Ion Creangă”, care a pregătit un program plin de conținut, în contextul sărbătorii Marii Uniri.

Au fost prezentate ore demonstrative apreciate de către profesorii de la Buzău (limba română, chimie), atelier ”master-class”. Elevii care au participat la concursul de eseuri despre patria noastră România au fost menționați cu premii bănești în sumă de 200, 500, 1000 de lei. S-a organizat un program artistic comun foarte emotiv, într-o atmosferă frățească. Au fost la teatrul „Veniamin Apostol”, la spectacolul de zile mari „Ai zis ceva…”, s-a organizat o cină festivă cu cântec, dans și poezie. Delegația de la Buzău a vizitat și Gimnaziul „Grigore Vieru” de la Vasilcău. A fost o zi plină de istorie, poezie și prietenie frățească cu ore demonstrative, program artistic dedicat Zilei Naționale a României… Centrul Cultural Român „Constantin Stere” a organizat un duplex Soroca-Buzău, care a fost o oră de istorie adevărată. Au participat profesori, liceeni, studenți. Impresionante comunicări au prezentat profesoara Elena Năstăsoiu, studenții Alexandru Drăghici, Dinu Petruț de la Buzău. De la Soroca au participat la duplex Alexandru Bobeică, care a lansat cartea „Sfatul Țării — stindardul mișcării de eliberare națională”, Nicolae Bulat, care a prezentat expoziția „Soroca în perioada interbelică”, eleva Ana-Maria Halupneac. S-au făcut trimiteri la prietenia strânsă dintre soroceanul Constantin Stere și buzoianul Alexandru Marghiloman.

VEDEȚI AICI UN FILMULEȚ REALIZAT DE REDACȚIA Observatorul de Nord la 1 decembrie, 2018:

Din anul 1918 a început construcția podurilor peste Prut. Din 1993 s-au ridicat poduri de carte dintre Buzău și Soroca, poduri între Țară și Soroca, podul Limbii Române, podurile lui Dumnezeu și Grigore Vieru, parteneri în proiect fiind și Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Așa vom face UNIREA! Așa să ne ajute DUMNEZEU!
Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect: domnului director Anatol Iavorschi și doamnei director adjunct Olga Gherghilijiu de la LT „Ion Creangă”, doamnei directoare a Gimnaziului „Grigore Vieru” din Vasilcău, Iuliana Solovei, colectivelor profesorale și elevilor. Ați fost la înălțimea istoriei!
„Scriu nu pentru că sunt poet, ci pentru că am văzut în copilărie cum curge Prutul. Cred că venea de undeva din Cer”. (Gr. Vieru). Vă rog să meditați asupra acestui aforism.

Ana Bejan, Prof., preşedinta Fundaţiei „Gr. Vieru”


Articolul precedentFOTOGRAFIA ZILEI: Acces interzis! Dar nu pentru toți…
Articolul următorCetățenii din India, Republica Democratică Socialistă Sri Lanka și Republica Federală Democratică Nepal – aceștia nu vor avea nevoie de invitații pentru a vizita Republica Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.