Lucrătorii din domeniul învățământului din raionul Soroca s-au reunit, recent, la Palatul de Cultură Soroca, unde au sărbătorit Ziua profesională. Dascălii au avut parte de o festivitate bine organizată în care momentele oficiale s-au combinat plăcut cu programul artistic prezentat de talente mari și mici din Soroca.
Cu prilejul Zilei pedagogului au ținut discursuri președintele raionului Ghenadie Muntean, șefa interimară a Direcției Învățământ Angela Mușenco, pedagogi, elevi, subliniind importanța acestui domeniu pentru societatea noastră. Mai mulți dascăli au fost decernați cu diplome de autoritățile publice centrale, raionale și chiar de elevi. Pentru prima dată, au fost premiate cuplurile de pedagogi din raion.
Sute de flori au mângâiat brațele celor care, alături de părinți, stau la baza educației copiilor, ai cetățenilor acestei țări. Iar avalanșele de aplauze veneau să confirme că merită atenție și respect din partea noastră, a tuturor.
DIPLOME PENTRU PROFESORII SOROCENI
Din Partea Guvernului :
Victor Ciuvaga, profesor IP LT ”C.Stere”.
Din partea Parlamentului:
Baș Vasile, manager IP LT ”C.Stere”.
Din partea Președintelui Republicii Moldova:
Cosnicean Efimia – director adjunct IP LT ”C.Stere”, Rotaru Rodica – conducător, Instituția de Educație Timpurie nr.6, Celac Irina – învățător, Gimnaziul Zastânca , Chistol Elena – învățător, IP LT ”P.Rareș”, Drăgălin Stela – învățător, Școala Primară Redi-Cereșnovăț, Babenco Nina – învățător, Gimnaziul Bulboci.
Diploma Ministerului Educaţiei Culturii şi Cercetării:
Voina Marina, profesoară LT “Ion Creangă”;
Ţaulean Ema, profesoasră LT Visoca;
Vovc Mihai, profesor LT ”Constantin Stere”;
Gumenco Svetlana, profesoară LT ”Constantin Stere”;
Cojuhari Anastasia, directoare, IET nr. 13 soroca .
Cu diploma Președintelui Raionului au fost decernați:
Vlas Diana – profesoară l.engleză, IP LT ”P.Rareș”;
Gânga Sergiu – professor de informatică, IP LT ”C.Stere”;
Baș Liudmila – profesoară de matematică, IP LT ”C.Stere”;
Oprea Mariana – învățătoare Gimnaziul Bădiceni;
Tihon Valentina- director, Instituția de Educație Timpurie nr.16;
Palamari Amalia – profesoară de chimie, Gimnaziul Rublenița;
Cebotari Diana – profesoară de l.engleză, IP LT ”C.Stere”;
Andon Spinei Marina – profesoară de geografie, IP LT ”A.Pușkin”;
Ceban Valentina – profesoară de matematică, IP LT ”C.Stere”;
Bîcu Loreta – director adjunct IP LT Visoca.
Pentru înaltă măiestrie profesională în promovarea educației de calitate, devotament în cultivarea valorilor general umane și cu prilejul Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățămân, Direcția Învățământ a decernat cu Diplome și premii bănești pedagogii:
Bujor Lucia – profesor de biologie, IP LT ,,C. Stere”;
Țarălungă Viorel –profesor de geografie, IP LT ,,I. Creangă”;
Golovatîi Serafima – învățătoare, IP gimnaziul Bulboci;
Levco Natalia – învățătoare, IP gimnaziul Vărăncău;
Lisnic Svetlana – profesor de limba și literatura română, IP gimnaziul Slobozia-Cremene;
Canțer Dumitru, profesor de educația fizică, IP gimnaziul ,,N. Cornea”, Zastînca;
Tinerelu-Negru Rodica, profesor de limba engleză, IPLT ,,C. Stere”;
Varvariuc Lilia, profesor de arte, IP LT ,,P. Rareș”;
Balanici Ion, profesor de educația muzicală, IP gimnaziul ,,D. Romanciuc” Vădeni;
Braniște Liudmila –educatoare, IET nr.1 Racovăț;
Indricean Oxana, şef, Serviciul Asistenţă Psihopedagogică.
Ziua profesorului este marcată în fiecare an la data de 5 octombrie.